Ana Batca

Cofondator la Centrul de Parenting
Buna! Sunt Ana Batca, jumatatea Centrului de Parenting. Sunt coach, NLP Practitioner si trainer autorizat de Ministerul Muncii si mama unui baietel nascut in 2013. Absolventa a Facultatii de Jurnalism, am adus aici cei 12 ani de experienta in presa nationala, specializare in domeniul Economic-Financiar, experta in finante personale. Iata articolul meu de astazi:

„Sunt și acum convins că este foarte important ca oamenii să citească în copilărie cât mai multe romane de aventuri. Astfel, obiceiul de a citi va rămâne pe parcursul întregii vieți, deoarece însuși procesul lecturii se va asocia cu aventura. Așa s-a întâmplat în cazul meu. De exemplu. Am experimentat cele mai incitante aventuri când citeam cărți bune”, scrie cunoscutul autor și traducător rus Boris Akunin, pe blogul său.

Autorul a dat o listă de zece cărți pe care le recomandă cu drag adolescenților, astfel încât aceștia să se simtă tot mai atrași de lectură.

Această lectură este foarte potrivită pentru adolescenți. “Lorna Doone”, de Blackmore, este o carte britanică liniștitoare, atunci când știi că dragostea va fi dificilă, dușmanii invidioși, că vor exista dificultăți aproape insurmontabile, însă că totul se va termina așa cum trebuie. Ne vom căsători, vom învinge dușmanii din punct de vedere moral și fizic, iar greutățile ne vor face mai puternici.

  • Theophile Gautier, „Căpitanul Fracasse”

Când am citit primele pagini ale acestui roman, am vrut să renunț la el, deoarece este destul de plictisitor la început, iar frazele sunt mari cât un elefant, căci, pe vremea lui Gautier, acest stil de a scrie era considerat de bun gust. Însă, după ce vei trece de descrierile interminabile, vei ajunge într-o variantă minunată și emoționantă a „Lorna Doone” despre faptul că oamenilor buni în mod obligatoriu le va fi bine. Stilul este tipic francez, elegant și inteligent. Această carte trebuie citită cel târziu pe la 14 ani.

Nu voi fi original. “Cei trei muschetari” este cel mai bun roman de aventuri din toate timpurile, pentru că toate personajele sunt vii. Și pentru că aventura nu este cel mai important lucru în acest roman. Ce este cel mai important? Rămâne la latitudinea fiecărui cititor. Pentru mine, scena cheie este picnicul pe Bastionul Saint-Gervais. Ideea de a învinge 100.000 de dușmani în timp ce mănânci și bei m-a captivat toată viața.

  • Alexandre Dumas, „Doamna de Monsoreau”

Are o poveste poate chiar mai interesantă decât „Cei trei mușchetari”. Sunt foarte buni și „actorii” din rolurile secundare: Chico, Navara, Henry III. Personajele principale sunt mai tipice. Oricum, este o carte voluminoasă excelentă.

  • Alexandre Dumas, „Cei Patruzeci și Cinci”

Va fi impresionat în special dacă acest roman va fi citit imediat după „Doamna de Monsoreau”. „Cei Patruzeci și Cinci” este a treia parte a trilogiei, prima fiind „Regina Margot”, care mie nu mi-a plăcut foarte mult, mi-a provocat frustrare. De aceea, recomand trilogia fără prima parte.

Am citit “Shogun” pe la vârsta de douăzeci de ani, în timp ce mă aflam în Japonia. Și l-am văzut cu alți ochi, deși cu siguranță Clavell este plin de sakura. Traducerea engleză este una foarte bună.

  • Joseph Conrad, „Dueliștii”

Este o carte ce poate fi citită la orice vârstă. Este de o simplitate elegantă și de o lipsă de înțelepciune înșelătoare.

  • Rafael Sabatini, „Odiseea Căptainului Blood”

Pe când eram în clasa a III-a „A”, colegii se înscriau la coadă pentru a citi această carte. În ziua când a venit rândul meu, m-am îmbolnăvit și nu am mers la școală. Aceasta a fost una dintre cele mai mari traume din viața mea. Aproape că simțeam că nu mai vreau să trăiesc. De undeva, mama mea mi-a făcut rost de un exemplar. Am început să citesc și m-am însănătoșit. Cam așa este această carte.

“Insula Comorilor” nu este ceea ce pare la prima vedere. Desigur, nu este despre comoară. După cum vă amintiți, cea mai mare parte dintre ei au rămas pe insulă, iar personajul principal nu intenționează să se mai întoarcă acolo. În opinia mea, aceasta este o carte despre fascinația răului (John Silver) și despre farmecul binelui (doctorul Livsey). Silver este un personaj mai interesant și care iese mai mult în evidență. Și pentru el totul se termină cu bine.

Mult timp nu m-am putut decide ce să recomand de la Haggard: acest roman sau „Fiica lui Montezuma”. Ambele romane nu intrau în Top 10. Am ales „Minele”, datorită lui Gagool și portughezului. Am fost profund mirat atunci când am aflat că Gagool…