Cât de mare va fi impactul deschiderii școlilor asupra pandemiei? Scenariul lui Alexandru Rafila
Deschiderea școlii va aduce o creștere a numărului de cazuri de COVID. Într-un scenariu optimist, în care toată lumea respectă regulile, creșterea va fi de doar 10%, a declarat la Digi24 profesorul Alexandru Rafila, membru în comitetul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății.
“Nu cred că vor apărea modificări majore în următoarea săptămână, e posibil să existe o ușoară creștere având în vedere că s-au terminat concediile, dar nu sunt semne că numărul de cazuri ar înregistra o creștere exponențială. Probabil o creștere ușoară a incidentei medii, până în jur de 90 de cazuri la 100.000 de locuitori, incidența acumulata la 14 zile, dar nu cred că mai mult de 10% se va modifica acest parametru”, a explicat Alexandru Rafila, la Digi24.
Iată ce a spus Alexandru Rafila la Digi24:
Președintele Societății de Epidemiologie: Mai mult ca sigur va mai fi o creștere a numărului de cazuri
În același timp, Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, a explicat că deschiderea anului școlar și a celui universitar va determina frecvente situații de risc de transmitere.
“Nu am speranță că vom fi în evoluție descendentă, dar dacă metodologiile sunt respectate am speranța măcar să ne menținem la acest nivel.
Mai mult ca sigur probabil va mai fi o creștere a cazurilor de infectare din cauza începerii activității școlare sau universitare, dar am speranța că nu vor fi importante, vor fi ținute sub control. Potențiale focare ar putea apărea.
E o prioritate ca situația să fie bine monitorizată. În afară de numărul de cazuri, trebuie să privim aspectele legate de numărul pacienților la terapie intensivă sau de numărul de decese, acestea pot să influențeze oarecum mersul sistemului de sănătate”, a declarat Doina Azoicăi.
Vezi declarația Doinei Azoicăi la Digi24:
Virgil Musta: Nu vor exista zero riscuri
Medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, susține că nu vor exista „zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la școală și recomandă respectarea la sânge a protocoalelor.
Medicul Musta a scris un mesaj pe Facebook în care vorbește despre reluarea cursurilor și despre riscurile care apar.
„Este bine să înțelegem încă de pe acum că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum de fapt, nici înainte de această pandemie, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezența la școală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai ușoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a scris Musta pe Facebook.
Sursa foto: Pexels
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!