Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare. Etapele înscrierii pentru anul școlar 2021-2022

Ministerul Educației a publicat metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021 – 2022 și calendarul aferent.

elefant.ro

Pregătirea procesului de înscriere începe pe 17 martie, când școlile și inspectoratul școlar vor afișa circumscripțiile școlare, planul de școlarizare propus și numărul de clase pregătitoare alocate, a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

În perioada 29 martie – 28 aprilie, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor vor completa și vor depune sau vor transmite cererile de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care se solicită înscrierea copiilor.

Prima etapă de înscriere în învățământul primar se va desfășura în perioada 10 – 20 mai, astfel:

  • 10 – 11 mai – procesarea de către comisia națională a cererilor de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție
  • 11 – 18 mai – procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile de înscriere și din documentele depuse, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere
  • 20 mai – afișarea în școli și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere

A doua etapă de înscriere în învățământul primar (21 mai – 10 septembrie):

  • 21 mai – comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar
  • 24 mai – 31 mai – depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă
  • 4 iunie – afișarea la fiecare școală a listelor finale pentru clasa pregătitoare
  • 1 – 10 septembrie – centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la nicio școală

De la ce vârstă poate fi înscris un copil în clasa pregătitoare

“Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare”, se arată în Metodologia elaborată de Minister. Procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.

Părinții ai căror copii împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să-și înscrie copiii în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. În acest caz, pentru copiii care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de grădiniță.

answear.ro

În cazul copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, însă nu au frecventat grădinița sau s-au întors din străinătate, evaluarea dezvoltării va fi efectuată de specialiștii centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE).

Sursa foto: Pexels

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close