In majoritatea cazurilor, parintii stiu mai bine de ce au nevoie copiii lor, ce trebuie sa faca, cum trebuie sa se comporte, sa vorbeasca, sa gandeasca. Sau cel putin asa cred ei. Copilul, insa, poate veni cu tot felul de solicitari iesite din tiparele croite de parinte. Iar parintele nu este de acord sa-i satisfaca acele nevoi.

Pana aici, nimic iesit din comun. Sa vedem acum cum anume isi poate exprima parintele dezacordul de a-i indeplini micutului o solicitare care nu i se pare potrivita.

Cum vorbesti cu copilul? Il programezi pentru esec sau pentru succes?

Cum sa motivezi un copil fara recompense. IATA raspunsuri la trei intrebari pe care sigur le ai despre educatia fara recompense

Primul tip de reactie: „Nu iti voi cumpara aceasta jucarie”. Acesta este un refuz care are in spate o motivatie, fie ca e vorba de lipsa banilor, de lipsa dorintei, de faptul ca parintele poate considera jucaria prea agresiva sau potrivita altei varste etc. In acest caz, cerinta nu este nepotrivita in sine, iar copilul nu este rau ca vrea acea jucarie, ci parintele refuza sa-i indeplineasca rugamintea, caz in care se poate astepta din partea copilui la reactii precum dezamagire, suparare, furie sau tristete. Cu toate acestea, relatia parinte-copil nu se schimba in acest caz.

Al doilea tip de reactie: „Vrei sa-ti cumpar mizeria asta?!” In acest caz nu mai este vorba de un simplu refuz. Este mult mai mult de atat: este o reactie de respingere a copilului din cauza cerintei pe care a formulat-o. Este un atac la persoana, este un mod de a exprima dorinta ca micutul sa dispara, sugerandu-i ca nu are dreptul sa aiba ceva al lui, ca nu are dreptul sa existe ca individualitate separata, ca trebuie sa gandeasca asa, sa reactioneze asa s.a.m.d.

Copilul te minte mereu? 7 moduri de a-l învăța să fie sincer

10 alternative eficiente la pedepse

Unii parinti ajung sa spuna si lucruri de tipul „Ce faci? Daca esti asa, nu o sa-ti mai dau niciodata nimic!”, lasandu-l pe copil sa inteleaga ca, daca va risca vreodata sa se manifeste ca o individualitate, sa aiba ceva propriu, va pierde iubirea si grija parintelui.

Sa ne imaginam cazul unui adult care este respins prin intermediul limbajului de un alt adult, fie ca este vorba despre partenerul de cuplu sau despre un prieten/o prietena. Din moment ce nu se simte apreciat, valorizat si nici macar recunoscut ca personalitate in acea relatie, cel mai probabil, va cauta sa o rupa si sa comunice cu persoane care il apreciaza si il valorizeaza.

Șapte greșeli majore de educație care îi împiedică pe copii să reușească în viață

 

Un copil se afla intr-o situatie cu mult mai complicata: cei care nu-i recunosc individualitatea sunt chiar parintii lui, cu care trebuie sa traiasca impreuna cel putin pana la 18 ani.

In aceste conditii, copilul are 2 optiuni:

1. Sa fie „mancat” de adult, sa renunte la propria personalitate, la gandurile si sentimentele sale si sa se lase dominat de parinti, asteptand ca acestia sa-i spuna ce are voie sau trebuie sa gandeasca, sa simta, sa reactioneze, sa faca, sa spuna etc.

2. Sa aleaga sa fie liber si independent cat mai devreme cu putinta, poate chiar mai devreme decat ar fi pregatit din punct de vedere fizic si psihologic pentru asta. E atunci cand copilul isi spune „Adevarul e ca nici nu-mi doream foarte mult jucaria aia”, avand iluzia unei anumite puteri si independente, tocmai pentru a nu recunoaste ca si-ar fi dorit acea jucarie si ca il doare ca nu i-a fost data.

Gestul mic prin care am înțeles că pot fi o mamă bună

Cum să petreci timp de calitate cu copilul tău

In ambele cazuri copilul este nevoit sa ascunda si sa respinga o parte din sine, considerata periculoasa: fie cea care doreste independenta, fie cea care are nevoie de grija si de sustinere.

Iar parintii nici macar nu banuiesc ce se petrece in sufletul micutului si continua sa-l „invete” cum trebuie sa fie…