Senatul a adoptat, in sedinta din astazi, 18 octombrie, propunerea referitoare la modificarea Codului Muncii in sensul declararii zilei de 1 iunie, Ziua Copilului, ca sarbatoare legala in care nu se lucreaza.

Potrivit celor care au initiat aceasta miscare, adoptarea acestei legi este benefica, tinand cont ca majoritatea gradinitelor si a scolilor primare organizeaza spectacole, insa, fiind o zi de lucru parintii sunt nevoiti sa isi ia concediu pentru a-si putea vedea copilul in cadrul spectacolelor.

Lipsa acestora din cadrul evenimentelor organizate atrage consecinte negative in dezvoltarea copiilor. Nu trebuie sa uitam ca pe langa dorinta de a-si face parintii mandri si de a primi aprecierea lor, copiii au nevoie de sustinere in momentele cu incarcatura emotionala sau pe care o resimt ca fiind o sursa de stres.

Cristina Pocora, presedinte al Subcomisiei pentru protectia copilului si vicepresedinte al Comisiei de munca, sustine ca aceasta lege trebuie sa vizeze toti angajatii din Romania, indiferent daca sunt sau nu parinti.

Nu am dorit sa cream o discriminare intre cei care sunt sau nu parinti. Obiectivul acestui proiect de lege este sa traga un semnal, sa subliniem ca trebuie sa ne petrecem mai mult timp alaturi de copiii nostri. Si, daca nu de 1 iunie, atunci cand?“, a adaugat Pocora.

Legea prin care ziua de 1 iunie este zi libera merge la promulgare la presedintele Klaus Iohannis.

Intr-un sondaj realizat de Gallup in ianuarie 2010, aproape din jumatate din copii au raspuns ca petrec in medie o ora pe zi dintr-o saptamana impreuna cu parintii.

Mai mult, in timpul petrecut impreuna, copiii si parintii comunica foarte putin si interactioneaza la nivel superficial. Lipsa de timp si comunicare este o realitate pe care o simt si o constientizeaza cei mai multi dintre parinti, se mai arata in expunerea de motive.

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit