​​

In newsletterul Centrul de Parenting de la finele saptamanii trecute, le intrebam pe mamicile din comunitatea noastra care dintre rolurile pe care le indeplinesc este cel mai neglijat.

Intrebarea vine in contextul celor mai mari 5 provocari cu care se confrunta mamele: relatia cu copilul, relatia cu partenerul, casa, jobul si timpul pentru ele. Mai multe despre cele 5 provocari te invit sa citesti in acest articol:

Avand cateva zeci de raspunsuri in fata, am facut un clasament al celor mai neglijate roluri de catre mamici. TOP 3 ar fi (cu citate din emailurile primite):

Viata de mama si cele 5 provocari care ne storc de energie

1. Rolul de „Eu cea adevarata”, adica relatia cu sine:

„Consider ca daca in rolurile de mama, sotie, gospodina si profesionist ma descurc onorabil (desi unele zone clar le pot imbunatati), cel care ramane pe ultimul loc si pentru care nu mai raman niciodata timp, energie sau bani, este cel de EU, cea adevarata.” – I.B.

 

2. Rolul de sotie, adica relatia cu partenerul

„Cel putin pentru moment imi ridica moralul cand vad ca toate trecem prin aceleasi situatii. In prezent, rolul de sotie este 99% neglijat. Sunt mereu irascibila si oricat mi-as dori sa fac ce faceam si inainte mereu ma enervez din nimicuri si am ajuns chiar sa avem divergente zilnic 🙁
Sper sa trecem peste incercarea asta cu brio si sa nu ajungem la separatie.” – A.B.

 

3. Rolul de profesionist, adica relatia cu jobul, cu viata profesionala:

„Ma simt foarte frustrata din cauza faptului ca nu am timp pentru viata profesionala.” – A.S.

 

Sunt si situatii la extreme, si buna si mai putin buna.

 

Iata o extrema in care mamica se simte nemultumita in toate rolurile sale:

„Pe scurt pot spune ca putin din toate. Rolul de mama ca nu mai pot fi 100% langa copil, rolul de sotie pt ca stiu ca sotul este neglijat, partea buna ca si el este foarte implicat in cresterea fetitei noastre si nu se supara sau sa se simta deranjat , doar ca nu e normal sa fie asa. Cat despre treburile casnice…. aici e cel mai greu. Iar partea profesionala e cat de cat ok, am un job linistit care nu imi cauzeaza prea mult stres. Iar timpul pentru mine este zero…. zero…. lipsa totala.” – A.E.

 

Sincer, o inteleg perfect, pentru ca si eu am ajuns, la un moment dat, la o stare de frustrare maxima din cauza ca mi se parea ca nimic din ce faceam nu era bine. Si, bineinteles, nu aveam timp de mine deloc.

Iata si cealalta extrema – singurul raspuns, de altfel, de la o mamica ce a reusit sa echilibreze rolurile importante din viata ei, pentru a se simti in control:

„Acum, dupa 5 ani, am inceput sa-mi recapat identitatea. Timid dar…se intampla.  Am invatat cum sa jonglez cu ele. Uneori imi iese minunat, alteori deloc.
Nu mai pot fii cine am fost. Sunt mai puternica si mai determinata. Nu mai sunt la fel de visatoare, dar stiu cum sa lupt pentru ceea ce imi doresc cu adevarat. Solutia mea: prioritizarea. Sunt zile in care jobul ma solicita foarte mult si nu sunt o companie prea placuta, dar incerc intotdeauna sa recuperez acele zile.
Timpul petrecut in familie este minunat. Nu conteaza cat de mult timp petrecem. Important este cum. Incercam sa facem multe lucruri impreuna ca familie, dar ne facem timp si pentru noi (pentru noi ca parteneri, cat si pentru noi cei care eram inainte de a fi parinti). Este greu dar merita fiecare efort.” – A.B.

 

Sunt fericita pentru aceasta mamica si pentru ca a gasit solutia care sa functioneze pentru ea. Insa, marea majoritate a mamelor nu au ragazul necesar nici macar pentru a sta cu sine si a cauta solutii sau nici macar pentru a formula problema.

Daca si tu te afli in aceasta situatie, atunci ce vei citi in acest email va aduce mai multa lumina. De fapt, va fi o raza de speranta.

 

Pentru a functiona optim, avem nevoie de…

 

… de timp? Asa am crezut si eu pana la un moment dat cand, intr-o sedinta de coaching, am spus ca simt ca nu am timp, ca nu reusesc sa fac lucrurile pe care mi le propun. Atunci, coach-ul m-a intrebat: „Ana, pentru ce anume simti ca nu ai suficient timp?” In acel moment, am cazut pe ganduri, pentru ca am constientizat ca nu e vorba deloc despre timp: eu am, la fel ca toti ceilalti oameni, 24 de ore intr-o zi si, ca numar de ore si minute alocate diverselor sarcini am destule. Si atunci, ce imi lipseste?, m-am intrebat. Si raspunsul a fost: ENERGIA. Bingo!

Pana la urma, totul tine de perceptia noastra si, atunci cand avem energie, cand ne simtim echilibrate, puternice, implinite, atunci avem de unde sa le oferim atentie, gingasie si iubire neconditionata copilului si partenerului.

In schimb, cand bateriile unei mame sunt descarcate, degeaba incearca ea sa mai stoarca de acolo pentru a petrece timp de calitate cu copilul sau cu sotul, caci nu are de unde si relatiile incep sa scartaie din ce in ce mai tare, astfel incat, iata, la cativa ani dupa nastere sunt mame care vorbesc deja despre divort…

Deci, solutia pentru a functiona optim si a le reusi pe toate este sa avem suficienta energie. Cum reusim sa facem asta? Modalitatea simpla, accesibila si care functioneaza de fiecare data este sa-ti iei energia in timp ce faci lucrurile care iti plac, astfel incat, avand mai multa energie, sa faci lucrurile mai repede, mai bine, mai eficient si sa ai resurse de iubire si atentie pe care sa le oferi celor dragi.

Vorbesc mai multe despre asta in videoul de astazi, la finalul caruia iti lansez si o provocare: sa faci chiar acum, azi-maine, un prim pas catre a avea mai multa energie.

Vorbesc serios, daca nu acum, atunci cand? Daca ai cont pe Facebook, te invit sa vizionezi videoul pe Facebook, sa faci ceva care iti place, sa-ti faci o poza si sa o postezi la comentarii. Eu am postat deja poza cu cel mai iubit hobby al meu 🙂 Iata videoul pe Facebook:

 

 

Sursa foto: Pexels

carti copii

CARTI DE PARENTING

CARTI copii

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit