Astazi incepe Postul Craciunului. 3 lucruri pe care sa le faci ca aceasta perioada sa te ajute cat mai mult [VIDEO]

[ad#co-1]Astazi este prima zi a Postului Craciunului pentru crestinii ortodocsi de stil nou. Astfel, Postul Craciunului incepe astazi si se incheie peste 40 de zile, de Craciun, pe 25 decembrie.

Prin durata sa de 40 de zile, acest post aduce aminte si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, cand acesta astepta sa primeasca mesajul lui Dumnezeu, in Decalogul scris pe piatra.

Din punct de vedere alimentar, este un post mai usor de tinut comparativ cu cel al Pastelui, avand numeroase dezlegari la peste, ulei si vin. Se da dezlegare la peste si preparate din peste, la vin si untdelemn in toate zilele de sambata si duminica.

Fie ca tii postul din punct de vedere alimentar sau nu, perioada care urmeaza este un bun prilej pentru a face pasi in evolutia ta sufleteasca, spirituala, ca persoana si ca parinte.

Personal, mi-am inceput ziua gandindu-ma ce e important sa fac astazi, la inceputul postului, si m-am gandit la 3 lucruri pe care le pot face astfel incat sa ma ajute sa evoluez. Si iti impartasesc si tie aceste lucruri, pentru ca, daca rezonezi cu ele, sa te ajute si pe tine in urmatoarele aproximativ 6 saptamani.

10 motive pentru care relatia cu copilul este cel mai bun curs de dezvoltare personala

Cea mai eficienta solutie la crizele de furie ale copilului. 9 sfaturi de dezvoltare emotionala pentru parinti

3 lucruri pe care sa le faci astazi pentru ca Postul Craciunului sa te ajute cat mai mult:

 

1. Sa-i iertam pe cei care simtim ca ne-au gresit

De multe ori, in relatiile cu cei din jur, poate chiar cu parintii, cu partenerul sau cu copilul, raman lucruri nespuse, lucruri care dor si continuam sa traim cu ele, chiar daca simtim ca ne provoaca in continuare suferinta. Astazi este o zi foarte potrivita pentru a ierta, atat cat putem in acest moment al vietii noastre, pe cei care simtim ca ne-au provocat suferinta in vreun fel. In definitiv, singura persoana care sufera atunci cand nu iarta este chiar persoana in cauza.

Asa ca, gandeste-te ce suparari ai acumulat pana acum in mod special la adresa persoanelor apropiate si alege sa renunti la ele, sa le dai voie sa plece, atat cat poti acum. In felul acesta, te vei simti mai eliberata, ceea ce te va ajuta sa inaintezi mai usor in viata catre obiectivele tale si catre cine iti doresti sa devii.

 

2. Sa ne iertam pe noi insine

De multe ori, mai greu decat sa-i iertam pe ceilalti este sa ne iertam pe noi insine. Totusi, fara acest pas, orice incercare de a ne dezvolta, de a evolua este sortita esecului, deoarece se va impiedica de starea de vinovatie, de cusca emotionala blocanta.

Asadar, ziua de astazi este un prilej minunat pentru a-ti acorda tie insati compasiune, acceptare, intelegere, astfel incat pe acest fond de acceptare si iubire neconditionata sa plantezi semintele starii de bine si ale emotiilor pozitive pe care vrei sa le simti si pe care vrei sa le aduci in lume.

Cum am redescoperit bucuria de a fi impreuna cu copilul meu. Tehnica de dezvoltare personala care m-a ajutat

15 jocuri pentru dezvoltarea vorbirii si imaginatiei de la autorul italian Gianni Rodari

3. Sa decidem in ce directie vrem sa evoluam

Astazi, la inceputul Postului Craciunului, iti poti pune o intentie (sau maxim doua, eu mi-am pus doua, asa cum iti spun si in videoul de mai jos) pe care sa-ti concentrezi atentia in urmatoarele 6 saptamani. Astfel, probabilitatea ca intentia ta sa se realizeze creste foarte mult.

[ad#co-2]Si te poti gandi la ce vrei sa schimbi, sa imbunatatesti in relatia cu copilul – poate iti doresti sa inlocuiesti criticile cu incurajari, poate ca vrei sa gestionezi mai bine incalcarea limitelor de catre copil sau vrei sa-i acorzi celui mic mai mult timp in care sa va jucati – pune-ti o intentie si incepe sa te concentrezi asupra ei.

 

Facand aceste lucruri, pana de Craciun vei aduce o schimbare in viata ta si in relatia cu copilul si, in plus, vei avea o dovada clara ca, atunci cand iti propui ceva si te focusezi asupra acelui obiectiv, lucrurile se intampla.

 

Te invit sa vizionezi si acest video pe care l-am filmat dimineata despre cele 3 lucruri pe care sa le facem astazi, la inceputul Postului Craciunului, inclusiv care sunt intentiile mele:

 

 

13 mituri moderne care distrug increderea mamicilor in ele insele + 3 recomandari de carte

Cele 10 greseli pe care le fac parintii responsabili [VIDEO]

 

Sursa foto: Pixabay

 

CARTI DE PARENTING

CARTI copii

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close