Fiecare parinte se confrunta, la un moment dat, cu crizele de plans, de furie, de isterie ale copilului sau. Acestea se intampla si, chiar daca vin la pachet cu frustrari, cu nedumerire, poate cu sentimente de vinovatie, ele sunt normale si fac parte din dezvoltarea emotionala a copilului.

Poate ca nu iti este mereu la fel de usor sa privesti lucrurile atat de calm si detasat cum le privesti acum.

Iata ce ne-a scris o mamica:

„Mi-as dori ca fetita mea de 3 anisori sa nu mai faca crize de furie (care pot dura si 30 min) atunci cand refuz sa ii dau ceva ce isi doreste (ex. un obiect sau dulciuri) sau ii interzic ceva (ex. sa iasa afara la 9 seara). In timpul crizelor plange foarte tare, tipa, se agita, se agata de mine daca incerc sa ma indepartez de ea, refuza sa mearga cu mine in alta camera, incearca prin orice mijloace sa ajunga la obiectul la care nu are voie (se urca pe scaune, pe masa, pe dulap etc.). Toate explicatiile mele logice dinaintea sau din timpul crizelor sunt in zadar, la fel si incercarea de a negocia cu ea. In cele din urma se linisteste, dar eu raman ravasita multa vreme. Crizele se repeta aproape zilnic de fiecare data din alt motiv.”

Ai obosit de atatea tantrumuri? 10 pasi cum sa previi crizele de plans ale copilului

De-a emoțiile cu ghemotocii. Ce sa facă părinții pentru a-i ajuta pe cei mici să-și gestioneze sentimentele

Cum iti poti pastra calmul si rabdarea atunci cand crizele se repeta aproape zilnic? Sau atunci cand sunt atat de intense de nu mai stii ce sa faci? Sau atunci cand copilul ajunge sa te loveasca?…

Si sunt o sumedenie de situatii in care, chiar daca nu se ajunge chiar la o criza ca la carte, prin modul in care se comporta, vorbeste, tipa etc., parca simti ca face lucrurile impotriva ta, parca vrea sa te enerveze. Foarte multi parinti simt aceste lucruri. Si intra intr-un razboi cu copilul. Un razboi in care ei au arma autoritatii si a fortei, iar inamicul, arma tipetelor, a tavalitului pe jos si a lacrimilor.

Cu toate ca ii spui copilului sa se calmeze, cu toate explicatiile logice, cu toate incercarile de negociere, crizele nu dispar. Deci, este nevoie de o alta abordare.

Si aceasta ar putea fi schimbarea perspectivei.

Cum ar fi daca ai privi intr-un alt mod la crizele de plans ale copilului?

Varianta 1

De fapt, ma enervez atunci cand simt ca cel mic face lucrurile impotriva mea. STIE ca ma enerveaza, STIE ca este urat sa se tavaleasca pe jos, STIE ca nu mai suport sa planga, STIE ca nu are voie sa faca un anumit lucru si, totusi, il face. De parca vrea sa-mi faca in ciuda.

Si, de parca toate acestea nu ar fi suficiente, ma mai si loveste, ma musca, ma zgarie. Unde e respectul pentru parinte? Daca nu il invat acum ca parintele trebuie respectat, atunci cand? Cand o sa-mi dea cu ceva in cap?…

Nu-i asa ca, din aceasta perspectiva, pare ca cel mic, la cei 2-3-4 ani ai sai, face lucruri impotriva ta? Ca nu intelege o data si o data sa fie cuminte si sa nu mai ceara atata lucrul pe care il cere.

7 tehnici care sa te ajute in timpul crizelor de plans isteric (tantrums)

Emotiile negative la copii. 5 pasi usori cum sa inveti copilul sa-si gestioneze emotiile neplacute

Varianta 2

Ce bine e ca acum esti cat de cat detasata de situatiile tensionate cu copilul si poti sa-ti dai voie sa faci un exercitiu de imaginatie si sa privesti o anumita criza a copilului (te rog sa-ti aduci aminte de o situatie concreta) dintr-o alta perspectiva.

Copilul mic, dar care nu mai este nici foarte mic, adica dupa varsta de 1,5 ani, in mod special intre 2 si 3,5 ani (iar, daca nu este ajutat, si dupa aceasta varsta), incepe sa isi dea seama ca ceva special se intampla in sufletelul lui atunci cand nu primeste ce isi doreste, cand ii este interzis sa faca anumite lucruri etc. El simte un amestec de dorinta putenica, frustrare, suparare, simte si autoritatea parintelui, si revolta si cine stie ce alte emotii amestecate. Partea cea mai grea este ca cel mic nu intelege ce i se intampla. Si poate ca nici nu vorbeste inca suficient de bine pentru ca sa se exprime verbal, sa-ti explice ce simte in acel moment.

Cum ar putea un copil de 2 ani si jumatate sa reactioneze in aceasta situatie decat plangand, tipand, lovind si trantindu-se pe jos? In sufletul lui are loc o explozie emotionala pe care copilul nu are instrumentele, abilitatile si cunostintele necesare ca sa o gestioneze. Si face si el ce ii este la indeamana. Adica, se exprima prin trup, caci cuvintele nu il ajuta.

Si, daca aleg sa-l privesc pe copil, in momentele crizei de furie, ca pe un omulet aflat la inceputul vietii, care se confrunta cu o mare provocare pe care nu stie cum sa o depaseasca, parca nu-l mai simt atat de pornit impotriva mea. De fapt, imi dau seama ca, daca il privesc din aceasta perspectiva, nimic din ceea ce face nu este impotriva mea, ci tot ce face este pentru el, pentru a se exprima si este din cauza ca nu stie un alt mod mai bun de a comunica. Si nici macar nu intelege ce i se intampla.

Din acest punct de vedere, inteleg ca are nevoie de la mine, ca parinte, sa-l ajut sa-si gestioneze aceste stari. Si mai inteleg ca explicatiile logice palesc in fata furtunii emotionale din sufletul lui. In acele momente, copilul are nevoie sa inteleaga ce i se intampla (sa-i numesti emotia si sa-i arati ca o accepti) si apoi sa aiba spatiu sa se calmeze (sa ii fii alaturi si sa simta ca il sustii).

Abia apoi, dupa ce s-a calmat, poti sa-i spui explicatiile logice si poti gasi solutii pentru situatiile viitoare. In timpul crizei, emotia trebuie sa se manifeste. Cu cat vei lupta impotriva furiei copilului, incercand sa o opresti, sa o inabusi, cu atat ea va exploda mai puternica. In schimb, pe masura ce o vei numi („Esti furios”, „Esti suparat”, „Esti nervos” etc.), copilul se va simti acceptat si intensitatea va scadea pana la disparitie.

Iata ca, avand din start atitudinea unui parinte constient, care stie ca cel mic se manifesta in cel mai bun mod de care este in stare, cu toate provocarile sale emotionale, iti vei putea mentine calmul si rabdarea pe tot parcursul crizei de tantrum. Faptul ca stii ca esti ghidul copilului te va ajuta sa ramai detasata si empatica.

Rolul de adult presupune si ghidarea copilului in lumea emotionala. Si poti alege sa reactionezi si tu ca un copil, luptand de la egal la egal impotriva lui intr-un razboi fara sfarsit, sau poti alege sa iti asumi rolul de ghid care sa il invete treptat pe copil ce se intampla in sufletul lui si cum isi poate gestiona mai bine emotiile.

Alegerea iti apartine.

Despre tantrum. 6 greseli ale parintilor care prelungesc crizele de furie ale copilului

7 strategii cum sa gestionezi atitudinea sfidatoare a copilului