Avem tendinta de a-i diminua frustrarea atunci cand nu ii iese un proiect, ori a pierdut meciul de fotbal: “Hai, e doar un proiect de clasa a III-a”, “Nu te mai smiorcai atat pentru….”. Pentru ca noi, ca adulti, avem griji cu adevarat importante, nu?

Apoi, mai sunt si frazele acelea repetate zilnic: “spune adevarul”, “fii responsabil”, “invata mai mult”, “fii politicos”, “linisteste-te”, “fa ce-ti spun”, “nu intarzia”, “nu-mi raspunde pe tonul acesta”, “nu te mai uita atat la televizor”, “mai lasa telefonul din mana”.

Credem ca avem dreptate.

Dar, apoi, noi facem exact aceleasi lucruri pe care copilului i-am spus sa nu le faca. Atunci cand ceea ce facem si ceea ce avem pretentia de la copil sa faca nu coincid, devenim ipocriti. Este greu pentru copil sa mai creada in integritatea mesajelor pe care i le adresam, daca noi aplicam principiul: “fa ce spune popa, nu ce face popa!”

Constat tot mai des ca, pana la urma, nu copiii sunt devina pentru ceea ce fac si spun, ci parintii. Pentru ca nu le oferim o baza solida, un exemplu bun, pe care sa nu-l constate si la care sa se raporteze in orice moment.

O alta situatie in care copilul nu mai are incredere in noi este aceea in care stabilim reguli, tinem de ele atunci cand ne convine, dar cand nu se mai pliaza pe programul nostru, le incalcam.

Daca tu ii spui copilului tau sa nu foloseasca telefonul in timp ce merge pe strada, dar tu trimiti SMS-uri atunci cand esti la volan, ce fel de model oferi? Iar peste cativa ani, cand copilul tau se va urca la volan si va trimite, poate SMS-uri, vei fi in ordine cu acest comportament?

Sau ii vorbesti despre respect seara, iar a doua zi, de dimineata, te urci la volan sa-l duci la gradinita sau la scoala si nu-ti pui centura, pentru ca te incomodeaza, dar insisti la copil sa o poarte, tai calea altor soferi, treci peste linia continua, intorci prin locuri interzise, faci manevre complicate cu telefonul la ureche. Pentru ca iti spui ca tu esti adultul si tu poti. Te-ai gandit, insa, cum se vad lucrurile de pe bancheta din spate?

Parintii spun mereu copiilor faptul ca educatia si implicarea sunt importante, ca trebuie sa-si respecte profesorii si colegii, sa aiba mereu spirit de echipa. Dar uitam despre aceste reguli atunci cand intr-un weekend cu vreme buna, scoala organizeaza un eveniment pentru parinti si copii, dar tu ai alte planuri, mai relaxante si alegeti (si pentru copil) sa nu mai mergeti. Ori ajungi sa-i spui copilului ca este o pierdere de vreme. Copilului ii va face placere sa mearga cu tine, sa se bucure de prezenta ta, insa, va simti un disconfort. Nu este o problema atunci cand se intampla rar si justificat. Insa, atunci cand parintii au acest comportament constant, exceptia se transforma in rutina si transmite un mesaj confuz copilului. Copilul intelege ca asteptarile pe care le au altii de la el pot fi inselate (mai ales ca are si acordul parintelui), despre reguli deduce ca sunt relative si facute pentru a fi incalcata, atata vreme cat folosesti scuze bune si nu esti prins.

O alta situatie care il face pe copil sa nu mai aiba incredere in tine este atunci cand esti nepasator sau nepoliticos cu altii. Copiilor nu le place atunci cand parintii lor sunt nepoliticosi (ori vorbesc nepoliticos) cu profesorii sau cu alte persoane apropiate (bona, bunicii, vanzatorul de la magazin). Ori atunci cand parintele se plange cu voce tare vanzatoarei / ospatarului / casierului etc.

Atunci cand spunem lucruri urate despre altii, inclusiv despre alti copii, copilul chiar este afectat si invata sa nu aiba incredere in tine. Pentru ca tu afisezi un comportament fals in fata acestor persoane, iar apoi vorbesti urat, iar copilul este spectator la aceasta falsitate a ta.

Iti aduci aminte despre copilaria ta? Daca ai avut o prietena buna, sigur evitai sa le spui parintilor lucruri mai putin bune pe care aceasta le-a facut (note mici, de exemplu), tocmai pentru ca ei sa nu o vorbeasca de rau. Copiilor nu le place atunci cand o persoana la care tin este criticata si vorbita de rau! Cu atat mai putin cand acele cuvinte vin tocmai de la parinti. Copilul va invata sa filtreze inca de la o varsta frageda informatiile care ajung la tine, iar acest comportament va deveni un automatism pana va fi adolescent. Astfel, gradul de informatie pe care parintii si-l doresc de la copii este influentat intocmai de ceea ce face parintele!