A trecut aproximativ o luna de cand majoritatea copilasilor au (re)inceput gradinita sau cresa si sunt numerosi parinti care se confrunta cu dificultati de acomodare, cu raceli sau cu refuzul copilului de a merge la gradinita.

In acest articol, vreau sa-ti vorbesc despre cele 3 mari provocari pe care le-am avut eu, personal, in procesul de acomodare a baietelului meu Emanuel la gradinita. Iti voi spune si cum am ales eu sa gestionez aceste situatii pentru a le rezolva.

Daca si tu te confrunti cu vreuna dintre aceste provocari, articolul acesta te va ajuta sa te clarifici si sa stii ce ai de facut. Si, daca simti nevoia unui ajutor suplimentar din partea mea, iti voi spune la final cum ti-l pot oferi.

 

Cele mai mari 3 provocari pe care le-am avut cu acomodarea copilului la gradinita si cum le-am rezolvat:

 

1. Teama ca cel mic sa nu se simta abandonat la gradinita

Intre varsta de 3-4 ani si 12 ani, am fost crescuta de bunicii din partea mamei. In ciuda faptului ca am primit din partea lor multa iubire si grija, am trait toata copilaria cu un dor profund de parinti si trauma care s-a instalat in copilarie a fost teama de abandon. Tocmai de aceea, am vrut sa fac tot ce-mi sta in puteri pentru ca al meu copil sa nu se simta niciodata abandonat de mine. Din acest motiv, mi-am dorit sa nu-l dau la gradinita deloc si sa stau cu el acasa pana cand va incepe scoala. Or, acest lucru nu era posibil, avand in vedere ca trebuia sa lucrez. Timp de 4 luni, am facut efortul de a petrece ziua cu copilul, iar mare parte din noapte la laptop, lucrand. Am ajuns sa ma surmenez si, la o inaltime de 160 cm pe care o am, am ajuns sa cantaresc nu mai mult de 43 kg… Pana cand mi-am dat seama ca, pana la a avea o mama 24 de ore din 24 alaturi de el, fiul meu are nevoie in primul rand de o mama vie. Si am decis ca e momentul sa inceapa gradinita.

Totusi, atunci cand Emanuel a inceput sa planga dimineata, s-a activat din noua teama ca el sa nu se simta abandonat si am avut o dimineata in care am stat 3 sferturi de ora cu el in brate, ambii plangand si nereusind sa ne calmam. Atunci, a-a ajutat directoarea gradinitei care mi-a spus ca cel mic nu are nicio problema si ca e cazul sa lucrez eu cu mine. Ceea ce am si facut, in terapie si coaching, pentru a depasi propriile mele provocari legate de trauma de abandon. Apoi, treptat, am depasit acele momente grele de dimineata pana cand a incetat de tot sa mai planga dimineata.

 

2. Racelile si imbolnavirile care apar odata cu intrarea in colectivitate

Chiar daca nu aveam o mare teama legata de raceli, acestea s-au intamplat totusi chiar din prima vacanta de Craciun a primului an de gradinita. De atunci, in urmatoarele 5-6 luni, copilul facea lunar cate o raceala, rosu in gat, amigdalita, otita, laringita etc., incat ajunsesem sa ma simt obosita, disperata si neputincioasa. Am citit mult, m-am documentat si am ales ca, in paralel cu tratamentul medicamentos sau cu siropuri, spray-uri si aerosoli, sa-i administrez si un tratament emotional constand din cuvintele potrivite care sa-l ajute pe copilul meu sa gestioneze situatiile stresante pentru el. Desigur, un efort aparte, mai ales cand copilul inca nu vorbeste bine, este si sa-ti dai seama care sunt acele situatii pe care nu reuseste sa le gestioneze. Am inteles ca ce pot face ca parinte este sa-mi ajut copilul sa gestioneze momentele dificile prin care trece, sa-l sustin sa reuseasca prin mesajele pe care i le transmit.

 

3. Refuzul de a merge la gradinita

Apoi, a venit a treia provocare: pe la varsta de 4 ani, in fiecare dimineata, invariabil, Emanuel imi spunea: „Mama, eu nu vreau la gradinita. Mie nu-mi place la gradinita”. Si acum imi suna in minte aceste propozitii plus tumultul de ganduri pe care le generau in mintea mea.

Ce am ales sa fac este contraintuitiv pentru multi parinti, care aleg sa faca exact invers. Eu am ales sa-l iau in serios si sa nu-l iau in serios in acelasi timp. Am ales sa-i iau in serios starea, emotia, validandu-i-o, si nu respingand-o. In loc sa-i aduc argumente de ce trebuie sa mearga la gradinita, eu ii reflectam trairile si ii lasam cateva minute spatiu sa se simta inteles si acceptat, pentru ca asa simtea in acel moment. Apoi, nu-i luam in serios intentia stiind ca, daca se simte acceptat, va merge la gradinita, ceea ce se si intampla. Multi parinti fac exact invers: iau in serios intentia copilului de a nu merge la gradinita, se tensioneaza, se enerveaza si atunci incep sa faca presiuni asupra copilului, care se tensioneaza, la randul lui, refuza sa coopereze si asa scandalul si lacrimile sunt asigurate.

 

Asa am ales eu sa fac fata celor 3 provocari despre care ti-am povestit mai sus. Acomodarea copilului la gradinita este un proces complex care necesita multa prezenta din partea noastra pentru a-l gestiona adecvat si care presupune si o implicare pe masura, care sa ne permita sa reactionam la timp si cu instrumentele potrivite.

Daca ai nevoie de solutii concrete care sa te ajute pe tine, personal, si pe copilul tau si care chiar sa functioneze, te invit sa le gasim impreuna in cadrul workshopului „Adaptarea la gradinita, fara lacrimi si suspine”, care va avea loc miercuri, 31 octombrie, de la ora 18:30, la Centrul Holistic Atlanthea.

Inscrie-te pentru a-ti ocupa locul (vei primi toate detaliile pe email, imediat dupa inscriere): 

Workshop „Adaptarea la gradinita, fara lacrimi si suspine”

 

De asemenea, te invit sa urmaresti si acest video pe care l-am filmat despre aceste 3 mari provocari prin care am trecut cu adaptarea la gradinita a baietelului meu:

 

 

Sursa foto: Pixabay

 

CARTI DE PARENTING

CARTI copii

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit