Cu siguranta, ai vazut deja ca relatia cu copilul este ca o entitate separata: intr-o zi poate fi lina si frumoasa, dupa care, in ziua urmatoare, poate fi tensionata si solicitanta. Este normal sa fie asa sau nu?

Aceasta relatie depinde de fiecare dintre persoanele care o formeaza si de starea lor din acel moment. Daca tu ai avut o zi proasta, daca ceva anume te frustreaza, te nemultumeste sau te ingrijoreaza profund, cel mai probabil, nu vei reusi sa fii prezenta in relatia cu copilul si poate chiar vei fi sursa tensiunilor.

Daca tu esti intr-o zi obisnuita, dar copilul nu a dormit bine, poate s-a certat cu un prieten, poate a avut un conflict cu educatoarea sau profesoara, sau altceva neplacut i s-a intamplat, atunci e foarte posibil ca cel mic sa se manifeste cu nervozitate si sa nu reusesti sa te intelegi cu el din cauza starii lui interioare.

Este o distinctie care, daca reusesti sa o faci in momentele in care observi ca s-a blocat comunicarea cu copilul, te ajuta sa gasesti cea mai potrivita abordare in momentul respectiv.

Dar, odata ce stii foarte clar ca tu nu esti intr-o stare potrivita sau copilul, teoretic relatia ar trebui sa mearga bine, sa fie frumoasa, copilul ar trebui sa te asculte si ar trebui sa va intelegeti bine. Uneori, insa, nu se intampla acest lucru nici daca stii care dintre voi este tensionat.

Si acum as vrea sa discutam putin exact despre aceasta situatie in care stii ca tu sau copilul nu sunteti in cea mai buna forma si, totusi, nimic bun nu se intampla, astfel incat, la un moment dat, iti pierzi cumpatul si ajungi sa insisti ca sa te faci auzita pana cand tipi la copil sau il bruschezi fizic, ca sa faca ce ii spui.

5 lucruri care repara relatia cu copilul dupa un conflict major

Cand parintele tipa la copil. 7 urmari negative care il pot afecta pe viata

In relatie sau in afara ei

 

Exista aici o distinctie foarte fina, pe care a facut-o expertul in parenting si autoarea cartii „Parinti linistiti, copii fericiti”, Laura Markham, in cadrul unei intalniri la care am participat, impreuna cu alte site-uri si bloguri adresate parintilor din Romania, organizata, saptamana trecuta, de Danonino.

Dar, inainte de a discuta despre aceasta distinctie, as vrea sa ne gandim putin la diferite moduri in care un parinte ii poate cere copilului sau sa faca anumite lucruri pe care cel mic nu se grabeste sa le faca.

Iata cateva dintre aceste moduri de abordare:

  • Un parinte poate sa dea ordine: „Imbraca-te chiar acum!”
  • Poate sa ameninte: „Daca nu-ti pui pantalonii imediat, nu-ti mai cumpar bicicleta de ziua ta.”
  • Poate sa ii vorbeasca amabil: „Te rog sa te imbraci ca sa ajungem la timp la gradinita.”
  • Poate sa ii dea explicatii: „Daca nu te imbraci in urmatoarele 5 minute, vom intarzia la gradinita, vei rata micul dejun, iar eu voi intarzia la serviciu si seful ma va certa.”
  • Poate sa il imbrace pe copil.
  • Poate sa il ghideze sa se imbrace transformand procesul intr-un joc: „Acestia sunt pantalonii tai. Oare cum se imbraca ei? Se pun pe cap?”…

Pe masura ce ai vazut aceste diferite abordari, recunosti in ele tendinte diferite de educatie, dar si reactii diferite in anumite stari emotionale.

Obiectivul nostru este ca, la final, copilul sa fie imbracat si sa iesim la timp din casa, ambii fiind calmi si fericiti. Si abordarile care reusesc sa realizeze acest obiectiv sunt cele care se inscriu in cadrul relatiei cu copilul si nu in afara ei.

Pana la urma copilul se imbraca, dar este important ca acest proces sa fie „parte din relatia cu tine”, spune Laura Markham. De altfel, ultima abordare din exemplele de mai sus, cea cu pantalonii care se imbraca pe cap :), este exemplul pe care l-a dat chiar Laura Markham.

Mie, personal, aceasta disctinctie mi se pare revelatoare, caci face diferenta dintre situatiile in care copilul face lucruri cu frustrare, sau fiind fortat si acele situatii cand le face cu placere, in joaca si, la final, toata lumea este multumita si fericita.

Altfel spus, in momentul in care parintele isi obliga copilul sa faca un anumit lucru, sau il ia cu forta dintr-o activitate care ii place si pe care cel mic ar vrea sa o continue, asta nu mai face parte din relatia lor, depaseste granitele relatiei, fiind, de fapt, o nesocotire a relatiei frumoase parinte-copil.

Deseori primesc intrebarea: Dar ce fac atunci cand sunt in mijlocul strazii si copilul refuza sa traverseze? Teama legata de siguranta si viata copilului ii face pe multi parinti sa se comporte cu cel mic, in momentele respective, precum cu un obiect: sa il ia pe sus, chiar daca plange, urla si se zbate.

Dar chiar si in aceste situatii exista solutii. Copilul plange si se zbate pentru ca s-a simtit fortat, pentru ca nu a fost alegerea lui. 2 lucruri pot fi facute in acest caz. In primul rand, fiecare parinte poate avea o discutie cu copilul, intr-un moment calm, despre regulile de circulatie, in care sa ii explice care sunt acestea si motivele pentru care traversam doar pe culoarea verde a semaforului. Cu aceste explicatii, reduci riscul ca o criza de plans sa izbucneasca fix in mijlocul strazii.

A doua solutie iti vine in ajutor chiar in momentul groaznic in care criza s-a declansat in mijlocul strazii. In principiu, ca adult, stii cat dureaza culoarea verde a semaforului si intuiesti ce urmeaza sa spuna si sa faca cel mic. Daca refuza sa traverseze si in cateva secunde verdele semaforului urmeaza sa fie inlocuit de rosu, ii poti spune calm: „Observ ca tu refuzi sa traversezi singur/a, de buna-voie strada cat e verde la semafor. Ai 2 optiuni in acest moment: prima este sa traversezi singur/a, iar a doua optiune este sa te iau cu forta, pe sus, pana pe partea cealalta a strazii. Ce alegi? Daca nu faci o alegere, va trebui sa o fac eu.” In acest fel, copilul intelege clar care sunt optiunile si stie ca are posibilitatea de a face o alegere. Chiar daca nu spune nimic si il iei pe sus, cel putin a stiut dinainte si a avut timp sa-si asume ce urmeaza sa se intample.

Pot sa-ti spun ca am experimentat personal aceasta situatie, am procedat asa cum am descris mai sus si, abia dupa ce i-am spus clar care sunt optiunile, Emanuel a ales sa traverseze singur fara sa mai planga si sa maraie.

Despre tantrum. 6 greseli ale parintilor care prelungesc crizele de furie ale copilului

„Nu, nu, nu!” 5 trucuri eficiente cum sa convingi un copil mic incapatanat

Totusi, ar fi pacat sa nu aplicam abordari constructive fiind cu gandul la asemenea situatii exceptionale.

Si Laura Markham vine cu abordari naturale care sa-i ajute pe parinti sa construiasca niste relatii frumoase, armonioase si de incredere cu copiii lor. Una dintre aceste abordari, care mentine si dezvolta relatia este de a alege metode jucause de a vorbi cu copilul si de a-l ghida catre actiunile pe care ne dorim sa le faca.

Ceea ce nu trebuie sa uitam niciodata este ca „toti copiii au nevoie de ajutor uneori”, spune Laura Markham. La acest capitol ne vine in ajutor rutina pe care o putem construi si pe care copilul o apreciaza. Dar chiar si situatiile exceptionale, care exced rutina, pot fi abordate intr-un mod dragut, haios, jucaus.

Asadar, ca tot se apropie 1 iunie, iti poti da voie sa lasi la o parte masca de mama dura, pe cea de mama serioasa sau de mama responsabila – tu stii exact cum se numeste acea masca ce nu iti permite sa fii jucausa cu copilul tau/copiii tai. Daca nu ai incredere ca prin joc vei reusi sa obtii mai repede colaborarea copilului, este foarte bine: doar testeaza ca sa vezi ce se intampla.

In mod sigur, intuitia ta de mama iti spune de fiecare data daca ceea ce ii spui copilului face parte din relatia lui cu tine sau este in afara relatiei si, mai rau, o distruge. Poti face aceasta distinctie si poti face cele mai bune alegeri pentru ca relatia voastra sa infloreasca!

 

Sursa foto: Parenting Ads