8 mituri despre depresie pe care multi le cred adevarate, desi nu sunt

Chiar daca poate parea surprinzator, Romania este tara din Uniunea Europeana cu cele mai putine persoane care sufera de depresie cronica (1,5%), potrivit raportului biroului de statistica al Uniunii Europene (Eurostat).

elefant.ro

La polul opus se situeaza tari care, de altfel, sunt foarte bine clasate in indexurile mondiale privind fericirea, precum Finlanda (10,5% dintre persoane sufera de depresie cronica), Suedia (9,6%) sau Luxemburg (9,5%).

In opinia psihoterapeutului Angela Nutu, acest procent foarte redus inregistrat de tara noastra este cauzat de faptul ca depresia este o tulburare inca mult subdiagnosticata in Romania. Astfel, in realitate, situatia poate fi de-a dreptul alarmanta.

„Din nefericire, in ceea ce priveste depresia, exista foarte putine campanii de constientizare, iar multi dintre cei afectati nici macar nu recunosc depresia in timp ce o traiesc. Din practica am observat ca multi confunda depresia cu anxietatea, oboseala cronica sau alte forme de suferinta emotionala, insa depresia inglobeaza o suma mult mai complexa de simptome, fiind de altfel o boala, de cele mai multe ori, cronica”, declara psihologul Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

 

Specialistul spune ca exista si o serie de lucruri mai putin adevarate despre depresie, pe care foarte multi oameni le cred:

 

answear.ro
  1. Mit: Munca grea invinge depresia

„Depresia afecteaza aproximativ 1 din 6 oameni la un moment dat in viata, asadar remedii batranesti si jumatati de adevaruri in legatura cu aceasta boala des intalnita sunt din belsug. O astfel de idee fantezista este: cufunda-te in munca si te vei simti mai bine”. Intr-un caz de depresie usoara, asta ar putea intr-adevar ajuta, dar depresia este o conditie imprevizibila. Munca in exces poate fi de fapt un semn de depresie clinica, in special la barbati, explica Angela Nutu.

 

  1. Mit: Depresia nu este de fapt o boala

„Depresia este o conditie medicala serioasa – si, printre principalele cauze de dizabilitate in randul adultilor din intreaga lume. Dovezi biologice ale bolii pot fi regasite prin investigatii de imagistica a creierului, care pot indica niveluri de activitate anormale in creier atunci cand depresia se instaleaza. Substantele de baza din chimia creierului, responsabile cu semnalele sistemului nervos, sunt de asemenea dezechilibrate la oamenii cu depresie, arata specialistul.

 

  1. Mit: Depresia este doar auto-compatimire

„Cultura noastra admira adesea vointa si taria mentala si eticheteaza prea repede si prea usor pe oricine se plange. Insa oamenii cu depresie clinica nu sunt lenesi, nu se auto-compatimeasc si nu cauta atentie. Si nici nu pot face ca depresia sa dispara peste noapte. Depresia este o boala reala – o problema de sanatate legata de schimbari ce au loc in creier. Ca orice alta boala, pentru vindecare ai nevoie de o terapia potrivita”, sustine psihologul citat.

 

  1. Mit: Ajutor inseamna medicamente pentru o viata intreaga

„In ciuda rumorii despre „Natiunea Prozac”, medicamentatia este unul din instrumentele folosite pentru a scapa de depresie; si sa ceri ajutor nu inseamna ca vei fi presat sa iei medicamentele prescrise. De fapt, studiile sugereaza ca terapia “vorbita” functioneaza la fel de bine ca medicamentele, in special in cazul depresiilor usoare si moderate”, considera specialistul.

 

  1. Mit: Oamenii depresivi plang foarte mult

„Nu intotdeauna oamenii depresivi plang foarte mult. Unii oameni nu plang sau chiar nu se comporta teribil de trist cand sunt in depresie. In schimb, sunt “goi” emotional si se pot simti inutili sau lipsiti de valoare. Chiar si fara simptome dramatice, depresia netratata impiedica oamenii in a-si trai viata la potential maxim – si aduce pierderi familiei”, considera psihologul Angela Nutu.

 

  1. Mit: Depresia vine odata cu imbatranirea

„Multi oameni trec prin provocarile imbatranirii fara sa intre in depresie, dar atunci cand are loc, este posibil sa fie trecuta cu vederea. Oamenii mai in varsta isi pot ascunde tristetea sau pot sa aiba simptome diferite, vagi: mancarea nu mai are acelasi gust, durerile si neplacerile se intensifica sau se schimba modelul de somn. Problemele medicale pot declansa depresie la oamenii mai in varsta – iar depresia poate incetini recuperarea dupa un atac de cord sau operatie”, afirma Angela Nutu.

 

  1. Mit: Sa vorbesti despre asta inrautateste lucrurile

„La un moment dat, oamenii au fost sfatuiti sa nu se concentreze asupra problemelor, vorbind despre ele. Astazi, exista dovezi cum ca discutiile ghidate de un profesionist ne pot imbunatati in mod clar starea. Diferitele tipuri de psihoterapie si hipnoterapia ajuta la tratarea depresiei prin schimbarea modelelor negative de gandire si a gandurilor subconstiente. Primul pas este sa vorbesti cu un profesionist din domeniul sanatatii mintale, declara expertul citat.

 

  1. Mit: Adolescentii sunt nefericiti prin natura lor

„Cu toate ca multi adolescenti sunt schimbatori si intrigati de “partea intunecata”, tristetea prelungita sau irascibilitatea nu este normala pentru ei. Atunci cand nefericirea dureaza mai mult de 2 saptamani, ar putea fi un semn al depresiei – studiile arata ca depresia se dezvolta la aproximativ un adolescent din 11. Alte semnale ca un adolescent ar putea avea nevoie de ajutor includ: sa fii trist constant sau irascibil chiar cu prietenii, sa nu iti placa deloc activitatile preferate sau o scadere brusca a notelor la scoala”, spune psihologul Angela Nutu.

 

Angela Nutu este psihoterapeut si trainer, vicepresedinte al Asociatiei Romane de Hipnoza. Are o experienta de peste 10 ani in domeniul comunicarii si al instruirii adultilor si de peste 15 ani in domeniul antreprenoriatului si al afacerilor.

 

Sursa foto: Pixabay

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close