Situatia indemnizatiilor mamelor si a perioadei de acordare a acesteia se afla, de cateva zile, pe agenda Guvernului. Concret, se vorbeste despre plafonarea indemnizatiilor de crestere a copilului, in paralel cu prelungirea perioadei de acordare a acestei indemnizatii de la 2 ani, cat este in prezent, pana la 4 ani.

In prezent, membrii Executivului ofera publicului declaratii contradictorii legate de acest subiect.

Prima declaratie a fost cea a vicepremierului Sevil Shhaideh, care a afirmat, zilele trecute, in cadrul unei emisiuni TV, in contextul discutiei despre plafonarea indemnizatiilor: „Se fac calcule daca este benefic ca aceasta indemnizatie sa o si prelungim ca si perioada de acordare. In acest moment, noi avem acea perioada de 2 ani de zile. E posibil ca prin acea plafonare sa marim perioada, de la 2 ani poate la 4 ani”. Potrivit digi24.ro, Sevil Shhaideh a mai precizat ca specialistii din cadrul ministerelor Finantelor si Muncii fac calcule de impact si evalueaza situatia.

In schimb, astazi, in Parlament, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat ca nu este de acord cu prelungirea concediului maternal de la 2 ani la 4 ani. „Eu nu sunt de acord sa se prelungeasca, media in tarile civilizate e de 6 luni”, a declarat ministrul, citat de Romaniatv.net. Ministrul a precizat ca indemnizatiile pentru cresterea copilului ar putea fi plafonate la suma de 8.000 de lei.

Conform datelor Ministerului Muncii referitoare la durata concediului de crestere a copilului in alte state europene, in Belgia concediul de crestere copil este de 4 luni, in Bulgaria, de la 1 la 2 ani, in Germania durata concediului de maternitate este de 2 luni pana la un an, in Polonia, de 2 ani, in timp ce in Suedia durata este de 3 ani.

Bifeaza lista. 10 intrebari pe care sa ti le pui inainte sa certi copilul

Crizele de plans la copii. Cele mai bune tehnici pentru parintii cu copii incapatanati

Sursa foto: Pixabay