Acest articol este un Guest Post.

Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare, ceea ce înseamnă că se manifestă pe toate ariile de dezvoltare ale copilului. Concret, pervaziv înseamnă GLOBAL, adică acel copil prezintă deficit atât la nivel de comportament, de limbaj, de socializare, de joc, de cogniţie.

Detalii despre cum se tratează autismul aflaţi AICI şi AICI, acum însă vorbim despre implicarea părintelui în recuperarea copilului său, subiect care a adus, de-a lungul anilor, multe controverse. Asta pentru că au apărut o serie de mituri despre autism şi modul de a ajuta copiii să se recupereze, şi unul din cele mai dezbătute este acela că terapia 1:1, într-un program de 6-8 ore pe zi, cu terapeuţii, este singura şansă de recuperare a copilului cu acest diagnostic.

Iată de ce susţin eu, ca psihopedagog si psihoterapeut de familie, faptul că părintele este pionul principal în recuperarea copilului său:

1. Părintele este singurul şi cel mai important EXPERT în viaţa copilului său: asta nu înseamnă că el deţine “de la sine putere” tehnicile şi experienţa necesară în aplicarea terapiei. Ci înseamnă că el îl cunoaşte cel mai bine, poate da cele mai exacte detalii despre cum, când, de ce, unde, ce a făcut copilul, şi de câte ori pe zi. În procesul de recuperare a copilului cu autism, datele referitoare la incidenţa anumitor comportamente folosite de copil pentru a face faţă vieţii (disruptive) sunt extrem de importante.

De exemplu, dacă nu ştim în ce situaţii un copil loveşte, de câte ori a lovit şi cum a reacţionat persoana care era lângă el în acel moment, va fi extrem de greu, dacă nu chiar imposibil de a-l ajuta să îşi corecteze comportamentul.

Părintele este cel mai în măsură să ne ofere aceste date, nouă, specialiţtilor, pentru că el petrece cel mai mult timp cu el. Şi aşa ar trebui să fie. Terapeuţii se duc şi vin, părintele rămâne să facă faţă toată viaţa. Terapeuţii notează aceste detalii în timpul pe care îl petrec cu copilul, dar părintele este cel care trebuie să gestioneze cel mai des acele comportamente, în timpul liber.

 

2. Părintele îşi iubeşte copilul necondiţionat.

Noi, specialiştii, avem o meserie, părinţii au o chemare. Şi noi avem empatie faţă de copii, învăţăm tehnici şi aplicăm cât de consecvent putem ceea ce învăţăm, însă nimeni, în afara părinţilor, nu are cum să iubească necondiţionat.

Oricât de motivaţi am fi, ca terapeuţi, să avem rezultate cu un copil, nu vom avea aceeaşi motivaţie: părintele o face pentru că îl iubeşte. Şi nici o iubire din lume nu se aseamănă cu cea părintească.

3. Părintele are instinct parental. Nimeni, indiferent cât de bine pregătit ca specialist ar fi, nu poate avea nivelul de empatie şi iubire al părinţilor, şi nu poate fi capabil de sacrificiu suprem pentru acel copil. Nu pentru că noi, specialiştii, nu am avea inimă:), ci pentru că nu avem o legătură emoţională de intensitatea celei parentale, cu acel copil.

De-a lungul anilor am întâlnit zeci de mame care au aruncat în aer tehnicile pe care eu le ştiam, prin simplul fapt că au reuşit să înveţe copilul fără să ştie teorie. Explicaţia este aceea pe care o mămică mi-a dat-o odată: „Eu îl simt altfel. E parte din mine.”

4. Părintele îşi iubeşte copilul, specialistul meseria

Oricât de mult ar crede un părinte că nu se poate descurca cu diagnosticul, pentru că nu are experienţă, acest lucru este parţial adevărat: având informaţiile necesare de la un specialist, orice părinte poate reuşi să îşi ajute copilul. Asta pentru că autismul nu este o boală, ci o tulburare.

Ca să ajuţi un copil cu autism să se recupereze ai nevoie de educaţie specială, nu de un medicament minune sau de o anumită operaţie. Eu am părinţi cărora le supervizez activitatea o dată pe lună, aplică singuri terapia şi rezultatele sunt excepţionale. Alţii vin de 2 ori pe săptămână la cabinet, tocmai pentru a învăţa, apoi continuă acasă ceea ce au descoperit.

Da, terapia costă mult, dar nici o sumă din lume nu poate cumpăra iubirea părintelui. Iar copilul simte asta, clipă de clipă. Nu trebuie să ai bani pentru a face orice pentru recuperarea copilului tău!

5. Părinţii SIMT, specialiştii ŞTIU

Diferenţa constă în faptul că pentru a iubi nu ai nevoie de cursuri, nici de cărţi citite şi nici de doctorate. Pentru a iubi necondiţionat ai nevoie numai să devii părinte. Noi, terapeuţii, avem propria viaţă în care simţim necondiţionat. Puteţi citi AICI despre viaţa specialiştilor, pentru a vedea că nu sunt nici perfecţi, nici atoateştiutori, şi mai ales, că nu sunt specialişti în copilul vostru!

Dragi părinţi, autismul tace. De cele mai multe ori, dar asta nu înseamnă că voi nu puteţi să-i daţi o voce! Aveţi nevoie doar să ştiţi că PUTEŢI, şi nimeni altcineva nu este mai bun decât voi!

 


monica berceanu autismSunt Monica Berceanu, psihopedagog, psihoterapeut de familie şi cuplu. Cred cu tărie că Dumnezeu mi-a dat un talant pe care să îl înmulţesc, luptând pentru ca orice copil cu o dizabilitate să fie integrat în societate, înţeles şi iubit aşa cum este. Să poată vorbi, să se poată exprima, să devină independent şi să demonstreze că SE POATE şi ALTFEL! Citiţi AICI apelul meu către toţi părinţii din lume.

Site personal: www.monicaberceanu.ro

Facebook: https://www.facebook.com/NuEstiSingurPeLume