7 factori care susțin o învățare eficientă

Învatarea este asimilarea sistematică de cunoștințe și deprinderi într-un anumit domeniu, cu scopul dobândirii unei experiențe care să ne ducă mai sigur la atingerea obiectivelor dorite. În același timp, învățarea reprezintă procesul prin care se naște o acțiune nouă sau se modifică în mod favorabil una mai veche că răspuns la o situație sau informație date.

Pe scurt, învățarea este un proces care ne permite să creștem, să evoluăm, să trăim viață pe care ne-o dorim.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, președintele și fondatorul Institutului de Programare Neuro-Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), există 2 mari modalități prin care oamenii aleg instinctiv sau intenționat să învețe: prin studiu individual sau prin intermediul studiului de grup.

„Avantajele studiului individual sunt multiple, dar cele mai importante dintre ele sunt: îți alegi singur ce, cât și cum înveți, poți întrerupe oricând procesul învățării fără să intervi în procesul de învățare al altcuiva sau este foarte bun atunci când te afli la etapă de exersare cu scopul stabilizării informației și deprinderilor nou învățate”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, într-un comunicat de presă.

 

De cealaltă parte, specialistul consideră că sunt cel puțin 7 factori favorizanți ai învățării în grupuri, și anume:

1. Înveți din experiența altora deoarece, una dintre formele cele mai obișnuite și eficiente de învățare, este observarea acțiunii celorlalți în găsirea soluțiilor și rezolvarea problemelor.

2. Îți este stimulată apariția unor idei noi ca rezultat al interacțiunii cumulative, deoarece fiecare membru are oportunitatea de a dezvolta ideile celuilalt.

3. Înțelegi mai repede și mai ușor unde poți aduce îmbunătățiri informației și abilităților tale deoarece ne este mai ușor să observăm unde au ceilalți ceva de îmbunătățit decât unde avem noi, deci ne putem ajuta/susține unii pe alții.

4. Realizarea sarcinilor este stimulată și îmbunătățită în prezența celorlalți, crește motivația de a te ține de ceea ce ți-ai propus.

5. Resursele grupului (de informație, memorie, sintetizare, stocare, atenție, experiență, prioritizare, planificare, strategii etc.) sunt mai bogate decât în caz individual.

6. Cresc șansele ca printre membrii grupului să găsescă cineva o soluție/idee care să ți se potrivească.

7. Indiferent cine, ce și cât face în grup, rezultatul general al grupului va fi mai precis decât al individului și pot beneficia de el toți membrii grupului.

 

Există o variantă ideală de a învăța?

 

„Variantă ideală de a învăța nu există, deoarece se mulează pe caracteristicile fiecărei persoane, dar o variantă eficientă implică îmbinarea în mod echilibrat în procesul de învățare a celor 2 modalități: individuală și de grup. Acest echilibru asigură o mai bună informare, un acces mai rapid la resurse, o capacitate mai mare de aplicabilitate, o viziune mai amplă asupra oportunităților. Astfel, avem șanse crescute de a avea o viață prosperă pe cele 3 mari planuri ale vieții: sănătate, relații, finanțe”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close