Atunci cand sunt intrebati ce calitati isi doresc sa aiba copiii lor cand vor implini varsta de 25 de ani, majoritatea parintilor, indiferent de tara din care provin, vorbesc despre calitati precum: respectul fata de sine si fata de alte persoane, creativitate, bucurie, perseverenta, sa stie sa spuna „nu” sau empatie, a spus Monica Reu, fondatorul si presedintele Asociatiei pentru Comunicare Non-Violenta, joi, in cadrul evenimentului de lansare a seriei de desene animate „Aventurile lui Dino”.

„Avem valori si vrem sa le transmitem copiilor”, insa uitam sa ne preocupam de modul in care noi insine traim aceste valori in vietile noastre, afirma specialistul citat. Altfel spus, copilul preia de la parintii sai modelele de comportament, iar valorile pe care dorim sa le vedem in viitor la copiii nostri vor fi preluate in masura in care noi insine traim avand la baza aceste valori.

Potrivit Monicai Reu, ceea ce putem face pentru a educa adevaratele valori in copiii nostri este „sa traim constient si autentic valorile noastre”.

Cand parintele tipa la copil. 7 urmari negative care il pot afecta pe viata

Cele 4 etape ale educatiei copilului. Ce sa faci in functie de varsta lui

Cum vorbim cu copiii despre valori

O modalitate potrivita prin care le putem insufla copiilor nostri valorile autentice este sa discutam cu ei pe marginea povestilor si a cartilor pe care le citim impreuna, a povestilor audio pe care le asculta copilul si a desenelor animate si a filmelor pe care le vizioneaza. Mai mult decat atat, sustine specialistul in comunicarea non-violenta, putem intra „mai profund in poveste si sa accesam lumea emotiilor copilului”. Astfel, il putem intreba pe copil despre cum crede ca se simte un anumit personaj din poveste intr-o anumita situatie.

In felul acesta, il vom ajuta pe micut sa-si acceseze si sa-si dezvolte inteligenta emotionala, „sa se conecteze cu sine si sa-si recunoasca propriul univers emotional”, considera Monica Reu.

Cand conflictele devin oportunitati

Potrivit specialistului citat, „conflictele sunt oportunitati de conectare cu altcineva si cu tine insuti. Emotiile negative precum frustrarea si furia ne arata ca avem lucruri de protejat si reprezinta o oportunitate de constientizare si de gasire de solutii”.

Majoritatea persoanelor invata de mici ca, in conflictul parinte-copil, exista o parte care castiga si una care pierde. Insa, in realitate, „ambii pierd. Nu ni s-a transmis ca exista instrumente de a solutiona conflictele in beneficiul ambelor parti, mai spune Monica Reu.

Aceasta a subliniat importanta timpului de calitate petrecut de catre parinti cu copiii pentru construirea unei relatii de calitate cu ei.

Cum ne putem ajuta copiii sa aiba o stima de sine sanatoasa. 7 sfaturi pentru parinti

Cum transformi un timp pierdut in timp de calitate cu copilul. Distractia de pe drum

Sursa foto: Parenting ADS