5 lucruri pe care fiecare femeie trebuie să le facă pentru a fi bine cu ea și cu cei din jur

A venit primăvara. Duminică, după ce am fost la biserică, am intrat într-un magazin și mi-am cumpărat câteva haine noi pentru noul sezon de primăvară-vară. Înainte de a fi mamă, înainte de a fi coach, trainer sau antreprenor, sunt femeie.

elefant.ro

Până să înțeleg acest lucru atât de simplu, am avut tot felul de priorități, în funcție de rolul care mă domina în momentul respectiv. Când eram jurnalistă, scriam articole și din vacanță, și chiar și în seara de Revelion. Când Emanuel era bebeluș și rolul de mamă mă acaparase total, nu-l puteam lăsa cu nimeni altcineva pentru că mă simțeam vinovată să stea cineva cu copilul meu în timp ce eu mă relaxez sau fac ceva pentru mine.

În timp, am mai făcut cursuri, am mai citit cărți, am mai făcut terapie și coaching și m-am mai maturizat, ajungând să-mi dau seama că viața este mai simplă decât ne place nouă să ne-o complicăm. Și că ceea ce evităm să facem de cele mai multe ori, din cauză că nu le considerăm activități prioritare, sunt chiar acele lucruri care ne aduc energie, cu care putem face apoi celelalte activități de pe „to do list”-ul cel de toate zilele pe care fiecare dintre noi îl are, în agendă sau în minte.

Știu că nu ne place să facem multe lucruri și ne sperie să mai adăugăm noi și noi lucruri de făcut pe acea listă și așa prea lungă. În niciun caz nu mi-am propus să te sperii. Scriu acest articol pentru tine ca și cum l-aș scrie pentru mine. Și mie nu-mi place vorbăraia lungă. Vreau soluții clare, la obiect și care să funcționeze rapid. Exact asta o să-ți propun acum.

Pornesc de la premisa că avem nevoie să facem lucruri care să ne ajute să avem mai multă energie și care să ne ajute să fim bine cu noi, pentru că, atunci când ne este bine cu noi însene, ne este bine și cu lumea din jur.

 

answear.ro

Dacă ar fi să aleg un set de 5 cele mai importante acțiuni pe care să le faci ca femeie pentru a fi bine cu tine și pentru a avea energie în fiecare zi, iată care ar fi acestea:

 

1. Dormi suficient

Pentru fiecare persoană suficient înseamnă un anumit număr de ore. Fă tot posibilul să nu dormi mai puțin de 8 ore pe noapte. Studiile efectuate de cercetătorii americani au arătat că femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbații cu aproximativ 20 de minute.

În plus, atunci când o femeie nu doarme suficient și nu are un somn odihnitor, ea riscă afecţiuni cardiace, depresie sau alte tulburări psihice, crește riscul de infarct și accident vascular cerebral, precum și cel al inflamaţiilor.

Știu cât de greu poate fi să îți asiguri un somn odihnitor atunci când ai copii, mai ales dacă sunt mici. Personal, am alăptat până la vârsta de 2 ani și 8 luni a copilului și știu ce înseamnă să te trezești de câteva ori pe noapte. Însă ce e important este să știi că somnul tău este o prioritate. Dacă te simți obosită, nimic nu te va ajuta mai mult decât câteva ore bune de somn.

Ce poți face este să profiți inclusiv de somnul de prânz al copilului pentru a te odihni și tu în acel interval. Și, atunci când ai de ales între somn și alte lucruri de făcut, să alegi fără niciun regret somnul. Pentru că atunci când dormi suficient, îți asiguri o stare de bine, o concentrare mai mare, atenție, memorie mai bună și o bună dispoziție de care toți cei dragi se vor bucura.

 

2. Dansează

De multe ori, poate că nu ai timp să faci niciun fel de altă mișcare decât mersul pe jos spre și dinspre grădiniță/școală  – serviciu – magazin – casă. Găsește câteva minute pe zi pentru a dansa fie singură, fie împreună cu copilul/copiii câteva melodii care îți plac. Acesta nu doar va fi un moment distractiv de conectare în familie. Ci chiar îți va aduce o stare de bine deoarece:

  • Mișcarea energică din timpul dansului pune în mișcare energia stagnantă în corp. Astfel, depășești mai ușor provocările emoționale și reduci riscul apariției unor afecțiuni
  • Mișcarea fizică produce endorfine, hormonul fericirii. Din acest motiv, doar după câteva minute de dans, vei vedea cât de bine te vei simți!
  • Îți tonifiază musculatura și te ajută să arzi niște calorii

Dacă ai o stare emoțională neplăcută, dacă te simți tensionată sau stresată, ascultă o melodie ritmată care îți place și dansează. La finalul melodiei, vei avea o stare total diferită!

 

3. Fii frumoasă

Fiecare femeie este frumoasă. Dacă acest lucru nu este evident din prima, este din cauza grijilor care o apasă, din cauza stării emoționale negative, din cauza oboselii sau din cauza faptului că nu mai are timp sau energie să se preocupe să fie frumoasă în fiecare zi, în fiecare clipă.

Ce poți face este să alegi în mod conștient să faci zilnic anumite lucruri care să te ajute să arăți mai bine și să te simți mai frumoasă. Iată câteva idei:

  • Asigură-te că părul tău arată bine – este mai simplu decât crezi. Pe lângă simpla spălare a părului la timpul potrivit, în funcție de tipul de păr, de multe ori anumite produse care te ajută să-l aranjezi fac minuni, precum și anumite ustensile. Pe mine, personal, peria rotativă mă ajută să-mi rezolv rapid orice problemă legată de aranjarea părului. Poate că în cazul tău soluția ar putea-o reprezenta un anumit tip de ondulator sau o placă. Cert este că, atunci când te privești în oglindă și vezi că părul tău arată bine, te simți imediat mai frumoasă!
  • Un strop (…sau mai mult) de machiaj – desigur, stima de sine nu are de ce să depindă de măsura în care ești machiată. Însă, când ai genele date cu rimel, sprâncenele conturate și un ruj sau un gloss pe buze, sau cel puțin una dintre acestea, parcă te simți mai altfel. Fiecare femeie are stilul propriu de a se machia și produsele preferate. În ceea ce mă privește, îmi place mult procesul de a mă machia și chiar îmi aduce o stare de bine și de bucurie de fiecare dată când îl parcurg, adică în fiecare zi.
  • Scoate în lume cele mai frumoase haine – cu siguranță ai în șifonier fuste, rochii, sacouri sau pantaloni care îți plac, însă pe care eviți să îi porți deoarece îi păstrezi pentru ocazii mai speciale. De ce ziua de astăzi nu ar fi specială? Până la urmă, momentul prezent este singurul real și pe care îl putem simți în mod concret (nu doar ni-l putem aminti sau imagina), deci este și cel mai important, nu-i așa? Și chiar ai acest drept de a te simți bine în fiecare zi!
  • Accesoriile – poate ți-ar plăcea să-ți schimbi cerceii? Sau poate că ai niște coliere colorate pe care nu prea le-ai mai purtat? Dacă îți mai plac, ia-le la purtat, te vor face să ieși din rutină și să te simți diferit.
  • Fă mișcare – dacă programul îți permite să mergi la sală, la înot, să alergi sau să practici orice alt sport, e minunat! Dacă nu, atunci poți alege să faci un set de exerciții acasă care să te ajute să ai greutatea dorită și pielea mai fermă. În măsura în care reușești să faci exercițiile constant, vor apărea și rezultatele.

 

4. Ascultă muzică

Nu orice muzică, bineînțeles. Alege melodiile, trupele, artiștii și compozitorii care îți plac și care simți că reprezintă starea ta și valorile tale din prezent. Știi acele momente când îți iei atâta energie dintr-o singură piesă încât îți vine s-o asculți pe repeat toată ziua?

 

5. Alege oamenii potriviți în anturajul tău

Se spune că noi reprezentăm o medie din suma celor 5 persoane cu care comunicăm cel mai mult și ne petrecem cel mai mult timp. Dacă lărgești acest cerc la cele mai apropiate 10-20 de persoane de tine, vei obține o imagine și mai clară despre tine. Dacă simți că anumite persoane sunt toxice pentru tine, nu te poate obliga nimeni să menții respectiva relație. E vorba despre partener, părinți sau copii? Atunci, e cazul să te întrebi foarte clar ce îți dorești, ce așteptări ai, care dintre ele sunt realiste și ce depinde de tine ca să deblochezi respectiva relație.

În același timp, ca femeie, este important să cultivi relații frumoase cu alte femei, în care să vă sprijiniți reciproc și să împărtășiți experiențe de viață. Comunicarea cu alte femei la fel ca tine te va umple de energie.

 

Pe măsură ce faci zilnic aceste cinci lucruri, viața ta va căpăta mai multă culoare, mai multă bucurie și vei avea mai multă energie pentru activitățile tale și pentru evoluția ta.

 

Sursa foto: Pixabay

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close