Pentru copii este extrem de important sa simta ca au toata atentia si afectiunea din partea parintilor. Cei mici au nevoie sa fie vazuti, sa fie luati in serios si sa simta ca au o importanta majora in viata parintilor. Studiile au aratat ca egocentrismul in randul copiilor este predominant si ca acestia au un singur scop si anume satisfacerea propriilor nevoi si dorinte, indiferent de ceea ce se petrece in jurul lor. Cei mici sunt mai putin constienti sau chiar deloc de efortul parintilor, de oboseala lor si de momentele in care sunt pur si simplu la limita rabdarii.

Unii dintre copii uneori surprind aceste situatii, insa rareori si aleg sa tina cont de ele. Pe langa acest egocentrism instinctiv, parintii reprezinta centrul universului lor, in mod special mama. Tocmai de aceea este extrem de important ca atentia si afectiunea sa nu lipseasca din viata de zi cu zi a copiilor, deoarece efectele negative se resimt pe parcursul intregii vieti, avand intensitati mai mici sau mai mari.

„Oricata atentie i-as da, tot nu-i ajunge!” Cum poate rezolva un parinte ocupat problema lipsei de atentie a copilului

7 lucruri pe care sa le faci pentru a depasi problemele de atentie ale copilului

Copiii nu au rationamentul si dezvoltarea cognitiva necesara pentru a intelege ca lipsa de atentie si de afectiune din partea parintilor vine, de foarte multe ori, din cauze independente de ei si iau totul la un nivel personal foarte ridicat, ajungand la concluzii de tipul: “nu sunt suficient de bun”, “nu sunt demn de atentia mamei”, “sunt rau si de asta sunt pedepsit”, “este vina mea ca nu merit mai multa iubire” si tot asa. Acestea vin la pachet cu o incarcatura si o tensiune afective foarte intense si, pe langa durerea foarte mare care ii este priciunuita copilului, se formeaza convingeri si credinte despre sine.

Acesta este un cadru toxic de dezvoltare, avand influente negative in foarte multe directii. Pe langa faptul ca stima de sine este profund alterata, apare imaginea de sine negativa si perceperea sinelui ca fiind ceva “insuficient”, “nedemn de iubire” care se generalizeaza si se perpetueaza. Urmarile in plan concret ale acestor efecte se vor vedea transpuse in viata de cuplu, spre exemplu, care va fi deficitara si va presupune continuarea acelorasi tipare, prezenta abuzurilor, cel mai probabil reciproce, si sentimentul de neadecvare sociala.  


Primeste pe e-mail, o data pe saptamana, un articol exclusiv de parenting

Un mesaj de confirmare s-a trimis in Inbox. Daca esti pe Gmail, verifica si SPAM-ul

In plan profesional, avand o stima de sine scazuta, persoana nu va avea incredere in ceea ce poate sa faca, nu va avea curajul de a iesi in fata si de a-si expune gandurile si parerile, nu va excela, deoarece asteptarea de sine va fi constant aceeasi: “Nu sunt suficient de bun oricum” sau va deveni perfectionist si nimic nu va fi niciodata suficient de bun pentru a-l face fericit. Si cea mai mare problema in aceste situatii este ca ratiunea nu face diferenta. Faptul in sine ca i se spune la maturitate ca este suficient de bun si ca el decide ce si cat poate sa faca nu este deajuns sa faca o schimbare, deoarece convingerea este inradacinata profund in planul afectiv. Astfel, lucrurile capata o complexitate foarte fina in care nu se poate opera cu usurinta.

Cel mai probabil, atunci cand esti parinte, nici nu iei in considerare toate aceste lucruri, iar pentru unii acestea pot parea scenarii fictive. Adevarul iese, insa, la iveala treptat si, daca iti intrebi copilul devenit adult despre aceste lucruri, vei aduna suficiente argumente care sustin importanta atentiei si a afectiunii.

In cazurile mai grave in care, pe fondul unei lipse de atentie si de afectiune, este “asigurat” si un mediu toxic de dezvoltare care presupune pedepse psihice si fizice, reprosuri, tipete, comparatii, o casnicie a parintilor defectuoasa si altele, copiii pot dezvolta tulburari psihice si de personalitate care inrautatesc calitatea vietii semnificativ iar in unele cazuri o distrug complet.

Studii recente facute in Romania de catre Charles Nelson, cadru didactic al Universitatii Harvard, au aratat cum sentimentul de respingere se traduce in capul copilului ca o vinovatie si o acuza la propria persoana, prezentand urme de violenta fizica indreptata spre sine. In cadrul unui ofelinat din tara, unde s-au efectuat cercetarile, personalul i-a avertizat pe Charles Nelson si pe oamenii din echipa acestuia sa nu ii ia pe copii in brate, deoarece ultima oara cand o fetita a fost luata in brate, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa isi loveasca fata cu mainile in mod repetat.

Acesta este un comportament distructiv indreptat catre propria persoana si care are la baza acuza pe care fetita si-o aduce pentru respingerea pe care a resimtit-o, pedepsindu-se ca nu este “suficient de buna pentru a primi atentia si afectiunea cuiva. Acestea sunt cazurile mai grave ale copiilor din orfelinate care sunt privati de afectiune si de atentie in proportii de aproape 100%, iar efectele negative sunt dezastruoase, fiind afectata dezvoltarea cerebrala, cognitiva, emotionala, iar copiii devin disfunctionali in societate. Foarte putini dintre acestia reusesc sa iasa la suprafata si sa isi asigure o viata de care sa se poata bucura in mod autentic.

Minutul tau de atentie. Solutia care elimina 80% din crizele copilului

Cand prea multa iubire strica

Nu doar copiii din orfelinate sunt predispusi la astfel de situatii grave, ci si copiii care cresc in familii din partea carora nu primesc ceea ce au nevoie sau care sunt abuzati. Din pacate, atentia si afectiunea nu sunt luate in serios suficient de mult de catre foarte multi parinti si acestia nu inteleg implicatiile acestui lucru.

Cel mai important si cel mai necesar lucru pe care poti sa il faci este sa te asiguri ca nevoile copilului tau sunt satisfacute si ca nu il supui unui tratament care il indurereaza si care il predispune unor tulburari viitoare.

Astfel, petreceti timp impreuna in fiecare zi, fii cu adevarat prezenta in acele momente, asculta-l, da importanta lucrurilor pe care ti le spune si ia-l in serios, intreaba-l cum se simte si ce vrea sa faca.