Micul artist plin de imaginație. Metoda Montessori de a-l împrieteni pe copil cu arta

[ad#co-1]Educatorii desfășoară cu copiii o paletă diversificată de activități, astfel încât micuții să-și dezvolte motricitatea fină a mâinilor, creativitatea, inteligența, să facă mișcare, dar și să învețe activități practice. Arta face și ea parte din activitățile pe care le fac părinții și educatorii cu copiii.

elefant.ro

Însă pedagogii care se ghidează după metoda de educație Montessori tratează cu totul diferit arta pentru copii comparativ cu cei din învățământul clasic. Prin ce se deosebește abordarea Montessori? E simplu: dacă într-o clasă formată din 15 de copii din sistemul clasic de învățământ educatorul face un desen, arătându-le copiilor cum să-l reproducă, iar aceștia îl copiază, rezultatul fiind 15 copii ale aceluiași desen, într-o clasă Montessori rezultatul va fi cu totul altul. Activitățile artistice în viziunea sistemului de educație Montessori au rolul de a susține dezvoltarea creativității copilului. Iar lucrările copiilor nu sunt niciodată comparate, criticate și nici notate.

Blogul The Full Montessori ne ajută să implementăm și noi soluțiile Montessori în activitățile noastre de artă cu copiii acasă. Iată câteva sfaturi ușor de urmat de către fiecare părinte.

  • Alege o modalitate de lucru pe care copilul o poate gestiona de unul singur.
  • Pune toate instrumentele și materialele necesare pe o tavă, inclusiv vase cu apă și articolele pentru curățat.
  • Alege un loc unde va sta această tavă care să fie accesibil copilului.
  • Atunci când îi prezinți copilului o activitate, ia două bucăți de hârtie: una pentru tine (poziționată între tine și copil) și un alta pentru copil, amplasată la un colț al zonei de lucru astfel încât micuțul să fie inspirat să înceapă să lucreze după terminarea lecției. Sune-i că, mai întâi, vei face tu activitatea și, după ce o vei termina, va fi rândul lui să o facă.
  • Limitează cât mai mult cuvintele în timpul activității. Mișcările trebuie să fie lente și accentuate. Nu vorbi în timp ce mânuiești materialele, deoarece copilul s-ar putea distrage pentru a te privi pe tine în loc să-ți urmărească mâinile. Dacă simți că trebuie să explici ceva, fă-o înainte sau după fiecare etapă a procesului.
  • Lasă lista tehnicilor deschisă. Nu trebuie să-i arăți toate variantele disponibile. De exemplu, în cazul lucrului cu argilă, poți spune: „Acesta este un mod de a rula o minge”. Lasă-l pe copil să descopere alte moduri, atunci când îi vine rândul.
  • Concentrează-te pe introducerea abilităților și tehnicilor („Acesta este un mod de lipire a bumbacului pe hârtie”), în loc de a încerca să faci ceva ce copilul poate identifica („Fac un om de zăpadă”), deoarece dorința sa probabilă de a copia omul tău de zăpadă îi va limita experiența de creație.
  • Când ai terminat lecția demonstrativă, decide dacă vei invita copilul să lucreze cu noua tehnică imediat (este o soluție potrivită pentru copiii mici) sau dacă îi vei arăta cum să facă curețenia de după activitate (soluție sugerată pentru unii copii mai mari). Întotdeauna amintește-ți să revii pentru a-i arăta copilul cum să facă curățenie la final.
  • Când ai terminat lucrarea ta, ia-o din fața copilului. Lăsând versiunea ta în fața lui, îi este limitată creativitatea și, în plus, micuțul se poate simți descurajat dacă i se pare că versiunea sa nu este la fel de „bună” ca a ta.
  • Lasă-l pe copil să lucreze singur, dar fii cu ochii pe el pentru a te asigura că folosește în mod corect materialele. Reamintiri blânde cu propoziții pozitive sunt, de regulă, suficiente pentru a-l direcționa pe copil către desfășurarea corectă a activității („Glitter-ul se folosește pe hârtie, nu pe câine.”)
  • După ce termină, dacă pare interesat să discute lucrarea sa, folosește un limbaj descriptiv („Ție chiar ți-a plăcut să desenezi cercuri cu creionul roșu!”), în loc să-i spui cuvintele obișnuite de laudă („Bravo!”, „Ce frumos!”). Copiilor mai mari le poți pune întrebări despre procesul de creație („Ce ai observat când ai început să amesteci culorile?”).
  • Respectă ceea ce dorește copilul să facă cu lucrarea sa de artă după ce a terminat-o. S-ar putea să o dea deoparte, să o lipească pe frigider sau chiar să o arunce. În acest caz, nu există alegeri proaste (în afara faptului de a i-o da câinelui de mâncare…).
  • Nu te simți prost dacă micuțul nu vrea să lucreze din nou cu materialele. Dacă vrei să încurajezi această activitate, îi poți oferi alte variante (diferite culori sau tipuri de hârtie,  vopsele, obiecte pentru lipire etc.)

Sursa: The Full Montessori

Tu cum desfășori activitățile artistice cu copiii?

[ad#co-3]

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Vioreanu

Sunt Ana Vioreanu, cofondator Centrul de Parenting si si mama unui baietel nascut in 2013. Misiunea mea este sa sprijin parintii sa aiba o comunicare mai buna si relatii mai frumoase cu copiii lor. In ceea ce fac, ma ajuta formarile mele in Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum si experienta de peste 600 de ore de lucru cu oamenii in sedinte individuale si de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close