MiniArtShow dă startul stagiunii de toamnă cu piese noi și multe surprize pentru copii

[ad#co-1] Trupa de teatru pentru copii creată de actrița Ioana Ginghină – MiniArtShow – anunță debutul stagiunii de toamnă ce cuprinde o serie de piese noi, multe surprize, dar și un proiect caritabil al cărui scop este să aducă copiii din medii defavorizate la teatru.

elefant.ro

Astfel, în octombrie și noiembrie, cei mici sunt așteptați la spectacole de teatru puse în scenă într-o manieră originală și creativă de o echipă de actori, păpușari, regizori, coregrafi şi psihologi profesioniști tocmai pentru a stimula imaginația și creativitatea celor mici.

Noutățile acestui sezon cuprind trei spectacole: „Dănilă Prepeleac”, „Cântec pentru Tisha” și „Spre Vrăjitorul din Oz”.
„În noua stagiune ne propunem atât să păstrăm stilul de teatru care ne-a consacrat, axat pe educarea emoțională și creativă a copiilor, cât și să reușim să aducem copii din medii vulnerabile la teatru, iar pentru asta am pornit o campanie de donații”, a declarat Ioana Ginghină, fondatoarea MiniArtShow.

Prin campania „Vreau la teatru” MiniArtShow își propune să sprijine prin metode de educaţie non-formală prin artă dezvoltarea armonioasă a copiilor provenind din medii defavorizate, oferindu-le șansa să vină la spectacolul „Dănilă Prepeleac”, adaptare după povestea scrisă de Ion Creangă.

„Toți copiii au nevoie să se dezvolte într-un mediu creativ și să poată avea acces la cultură, indiferent de mediile din care provin. Tocmai de aceea îmi doresc să le ofer șansa copiilor din zonele defavorizate ale Bucureștiului și din împrejurimi să vadă un spectacol ce promovează valorile românești”, a declarat actrița Ioana Ginghină.

Donațiile se pot face pe galantom.ro: http://miniartshow.galantom.ro/ioanaghinghina1

answear.ro

Despre MiniArtShow by Ioana Ginghina

Pornită acum patru ani, compania MiniArtShow este proiectul de suflet al actriței Ioana Ginghină, mama unei fetițe de 8 ani, prin care și-a propus să ofere un model de educație alternativă de calitate destinată copiilor.

Parteneri media: Cinema Pro, Itsy Bitsy, Pap Tot, Ana Naghi, suntparinte.ro, kidspots, b24, Blogul mamei
Biletele la spectacolele din noua stagiune se pot cumpăra de la casa de bilete Cinema Pro sau din rețeaua Eventim

Programul spectacolelor MiniArtShow by Ioana Ginghina
Octombrie
Sâmbătă 15 octombrie, ora 10:00 – „Spre Vrăjitorul din Oz”
Duminică 16 octombrie, ora 10:00 – „Dănilă Prepeleac”
Sâmbătă 22 octombrie, ora 10:00 – „Spre Vrăjitorul din Oz”
Duminică 23 octombrie, ora 10:00 – „Cântec pentru Tisha”
Duminica 30 octombrie, ora 11:00 – „Dănilă Prepeleac” (Surprize de Halloween)

Noiembrie
Sâmbătă 5 noiembrie, ora 11:00 – „Dănilă Prepeleac”
Duminică 6 noiembrie, ora 11:00 – „Spre Vrăjitorul din Oz”
Sâmbătă 26 noiembrie, ora 11:00 – „Dănilă Prepeleac”
Duminică 27 noiembrie, ora 11:00 – „Cântec pentru Tisha”

Afla mai multe despre pe site-ul miniartshow.ro

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Zidarescu

Buna! Sunt Ana Zidarescu, jumatatea Centrului de Parenting :) Mamica din 2012, aduc in fiecare dintre articolele mele toata experienta de peste 10 ani ca jurnalist in presa nationala si informatia noua pe care eu insami am cautat-o despre cresterea frumoasa si plina de iubire a fiului meu. Scriu pentru mine, in primul rand, sa invat sa fiu o mama mai buna. Ma bucur de viata, sunt recunoascatoare pentru tot ceea ce am si imi doresc ca fiul meu sa ajunga sa fie mandru de mine: ca mama, ca om. Iata articolul meu de astazi:

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care Hotnews.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close