Viata pe care o au copiii nostri este foarte diferita de ce am trait noi in copilarie, cand nu existau telefoane mobile, tablete, calculatoare si nici macar desene animate la orice ora. In acelasi timp, nici mediul in care activau parintii nostri nu era atat de stresant cum sunt joburile noastre. De aceea, mentinerea unei relatii frumoase cu copilul este o provocare foarte mare pentru parintii de astazi.

Iar una dintre modalitatile prin care ne putem conecta usor cu copilul este prin povesti si prin lectura. Usor de zis, insa mai greu de facut, pentru multi dintre parinti, care se plang ca ai lor copii refuza sa citeasca si prefera sa se joace pe tableta sau sa stea pe Facebook pe telefon.

Am stat de vorba despre acest subiect cu psihologul si terapeutul Gaspar Gyorgy, autorul cartii „Copilul invizibil”, care si-a asumat misiunea de a promova lectura in randul copiilor, inclusiv participand la atelierele NARATIV – Festivalul de lectura pentru copii organizat de Asociatia Curtea Veche.

In interviul acordat Centrului de Parenting, Gaspar Gyorgy ii ajuta pe parinti sa gaseasca cele mai bune metode de a-i stimula pe copii sa citeasca, creand, in acelasi timp, o relatie de conectare cu copilul.

Ce să faci și ce să nu faci ca să-l ajuți pe copil să-i placă să citească

Centrul de Parenting: Copiii din ziua de astazi, chiar daca sunt copii asa cum am fost si noi la vremea noastra, traiesc intr-un mediu foarte diferit (tehnologie in dezvoltare extrem de rapida, suprastimulare etc.). Cum influenteaza acest mediu dezvoltarea copiilor si interesul pentru lectura?

Gaspar Gyorgy: In calitate de adulti care au in vietile lor copii, responsabilitatea ce ne revine este si sa tinem pasul cu evolutia si fim „actualizati” la noutatile din zilele noastre. Este adevarat ca, in secolul al XXI-lea, copiii pot interactiona cu lectura altfel decat am facut-o noi in trecut, dar cred ca nici importanta cartilor clasice nu se pierde in totalitate – daca stim cum sa cultivam relatia de prietenie a copiilor cu acestea. Deseori aud adulti care se plang de comportamentele prin care copiii refuza lectura si, cu tot respectul, vreau sa subliniez ca nu putem indrepta aratatorul catre noua generatie si confortabil sa declaram ca este doar din cauza lor si a tehnologiei moderne. Adevarul este ca fiecare copil are nevoie de conectare, iar daca aceasta nevoie nu este satisfacuta in relatia cu parintii (adultii responsabili din viata lui), cel mic se va apropia “periculos” de mult de prietenii electronici – pentru ca acestia ofera feedback imediat, ii stimuleaza pe utilizatori si ofera o mare diversitate.

 

Centrul de Parenting: De ce este necesar ca un copil sa citeasca, in contextul in care poate gasi oricand rezumatul unei carti sau ecranizarea acesteia? Ce are de pierdut copilul daca nu citeste?

Gaspar Gyorgy: Pentru ca legatura dintre copil si lectura inseamna mai mult decat un vocabular bine dezvoltat si performante academic superioare. Studiile realizate de catre expertii in domeniu indica lectura din placere ca fiind un factor esential si pentru inteligenta noastra emotionala si relationala, pentru dezvoltarea armonioasa a creierului, pentru o mai solida stima de sine si strategii mai eficiente de rezolvare a problemelor.

Iar cand ma refer la aceasta legatura imi imaginez ca este ca orice alta relatie importanta din vietile noastre. Ceea ce inseamna ca aceasta nu poate fi fortata sau impusa. Aceasta se cultiva cu multa grija si atentie inca din primii doi ani de viata ai copilului. Astfel, lipsa lecturii cred ca ne poate face “mai saraci” si mai putin increzatori in fortele noastre.

Cand ai copii si nu te mai intelegi cu partenerul. Sfaturi de la psihologul Gaspar Gyorgy

Trei motive pentru care taticii trebuie sa citeasca povesti copiilor. VEZI cele mai bune carti pentru tatici

Centrul de Parenting: Ce au adus cartile si lectura in viata ta?

Gaspar Gyorgy: Eu sunt genul de adult care in copilarie a avut o relatie extrem de problematica cu lectura. Legatura dintre mine si carti poate fi usor definita ca o trecere de la ura la iubire. In pruncie imi era frica de carti, le respingeam cu putere. In prezent fac parte din viata mea, exact asa cum sunt igiena corporala, dialogul cu iubita sau orice alta rutina sanatoasa. Cu atat mai mult cu cat de curand am publicat propriul volum „Copilul invizibil” aparut la Curtea Veche Publishing si am sustinut o conferinta privind parenting-ul pentru lectura in cadrul NARATIV – Festivalul de lectura pentru copii organizat de Asociatia Curtea Veche.

Revenind la intrebare, cartile au contribuit semnificativ la devenirea mea ca barbat, psiholog si membru in societate. Cred ca mi-au sculptat, la modul cel mai serios, atat mintea, cat si sufletul. Cel care sunt azi, este si multumita cartilor care m-au ajutat sa ma accept si sa ma pretuiesc mai mult.

 

Centrul de Parenting: Ce putem face noi, parintii, pentru a trezi interesul copiilor pentru citit, in defavoarea gadgeturilor si a desenelor animate?

Gaspar Gyorgy: Sa cultivam o relatie de prietenie dintre copil si carte, ca orice relatie interpersonala. Mai exact, sa-i citim cat mai mult copilului, sa comunicam cu acesta, sa ne jucam cu el, sa-i raspundem la intrebari si sa ne reamintim ca lectura nu face parte din nevoile de supravietuire. Ceea ce inseamna ca aceasta relatie se va dezvolta armonios daca in prealabil sunt satisfacute nevoile copilului de atasament, hrana, siguranta si adapost.

Copilul nu vrea sa citeasca? 8 sugestii cum sa-l faci sa puna mana pe carte

TOP carti de parenting pe care trebuie sa le citesti

Centrul de Parenting: Ce atitudine si ce comportament au parintii copiii carora sunt atrasi de carti si le place sa citeasca?

Gaspar Gyorgy: Acestia sunt parintii care au suficient de multa inteligenta relationala incat sa stie ca nu poti forta copilul sa citeasca. Sau, mai corect spus, poti face asta, dar cu multe riscuri si costuri pe termen lung. Copiii care sunt atrasi de carti au alaturi de ei adulti care spun foarte multe povesti, care nu ezita sa cumpere carti, cat de des pot, care citesc si ei, la randul lor, care participa la lansari de carte, care vorbesc mult cu copilul pe marginea textelor citite sau povestite. Vorbim despre familiile in care lectura este o valoare integrata si respectata de membrii acestora fara prea multe exceptii.

 

Centrul de Parenting: Ce jocuri si activitati pot face parintii pentru a-i imprieteni pe copii cu cartile?

Gaspar Gyorgy: Ii putem citi fatului inca din perioada intrauterina. Bebelusilor merita sa le spunem povesti de cel putin 3-4 ori pe saptamana, cate zece minute. Le putem oferi copiilor foarte mici carti din plus sau alt material moale. Ii putem trezi dimineata pe prescolari si scolarii mici cu o poveste, spusa inainte de-a cobora din pat. Putem colora, asculta carti audio si comunica. Bazele cititului din placere sunt reprezentate de povestile pe care le spunem copilului si de comunicare pe care o avem cu acesta. Nu este nicio mare scofala, este mai degraba nevoie de o prezenta constienta, practica si rabdare.

 

Daca vrei sa citesti cartea „Copilul invizibil” scrisa de Gaspar Gyorgy, o poti comanda de AICI.

copilul-invizibil

Sursa foto: Asociatia Curtea Veche