After school-urile vor funcționa după aceleași reguli ca școlile și grădinițele. Decizie CNSU

After school-urile vor funcționa după aceleași reguli ca școlile și grădinițele, prevăzute în ordinul comun Sănătate – Muncă – Educație, potrivit hotărârii CNSU de luni, a anunțat ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu.

elefant.ro

„Hotărâre CNSU adoptată astăzi reglementează atât funcționarea unităților de învățământ din perspectiva ordinului comun ministrul Sănătății, ministrul Educației, ministrul Muncii, cât și reglementarea unităților de tip afterschool, care, conform acestei hotărâri, vor intra sub incidența prevederilor ordinului comun Sănătate-Educație-Muncă”, a declarat Sorin Cîmpeanu, după ședința de Guvern de luni, citat de Digi24.ro.

Până acum, after-school-urile funcționau în afara unităților de învățământ și nu erau reglementate de Ministerul Educației.

Iată ce prevede Hotărârea CNSU de luni:

  • Se propune menținerea obligației ca activitatea în creșe să se desfășoare numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății
  • Se propune ca activitatea operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school să se desfășoare cu respectarea măsurilor de prevenire și limitarea a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2

Precizarea a fost făcută în condițiile în care ministrul a propus ca școlile să fie deschise în format fizic, nu online, dacă incidența în localitate este sub 3 la mie, renunțându-se în aceste cazuri la pragul de vaccinare de 60% a personalului din unitățile respective de învățământ. O decizie în acest sens va fi luată în ședința CNSU de la finalul săptămânii, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

Urmărește declarația ministrului interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu:

answear.ro

Sursa foto: Guvernul României

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close