20.000 de mii de persoane au participat la a treia ediție a Festivalului Familiei Zurlandia [GALERIE FOTO]

20.000 de mii de oameni au intrat, în weekend, în Zurlandia. Au fost două zile pline, în care de dimineață și până seară personajele Zurli au interacționat cu copiii, în care Mirela Retegan sau Tanti Prezentatoarea, așa cum o știu cei mici, i-a întâmpinat cu inima și brațele deschise la intrare pe cei veniți în prima zi de festival.
Gașca Zurli a deschis și a închis festivalul cu două reprezentații. Pe 15 iunie, în prima zi de festival, mii de oameni s-au alăturat Găștii în Parada Baloanelor de Săpun și au făcut turul Zurlandiei cântând, chiuind și dansând.
Oameni din toate colțurile țării au venit la festival pentru a se bucura de o experiență de familie unică. Cei sosiți pe 15 și 16 iunie la Domeniul Știrbey s-au bucurat de zeci de ateliere, piese de teatru puse în scenă de Teatrul BiBaBo, momente speciale create de Marian Râlea și Abracadabra, au descoperit ținutul indienilor în care copiii s-au transformat în indieni sau au pornit la vânătoarea de comori de pe Insula Piraților.
Casa Zurli a fost cel mai căutat loc din Zurlandia. Aici, personajele Zurli au stat prin rotație, în ambele zile, să-i întâlnească pe micii lor prieteni.
Zurlandia este țara bucuriei care există doar două zile pe an și în care sentimentul de libertate și respect față de cei din jur primează.
Cea de-a 3-a ediție a Festivalului Familiei Zurlandia a adus împreună artiști și parteneri care au făcut totul ca participanții să fie actorul principal din povestea Zurlandia.
„Sunt foarte fericită și recunoscătoare pentru aceste două zile EXTRAORDINARE. Le mulțumesc oamenilor din echipa mea și tuturor celor care ne-au susținut, sponsori și parteneri. Voi toți ați făcut ca Zurlandia sa fie zilele acestea pe buzele tuturor”, declară Mirela Retegan, fondatorul Zurli.
Photo credit: Dragoș Constantin, Ovidiu Craiciu
Aboneaza-te GRATUIT
si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!