Inainte sa iti iei copilul de la gradinita sau de la scoala, concentreaza-te pe cele 20-30 de minute pe care le ai la dispozitie. Cel mai probabil, este ultima fereastra de liniste, in care vei fi singura cu gandurile tale.

Inainte, simteam mereu ca sunt agitata si ca duceam in mine un bagaj greu de emotii, stari si nervozitate de dimineata pana seara tarziu. Ma simteam epuizata chiar daca era abia inceput de saptamana. Eram nemultumita ca nu am timp pentru mine. Cumva, aveam senzatia ca am nevoie de o interventie mare, de o schimbare majora in viata mea. Apoi am aflat ca secretul se afla in cativa pasi micuti si foarte usori care mi-au imbunatatit considerabil starea.

Din momentul in care am inceput sa aplic aceste, aparent, banalitati, ma simt mult mai linistita si echilibrata. Programul nu s-a schimbat, am aceleasi responsabilitati, chiar doua proiecte suplimentare. Cumva, ma mentin deasupra lor.

Iata, astfel, ce am inceput sa fac cu 30 de minute inainte sa il iau pe fiul meu de la gradinita:

1. Imediat ce am plecat spre el dau 1-2 telefoane pe care, in mod normal le-as fi dat pe seara, cu el acasa.

2. Ma gandesc la ce vom manca in aceasta seara si daca mai trebuie sa cumpar ceva de la magazin. Eventual imi notez in telefon. De multe ori imi dau SMS-uri, pentru ca este mai rapid. Ti s-a intamplat si tie?

3. Incep sa ma deconectez de problemele de peste zi. Sunt genul de persoana care se lasa afectata de tot ceea ce se intampla in jur, de dramele altora, de energia negativa si de comentariile pe care le aud. Ma incarc emotional si stiu ca nu este bine. Asa ca am grija sa constientizez acest lucru si sa imi ofer 5 minute sa inchid volumul vocii interioare care reia intalnirile, e-mail-urile, lucrurile ramase neterminate. STOP! Maine o pot lua de la capat.

4. Pentru a face pasul 3 ma ajuta mult aceasta activitate: citesc 10 minute sau ascult un podcast. Una dintre nemultumirile pe care le aveam era legata de faptul ca nu aveam timp si pentru dezvoltarea mea : sa citesc! Sau sa ascult un webinar / podcast pe subiectul care ma intereseaza. Aceste 10 minute petrecute in metrou sau in masina sunt exact ceea am nevoie pentru a simti ca am – chiar si pe fuga – timp folosit inteligent. Si nu subestima puterea celor 10 minute de citit / zi. Pentru ca, intr-un an, vei aduna 3.650 de minute dedicate lecturii – in acest caz! Un plus de valoare in favoarea mea.

5. In timp ce fac pasul 4 mananc.  Foamea imi da stare de nervozitate si ma transforma intr-o persoana fara rabdare, chiar rautacioasa. Ar fi pacat sa incep dupa-amiaza cu L. deja nervoasa sau cu rabdarea diminuata. Da, schimbarea starii mele sta intr-un covrig sau intr-un biscuit. Si daca am nevoie de atat de putin pentru a-mi asigura un stomac linistit si calm, de ce sa nu o fac?

6. Cu 5 minute inainte sa ajung la gradinita ma gandesc doar la revederea cu L. Oare ce / cum sa-l mai intreb despre ziua lui pentru a nu fi plictisitoare. Ce joc amuzant sa jucam pe drum ? Sa numaram masinile galbene sau cate umbrele vedem in drum spre casa?

7. Chiar inainte sa ma intalnesc cu el am grija sa am un zambet mare de tot de fata, sa-mi readuc aminte sa nu ma grabesc. Indiferent ce s-a intamplat peste zi sau ce urmeaza sa fac in orele urmatoare, eu sunt oaza lui de liniste si iubire.

Asa ca, daca ma sunati si nu va raspund, sa nu va suparati! Un om, cel mai important om din viata mea, are nevoie de atentia mea, fara niciun bruiaj. Pentru ca, asa cum si mie mi-a fost dor de el, si lui i-a fost de mine. Si inteleg ca nu vrea sa ma imparta. Nici eu nu as vrea sa-l impart cu cineva, macar jumatate de ora. Vreau sa ma bucur de manuta lui in mana mea, sa fiu constienta de aceasta atingere pufoasa, sa-i urmaresc privirea cu atentie, sa-i aud fiecare cuvant, sa-i sorb apropierea.

Acomodarea copilului la gradinita si la scoala. 18 + 1 sfaturi foarte bune pentru prima luna

Educatie financiara pentru copii: 4 lucruri pe care sa le stie copilul inainte de a termina gradinita, daca vrei sa devina un adult bogat

Tu ce faci cu 30 de minute inainte sa iti iei copilul de la gradinita sau de la scoala?

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit