In timpul verii, zilele de canicula ne fac sa nu putem rezista doar cu ajutorul mijoacelor clasice de racorire. Un aparat de aer conditionat devine indispensabil daca in locuinta ta temperaturile depasesc 30 de grade Celsius.

Cea mai simpla solutie in acest caz este montarea unui aparat de aer conditionat pe unul dintre peretii locuintei sau chiar in fiecare incapere.

Insa, sunt situatii in care nu este posibila montarea pe un anumit perete, fie pentru ca stai cu chirie, fie ca pur si simplu nu iti doresti sa faci modificari in locuinta doar pentru un aparat pe care il folosesti circa 2 luni pe an.

Inainte de a te decide sa cumperi un aparat de aer conditionat mobil, trebuie sa stii exact care sunt avantajele si, mai ales, dezavantajele acestuia.

Desigur, cel mai mare avantaj ale unui aparat de aer conditionat portabil este acela ca poate fi mutat dintr-o incapere in alta, acolo unde ai nevoie de el, precum si faptul ca nu necesita modificari in locuinta. Portabilitatea este posibila datorita faptului ca aparatul de aer conditionat  este compus dintr-o singura carcasa ce contine atat compresorul, acel dispozitiv care face transferul de aer si care, la aparatele de aer conditionat clasice, este montat afara, cat si unitatea centrala care raceste aerul in incapere.

Totusi, tine cont de faptul ca un aparat de aer conditionat mobil nu este foarte usor de mutat, avand o greutate cuprinsa aproximativ intre 25 si 35 kg, in functie de model.

Bubite de la caldura la copii. Ce sa faci, cum sa le tratezi

Copilul merge în tabăra de vară. Lista lucrurilor pe care trebuie să le aibă în bagaj

Pe de alta parte, vei putea incepe sa-l folosesti imediat ce ti-a fost livrat sau l-ai adus la domiciliu. Asta spre deosebire de aparatele de aer conditionat clasice, unde e nevoie sa astepti o echipa speciala care sa se ocupe de montaj, astfel incat sa beneficiezi de garantia aparatului.

Un alt avantaj al aparatului de aer conditionat portabil este pretul mai mic decat cel al aparatelor de aer conditionat clasice. Preturile pe piata din Romania pentru un aparat de aer conditionat portabil pornesc de la aproximativ 1.000 de lei si nu depasesc 5.500 de lei. Insa, majoritatea modelelor se situeaza intre 1.000 si 1.600 de lei.

 

Iata, insa, principalele dezavantaje ale aparatelor de aer conditionat portabile:

 

1. Greutatea relativ mare, care il face incomod de mutat.

2. In timp ce folosesti un aparat de aer conditionat portabil, un furtun trebuie scos afara, pentru a elimina aerul cald. Automat, pe geamul intredeschis, va intra in incapere caldura de afara, iar o parte din aerul rece va iesi afara. Solutia ar fi sa acoperi geamul cu polistiren sau cu un alt material, facand doar o gaura pentru furtun, pentru a mentine aerul rece in interior.

3. Furtunul are o lungime de aproximativ 1,2-1,5 metri, ceea ce inseamna ca aparatul trebuie tinut in apropiere de un geam.

Cum ajutam bebelusii si copiii sa faca fata caniculei. 8 masuri OBLIGATORII pentru intreaga vara

Nu-l lasa sa piarda vara! Cum sa alegi cea mai buna tabara pentru copii

4. Daca in incapere este umezeala, aparatul de aer conditionat portabil elimina apa. Ai grija sa alegi un aparat de aer conditionat portabil cu sertar detasabil pentru apa, astfel incat sa-ti fie usor sa il golesti.

5. Un aparat de aer conditionat portabil este cu mult mai zgomotos decat unul clasic, din cauza faptului ca include intr-un singur corp toate mecanismele de functionare.

6. Un aparat de aer conditionat mobil face fata mai greu incaperilor mai mari de 20-25 mp. Utilizatorii acestui tip de aparate spun ca, la aceeasi putere ca aparatele de aer conditionat clasice, aparatele de aer conditionat portabile racesc mai putin. Altfel spus, un aparat de aer conditionat portabil consuma mai mult curent electric pentru a obtine aceeasi temperatura, in conditii similare, comparativ cu un aparat de aer conditionat clasic.

Insa, atunci cand situatia nu permite achizitia si montarea unui aparat de aer conditionat clasic, atunci cand aparatul de aer conditionat mobil este ales cu atentie, tinand cont de toate detaliile, este o solutie excelenta pentru a-ti asigura confortul termic tie si copiilor tai pe timp de canicula!

Poti alege cel mai potrivit aparat de aer conditionat portabil de pe cel mai mare magazin online din Romania, eMag.ro, la preturi pornind de la sub 1.100 de lei. Multe dintre aparatele de aer conditionat portabile sunt cu transport inclus (da click pe imagine pentru a vedea toate ofertele):

aparat aer conditionat portabil emag

 

Sursa foto principala: flickr.com


Primeste pe e-mail, o data pe saptamana, un articol exclusiv de parenting

Un mesaj de confirmare s-a trimis in Inbox. Daca esti pe Gmail, verifica si SPAM-ul