Relatia cu copilul tau este una dintre cele mai delicate, provocatoare, obositoare, solicitante, dar unice, frumoase si, practic, dincolo de cuvinte – atunci cand totul este in ordine.

Si nicio alta reusita nu se compara cu echilibrul si multumirea aduse de relatia solida cu copilul.

 

Insa, cum faci sa ai mereu acest fel de relatie? 

Adevarul este ca, oricat de mult ne-am stradui, nu putem avea mereu o relatie reusita cu copilul. Sunt atat de multe piedici: oboseala, stres, propriile asteptari de la cei din jur, frustrari, bagajul emotional pe care il purtam zilnic.

Apoi, si copilul le are pe ale sale: la inceput nu stie cum sa isi exprime emotiile, iar acestea navalesc si preiau controlul copilului dulce si calm pe care, in mare parte a timpului, il avem.

Ai obosit de atatea tantrumuri? 10 pasi cum sa previi crizele de plans ale copilului

7 tehnici care sa te ajute in timpul crizelor de plans isteric (tantrums)

Pe la 3-4 ani, incepe sa ne testeze limitele tot mai mult.

Dupa 5 ani, preia modelul colegilor de gradinita, apoi de scoala, si adopta un comportament care nu il caracterizeaza, dar pe care, totusi, doreste sa-l experimenteze. Si iar ne trezim in casa cu un copil pe care avem senzatia ca nu-l mai recunoastem.

Dupa 10 ani, stresul si dificultatea temelor pentru scoala isi pun serios amprenta pe relatia parinte – copil.

In adolescenta, pe langa toate provocarile de pana atunci, mai intervin si hormonii, iar relatia cu copilul chiar este o provocare, mai ales atunci cand parintele nu are exercitiul comunicarii active, cand nu ajunge sa isi cunoasca copilul, cand relatia este mai mult una de impunere a deciziilor si cand copilul nu se simte ascultat.

Poti rasufla cu usurare: nu exista parinte care sa aiba o relatie perfecta cu copilul. Nici viata noastra nu este perfecta si nici nu traim o continua vacanta, departe de stres, cotidian dificil, provocari, serviciu, scoala, competitie etc.

 

Tocmai de aceea am incredere ca iti vor fi de ajutor aceste 16 fraze miraculoase care te vor ajuta sa te reconectezi cu copilul:

Inainte de a-ti spune care sunt, mai am o recomandare pentru tine. In reconectarea cu copilul sunt doua etape:

  • Ascultarea si acceptarea
  • Trecerea peste conflict / agitatie / deconectare

Iata, astfel, care sunt cele 16 fraze de reconectare cu copilul:

ASCULTARE SI ACCEPTARE:

1. Spune-mi cum te simti.

2. Vreau sa inteleg ce simti.

3. Te iubesc chiar si cand esti suparat/a, nervos / nervoasa.

4. Este OK sa fii suparat/a.

5. Cum te pot ajuta?

6. Vad ca te simti / vad ca esti ….

7. Se pare ca nu ai o zi buna. Spune-mi mai multe.

8. Imi imaginez ca esti / ca te simti …

 

TRECEREA PESTE CONFLICT / DECONECTARE

9. Pot sa-ti dau o imbratisare?

10. Hai sa respiram adanc impreuna.

11. Imi pare rau pentru ….

12. Putem sa o luam de la capat?

13. Imi pare rau ca m-am enervat.

14. Vrei sa stai langa mine?

15. Hai sa luam o pauza si sa facem altceva (amuzant, relaxant pentru amandoi).

16. Hai sa facem o plimbare.

 

Cele mai periculoase 12 cuvinte pe care le poate auzi un copil de la parintii lui

Fie ca stii sau nu daca copilul tau se simte iubit neconditionat, ai grija sa-i reamintesti acest lucru. Atunci cand copiii sunt reasigurati de iubirea neconditionata a parintelui, se simt usurati, au un sentiment de siguranta, incredere, si sunt mult mai flexibili in comunicare.

Iata cum ai putea formula: Indiferent cat de suparata sunt, indiferent ce faci, nu este nimic pe lume care m-ar putea sa ma impiedice sa te iubesc. Te iubesc neconditionat! Nimeni si nimic nu va schimba asta vreodata!

Sunt copii care se simt obositi sa isi multumeasca parintii zi de zi. Tocmai de aceea, nu uita sa iti incurajezi copilul sa faca cat mai bine posibil pentru el, in primul rand, fara sa astepte aprobarea celor din jur.

Dragostea imensa dintre voi si legatura unica dintre copil si parinte este mereu acolo si este usor sa te reconectezi cu copilul daca ai exercitiul acestei actiuni.

Oricat de mare este copilul, tot in responsabilitatea parintelui ramane sarcina de a curata drumul de piedici, obstacole si de tot ceea ce intervine, inevitabil, in relatia linistita dintre parinte si copil.

Doar ca, de foarte multe ori, propriile orgolii si incapatanarea sunt cele mai mari piedici. Iar pe acestea nu doar ca le observam greu, dar chiar si sa le recunoastem este dificil.

Indiferent de natura conflictului dintre tine si copil, gandeste-te, la final de zi, inainte de a adormi, unde crezi ca va duce acest conflict, cum va evolua relatia voastra daca va lasati amandoi purtati de el si daca merita.

Sper ca aceste 16 fraze miraculoase te vor ajuta sa te reconectezi cu copilul si cand acesta are 5 ani, dar si cand are 15 ani :)

 

Sursa foto: Arhiva personala

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Powered by ConvertKit