100 de participanti din 20 de judete la Concursul National De Pian „Musica Mundi”, editia a V-a

100 de elevi din 20 de judete din tara au participat la editia a V-a a Concursului National de Pian „Musica Mundi” (8-9 iunie 2019), un concurs unic in Romania prin anvergura si valoarea premiilor.

elefant.ro

Marele premiu al concursului a constat intr-o pianina acustica marca Perzina, in valoare de 4.500 de euro si a fost castigat de un elev de la sectiunea Pian Amatori: Mihai Tigaret, de la Asociatia Culturala Pianoforte Ramnicu Valcea, prof. Mihaela Manafu. Premiul cel mare a fost oferit de Casa Pianelor Boem & Bol, cel mai mare magazin de piane acustice din Romania.

Concursul a reunit 100 de elevi din sistemul preuniversitar (invatamant prescolar, primar, gimnazial si liceal), pe sectiuni – pian amatori, pian complementar, pian principal, pian 4 maini si pe niveluri – incepator, avansat (pe clase si ani de studiu), din 20 de judete ale tarii precum Satu Mare, Cluj, Olt, Vrancea, Galati, Arges etc.) si chiar din Republica Moldova.

Repertoriul a cuprins 2 piese diferite ca stil, epoca, gen, forma, caracter. Nivelul concurentilor s-a dovedit a fi unul ridicat, iar competita a fost pe masura. Juriul a fost alcatuit din Razvan Dragnea, Pianist, Alexandru Burca, Pianist, Ronald Bol – Presedintele Juriului si Presedinte Bol Pianos.

Concursul National de Pian „Musica Mundi” isi propune sa sprijine dezvoltarea muzicala in Romania si studiul pianului, incurajand cat mai multi copii si tineri in aprofundarea tainei pianului.

„A fost o editie reusita, cu participanti plini de surprize frumoase in domeniul pianului, cu un nivel muzical bun si asta ne bucura nespus. Magazinul Casa Pianelor Boem & Bol isi doreste sa ajute tinerele talente din lumea pianului sa creada in sansa lor si in acest sens a oferit cu drag o pianina acustica Perzina in valoare de 4500 euro, de o calitate remarcabila si care nu ii este accesibila poate oricarui copil. Asteptam la editia de anul viitor si mai multi copii si tineri dornici sa se intreaca intr-ale pianului intr-o competitie serioasa si cu premii pe masura”, a declarat Claudia Atanasoae, general manager Casa Pianelor Boem & Bol.

answear.ro

Infiintata in 2009, Scoala de Muzica Boem Club este cea mai mare scoala privata de muzica din tara si singura scoala privata de muzica autorizata, avand 3 sedii in 3 zone importante ale Capitalei: Dorobanti, Piata Alba Iulia si zona Razoare-Cotroceni. Scoala dispune de o echipa de 30 de profesori absolventi de Conservator, buni pedagogi si profesionisti, deschisi catre toate genurile muzicale.

Deschis in 2016, Casa Pianelor Boem & Bol este cel mai mare magazin de pianine si piane acustice din Romania, cu un stoc permanent de cca. 30 de pianine si piane. Pianele si Pianinele Boem & Bol sunt potrivite atat pentru incepatori, cat si pentru intermediari, avansati si profesionisti.

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Bâtcă

Sunt Ana Bâtcă, cofondator Centrul de Parenting și mama unui băiețel născut în 2013. Misiunea mea este să sprijin părinții să aibă o comunicare mai bună și relații mai frumoase cu copiii lor. În ceea ce fac, mă ajută formările mele în Coaching, Master Coaching, Formator, NLP Practitioner, NLP Master, precum și experiența de peste 800 de ore de lucru cu oamenii în ședințe individuale și de grup.

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close