O mamă se luptă cu autoritățile pentru ca fiica ei ieșită din comă să fie menținută în viață

Un articol cu un subiect tulburător și emoționant. Este vorba despre o mamă de 17 ani care luptă cu autoritățile pentru ca fetița ei de un an să fie menținută în viață, după ce micuța a ieșit din comă.

elefant.ro

Povestea a început în decembrie anul trecut, când tatăl fetiței a luat-o în brațe și a zdruncinat-o atât de puternic, încât copilul de șase luni a orbit și a suferit grave afecțiuni ale creierului.

Medicii au spus că Aleah Peaslee nu-și va mai reveni, iar mama, Virgina Trask, a fost de acord cu un ordin DNR (de neresuscitare). Numai că, în momentul în care fetița a fost deconectată de la aparate și pusă în brațele mamei sale, pentru a muri, și-a revenit miraculos: a deschis ochii și a început să respire singură. Mama fetei a vrut sa anuleze ordinul de neresuscitare, însă, era deja prea târziu, scrie site-ul publicației americane Fox News.

10 alternative eficiente la pedepse

Cele mai bune 5 sfaturi pe care să le urmezi ca părinte

Doi copii au murit după ce un dulap a căzut peste ei. CÂT DE SIGURĂ este casa ta?

Din cauza faptului că tatăl, Kevin Peaslee (22 de ani),  a fost cel care a agresat-o și i-a provocat aceste leziuni grave, autoritățile au luat-o pe micuță în grija statului. Practic, părinții nu mai aveau niciun cuvânt de spus în privința copilului lor, inclusiv decizia de a menține sau de a anula ordinul de neresuscitare.

Chiar dacă mama fetiței îl are de partea ei pe Guvernatorul statului Maine, Paul LePage, lucrurile sunt, în continuare, foarte complicate.

Zilele trecute, judecătorii au decis în favoarea Departamentului de Sănătate din Maine. Dar Guvernatorul Paul LePage a declarat, ieri, pentru FoxNews, că nu va lăsa niște birocrați să uzurpe dreptul unor părinți, indiferent de decizia luată de judecători. „Acest caz este tulburător și nu reflectă poziția Administrației mele. Un părinte care este tutorele legal al copilului trebuie să aibă ultimul cuvânt în decizia privind tratamentului de menținere în viață. Cu excepția cazului în care părintele este decăzut din drepturi, statul nu are dreptul de a fi mai presus de un părinte atunci când ia decizii medicale referitoare la copil”.

answear.ro

Chiar dacă statul are custodia temporară a copilului, autoritățile nu au dreptul constituțional de a interveni în dreptul mamei, de a decide asupra copilului său, mai spun alte cinci grupuri de advocacy, în susținerea mamei fetiței.

Care este primul lucru care-ți vine în minte cu privire la această situație?

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Zidarescu

Buna! Sunt Ana Zidarescu, jumatatea Centrului de Parenting :) Mamica din 2012, aduc in fiecare dintre articolele mele toata experienta de peste 10 ani ca jurnalist in presa nationala si informatia noua pe care eu insami am cautat-o despre cresterea frumoasa si plina de iubire a fiului meu. Scriu pentru mine, in primul rand, sa invat sa fiu o mama mai buna. Ma bucur de viata, sunt recunoascatoare pentru tot ceea ce am si imi doresc ca fiul meu sa ajunga sa fie mandru de mine: ca mama, ca om. Iata articolul meu de astazi:

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close