Cand ai copii si nu te mai intelegi cu partenerul. Sfaturi de la psihologul Gaspar Gyorgy
Am stat de vorba cu Gaspar Gyorgy, unul dintre cei mai apreciati psihologi si psihoterapeuti relationali din Romania despre ce sa faci atunci cand mama si tatal abordeaza intr-un mod diferit educatia copilului, cum sa te certi cu partenerul astfel incat copilul sa nu fie afectat, cand este momentul sa rupi relatia care nu mai merge cu partenerul si ce este mai bine pentru un copil: sa divorteze parintii sau sa traiasca in tensiune?
Il vei putea auzi si vei putea afla mult mai multe sfaturi utile si solutii de la Gaspar Gyorgy in cadrul conferintei „Ce spun eu si ce auzi tu?” pe care o va sustine pe 29 octombrie, la Bucuresti si despre care ne ofera cateva detalii in acest interviu.
Centrul de Parenting: Un cuplu este doar un cuplu pana cand cei doi devin parinti. Atunci, intra in joc noul rol, cel de parinte, pe care fiecare partener il percepe in acord cu propriile valori si convingeri. Si atunci, de regula, creste numarul neintelegerilor, al conflictelor si relatia se tensioneaza. Ce trebuie sa stie cuplurile inainte de a avea un copil despre rolul de parinte astfel incat sa se adapteze cat mai usor acestuia?
Gaspar Gyorgy: Sunt multe lucruri care merita stiute pana la nasterea primului copil si care pot face mai usoara tranzitia de la doi la trei. Este de mare ajutor daca avem o viziune cat mai clara asupra propriei copilarii – sa ne descoperim „copilul interior” si sa-i cunoastem nevoile; sa analizam partile bune si rele din primii nostri ani de viata; sa descoperim mostenirea relationala cu care am pornit de acasa si sa depunem un efort de vointa pentru a vedea ce este de pastrat, ce intentionam sa le transmitem si copiilor nostri, si sa indraznim a descoperi stiinta parentingului. in ultimele decenii, stiinta cu privire la relatia parinte-copil a evoluat foarte mult si sunt nenumarate carti care traduc in cuvinte simple si pe intelesul parintilor rezultatele descoperite de specialistii in parentaj si psihologia familiei. Astfel, ii incurajez pe viitorii parinti sa citeasca, sa-si familiarizeze mintea cu textele care descriu nevoile de dezvoltare ale copilului si sa-si reaminteasca constant ca parenting-ul este in primul rand despre “cresterea si educarea” parintelui.
Legatura mama-copil. Cum starea mamei il poate imbolnavi pe copil. La propriu
Bifeaza lista. 10 intrebari pe care sa ti le pui inainte sa certi copilul
Centrul de Parenting: O situatie ce naste tensiuni in multe cupluri este cea in care parintii au idei si convingeri diferite in ceea ce priveste metodele de educatie a copilului. Certurile nu ajuta. Si atunci, ce ar trebui sa faca partenerii pentru a rezolva aceasta problema? Care sunt riscurile in cazul in care cei doi parinti nu au o abordare comuna a educatiei copilului? Mai mult, ar trebui sa aiba o abordare comuna sau nu este atat de important?
Gaspar Gyorgy: In majoritatea familiilor pe care le cunosc, viziunea despre parentaj a celor doi parinti este destul de diferita. Deoarece fiecare dintre noi a avut o copilarie si deoarece educatia pare un subiect la care ne pricepem cu totii, in multe camine, odata cu nasterea copilului, ranile psihologice personale ies la suprafata si ne dorim sa-i oferim celui mic ceea ce noua ne-a lipsit in pruncie. Si aici alunecam spre o mare capcana, pentru ca uitam sa mai facem diferenta intre propriile nevoi si nevoile reale ale copilului din viata noastra. Astfel, este evident de ce parintii au idei si convingeri diferite, si adesea se ajunge la o lupta de putere – in astfel de situatii luptam pentru a obtine ceea ce nu am primit „acolo si atunci” in casa copilariei noastre. Doar ca aici nu este vorba despre a aplica o strategie de parenting care ni se pare usoara sau care ne-ar fi prins noua bine, ci despre a-i oferi copilului ce are acesta nevoie, cu adevarat, pentru a se dezvolta sanatos si flexibil. Este important ca fiecare parinte sa depuna acest efort de constientizare prin care face diferenta intre sine si copil, alegand mai apoi, intr-un mod intentionat, sa-i transmit copilului ca este vazut, auzit si simtit.
„Mama, imi doresc sa te vad fericita!” Suferinta noastra vazuta prin ochii copilului
Centrul de Parenting: Stim ca armonia din familie contribuie la linistea sufleteasca a copilului, creandu-i un mediu frumos de dezvoltare. Pe de alta parte, nu exista relatii fara neintelegeri, fara certuri. Cum putem sa ne certam cu partenerul astfel incat sa nu fie afectat copilul in vreun fel? Care ar fi cateva reguli de care sa tina cont parintii atunci cand se cearta?
Gaspar Gyorgy: Certurile fac parte din viata si acestea nu trebuie negate sau evitate. Insa, este indicat ca invatam sa ne certam, sau, mai corect spus, sa transformam obisnuitul monolog intr-un dialog intentionat. Un mod de comunicare prin care ne asiguram ca mesajul nostru (nevoia, dorinta, dificultatea etc.) ajunge la partener(a) intr-o maniera bazata pe respect si umanitate, fara a ne folosi de critica, amenintari, rusinare sau comportamente agresive.
Regulile de baza ar fi urmatoarele:
· Sa stabilim un moment al dialogului – ca la orice alta intalnire importanta;
· Sa ne impartim rolurile – cine este cel care vorbeste si cine este cel care asculta? (este esential sa nu uitam ca ascultarea este de aur);
· Mai apoi aplicam principiile propuse de renumitii Harville Hendrix si Helen LaKelly Hunt – oglindirea, validarea si empatia.
In cadrul conferintei de pe 29 octombrie, vom vorbi pe larg despre cum putem purta o „cearta cu cap”, folosindu-ne inteligenta relationala.
Cum sa te certi cu partenerul in prezenta copilului. 9 sugestii pentru parintii stresati
Tati, iata 5 lucruri pe care sotia ar vrea sa le stii, dar inca nu ti le-a spus
Centrul de Parenting: Cu tot efortul si dorinta unor persoane, anumite relatii ajung in impas si cei doi sunt pe punctul sa se desparta. Si, atunci cand cei doi au copii, decizia este mai greu de luat. Fiind intr-o asemenea relatie cu probleme, cum isi poate da seama o persoana daca acea relatie mai poate fi salvata sau nu?
Gaspar Gyorgy: Astfel de alegeri sau decizii nu se pot baza pe un raspuns general valabil. Ce stiu insa, din experienta personala si practica terapeutica, este ca, inainte de a pune punct unei relatii maritale sau de cuplu, merita sa ne asiguram ca am facut tot ce se putea pentru a ne schimba. Deseori ramanem doar cu impresia ca am depus tot efortul din lume pentru a-l schimba pe celalalt, fortandu-l sa devina barbatul sau femeia visurilor noastre; doar ca aceasta strategie foarte rar functioneaza si de cele mai multe ori reprezinta o sursa inepuizabila de suparari si frustrari. Intelept este sa scriem sfarsitul unei relatii atunci cand suntem convinsi ca am facut tot ce tinea de noi si, in ciuda acestui efort, conexiunea cu celalalt nu a fost satisfacatoare.
Centrul de Parenting: Parinti despartiti sau tensiune si certuri in casa – care este raul cel mai mic pentru un copil?
Gaspar Gyorgy: Copiii urmeaza cel mai adesea modelul parintilor. Din aceasta perspectiva, nu este deloc de neglijat starea personala de fericire si de bine a parintilor. Stim deja, gratie stiintei relationale, ca maniera in care doi parteneri relationeaza in viata de zi cu zi influenteaza semnificativ sanatatea lor, atat in plan fiziologic, cat si psihologic. A ramane intr-o relatie imposibila, doar de dragul fricii de schimbare, nu este o decizie inteleapta pentru niciun membru al familiei. A ne asuma, insa, responsabilitatea pentru o viata traita din plin si pentru un viitor mai bun este un model care-i prinde bine fiecarui copil.
Cum sa vorbesti cu un copil furios: 17 fraze de care copilul are mare nevoie sa i le spui
Centrul de Parenting: Ce vor afla, ce vor obtine parintii de la conferinta „Ce spun eu si ce auzi tu?”, care va avea loc pe 29 octombrie, la Bucuresti, care sa le fie de un real ajutor?
Gaspar Gyorgy: Conferinta de pe 29 octombrie este un eveniment de suflet pentru mine si colegii mei care am pornit #REvolutiaRelationalainRomania. Am putea spune ca este ca o „altfel de scoala”, in care invatam probabil una dintre cele mai importante lectii de viata pentru noi toti: sa dam dovada de pretuirea de sine si sa respectam in acelasi timp persoana care ne insoteste in calatoria numita viata.
Este destul de ciudat cum in anii de scoala invatam zeci de materii, dar niciuna dintre acestea nu se axeaza pe cultivarea inteligentei relationale, in conditiile in care noi, oamenii, suntem fiinte menite sa ne conectam si sa ne descoperim sensul vietii in functie de cei de langa noi.
Astfel, indiferent de varsta, etnie, orientare sexuala sau religie, toti cei care cred ca #RelatiileConteaza sunt asteptati la un eveniment in care vom vorbi cu respect si umanitate despre ceea ce ne uneste de la nastere si pana la moarte – puterea legaturilor interumane.
[ad#co-3]Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!