7 piedici în calea echilibrului emoțional

Există o mare capcană a egoului care ne împiedică să ne vindecăm emoțional, să evoluăm și ne face să le predăm copiilor noștri exact același sistem de valori, același tablou al lumii pe care îl avem și noi și care, după cum vedem, are destule neajunsuri. În caz contrar, am fi fost cu toții fericiți, nu-i așa?

elefant.ro

„Povestea dvs m-a făcut să înţeleg că nu sunt singura care trece prin momente dificile, cauzate de imaturitate psiho-emoţională şi că există soluţii care ajută”, mi-a scris una dintre mamele din comunitatea Centrul de Parenting, care a observat această capcană: tindem să credem că suntem singuri în suferința noastră și că suntem condamnați să trăim cu ea până la sfârșit. Pentru că ceva din noi se opune acestui lucru, apare frustrarea, apare neacceptarea, apare lupta, dezechilibrul și conflictele interioare.

Și, pe bună dreptate, cum să reușim să fim părinți buni când suntem măcinați de lupte interioare?

Eu nu am judecat niciodată mamele și tații care țipă la copiii lor sau care îi lovesc sau care îi critică și îi pedepsesc. Știu că este maximum ce pot face în momentul respectiv, cu resursele pe care le au și având în spate tot bagajul emoțional trecut.

Vestea bună este că nu ești singură! Și nu ai fost niciodată singură. Suntem atât de multe persoane care ne maturizăm emoțional după 30-40 de ani (mai bine mai târziu decât niciodată 🙂 și vrem să reușim să facem asta pentru a fi părinți pe bune pentru copiii noștri. Nu vrem să fim cu ei în conflicte de la egal la egal sau, mai rău, nu vrem să aibă ei grijă de noi din cauză că am fi instabili și neputincioși.

Astăzi, putem găsi soluții, putem lucra cu sine pentru a ieși, pas cu pas, din cercul vicios al suferinței, astfel încât să le oferim copiilor noștri din ce în ce mai multă iubire sinceră, mai multă acceptare necondiționată, mai multă încredere adevărată, nu doar spusă din gură. Și exact aceste lucruri sunt ca apa vie pentru sufletul copiilor: le conferă siguranță, încredere și forță în prezent și în viitor.

answear.ro

Odată plantate în sufletul lor aceste semințe, vor da roade pe tot parcursul vieții, indiferent de ce li se întâmplă, pentru că ceea ce facem aici împreună este să punem o bază sănătoasă în educația copilului.

 

Cele mai frecvente 7 piedici care stau în calea echilibrului emoțional

 

Din experiența mea de lucru cu oamenii în cursuri online, offline și în ședințe de coaching individuale, am observat că, de cele mai multe ori, blocajele la nivel emoțional apar pe fondul anumitor piedici. Dacă ar fi să extrag cele mai frecvent întâlnite 7 piedici în calea echilibrului emoțional și a evoluției, acestea ar fi, în opinia mea:

 

1. Emoțiile neacceptate

În momentul în care respingi o emoție, ea devine mai puternică, începe să se lupte cu tine pentru a se manifesta. Oh, știu cât este de greu să îți accepți fricile, tristețea, furia, vinovăția sau rușinea. Persoanele care nu reușesc să își accepte emoțiile și acțiunile pe care le generează înaintează greu în evoluția lor, deoarece consumă multe resurse pentru a înăbuși trăiri și pentru a-și controla emoțiile.

Ce poate că nu au încercat aceste persoane este să lucreze cu aceste emoții, să le privească în față și să le accepte, pentru ca apoi aceste emoții să devină aliații lor.

 

2. Credințele limitative

Acestea sunt niște adevăruri, niște postulate pe care oamenii și le spun și care îi determină să-și îngusteze realitatea, văzând în ea doar ceea ce le permit convingerile respective.

Chiar dacă, au rădăcini mai adânci, ele pot fi schimbate astfel încât să scapi de anumite limitări și să reușești să faci lucruri la care poate nici nu ai îndrăznit să visezi.

 

3. Conflictele interioare

Știi, acele momente când nu poți lua o decizie pentru că o parte din tine vrea ceva (și are toate argumentele pentru asta), în timp ce altă parte din tine vrea altceva (la fel, cu argumente)? Sunt conficte interioare care, dacă nu sunt conștientizate și rezolvate, consumă multă energie în mod constant. O persoană care trăiește un conflict interior puternic nu poate funcționa normal, la capacitatea sa maximă sau poate reuși, dar pentru o perioadă limitată.

Odată identificat conflictul interior, sunt tehnici și soluții pentru rezolvarea lor, astfel încât persoana își regăsește echilibrul și liniștea sufletească.

 

4. Rănile emoționale

Unul dintre scopurile minții este să ne protejeze de suferință. Majoritatea persoanelor încep să simtă suferința în relația cu părinții lor, chiar în primii ani de viață. Și încă de pe atunci își formează anumite măști care să le protejeze de suferință.

Cu curaj, poți da jos măștile și protecțiile, poți vedea rănile emoționale și poți începe vindecarea lor.

 

5. Relațiile dureroase neîncheiate

Nici nu ne putem imagina cât de mult ne pot afecta relațiile cu anumite persoane. Poate fi vorba despre părinți, despre foști parteneri de cuplu, despre prieteni sau rude – depinde ce rană ne-au zgândărât și cum am perceput noi lucrurile.

Aceste relații care încă dor, deși a trecut destul timp de când s-au întâmplat anumite lucruri sau chiar ai întrerupt orice comunicare, te împiedică să mergi mai departe în viața ta. Sunt tehnici care te ajută să le vindeci odată pentru totdeauna.

 

6. Autohipnoza verbală negativă

Nimeni nu ne face atâta rău pe cât ni-l facem noi nouă înșine spunându-ne atâtea mesaje negative. Îți propun următorul exercițiu: să fii atentă la gândurile pe care ți le spui pe parcursul zilei. În momentul în care observi un gând, repetă-l și ascultă-l ca și cum ai fi o altă persoană. Vezi cum îți sună și ce mesaj transmite acest gând. De exemplu, dacă îți tot propui să fii o mamă calmă, însă îți vin gânduri precum „Ce mă enervează X că a făcut asta”, îți anulezi intenția prin starea de nervozitate.

Acest exercițiu poate fi un prim pas care să te ajute să depistezi autohipnoza ta negativă. În plus, poți întreba persoanele apropiate ce cuvinte/fraze spui frecvent sau ce spui în anumite situații.

 

7. Autosuficiența, închiderea mentală

Nimic nu ține o persoană mai departe de evoluție decât lipsa de deschidere. Oricâte provocări emoționale are cineva, ele se pot rezolva pas cu pas, dacă există dorință. În schimb, atunci când dorința lipsește, nu mai poți face nimic. Din nefericire, în relațiile de cuplu apar conflicte atunci când unul dintre parteneri lucrează cu sine și evoluează, în timp ce celălalt este închis și refuză să vadă o nouă perspectivă asupra lucrurilor.

În definitiv, fiecare avem propriul nostru drum în viață și avem dreptul de a alege pentru noi: tu pentru tine și partenerul tău pentru sine. Oferă-i libertatea de a-și găsi propriul drum și vei avea de câștigat mai mult decât să-l forțezi să meargă pe drumul tău. De unde știi că, pe drumul lui, nu va ajunge și el acolo unde vrei tu să ajungi?..

 

CE URMEAZĂ?

 

Deoarece nu putem crește copii echilibrați în lipsa propriului nostru echilibru, programul de bază pe care îl organizez și la care îmi doresc să participe cât mai mulți părinți este Maratonul Emoțiilor. Este programul cu care deschid seria evenimentelor din 2020 și începând de mâine, 16 ianuarie, ora 12:00 (ora României), te vei putea înscrie și tu, dacă dorești să participi.

Maratonul Emoțiilor, ediția a 4-a, va avea loc timp de 4 săptămâni, în perioada 27 ianuarie – 23 februarie 2020.

Vom petrece împreună 4 săptămâni într-un grup secret de Facebook, în care vei dobândi și cunoștințe teoretice (informații, tehnici, soluții), vei avea conștientizări și experiențe emoționale pe măsură ce parcurgi cursul și vom lucra și unu la unu cu tehnici de coaching și terapeutice, în cadrul grupului de Facebook.

Pentru că peste 30 de persoane vom fi conectate la intenția de a evolua emoțional, procesele se vor petrece mai rapid și mai eficient decât când lucrezi doar tu cu tine sau chiar în terapia unu la unu. Asta este unul dintre câștigurile importante ale programelor de grup.

 

Sursa foto: Pexels

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close