Cum sa controlam eficient timpul petrecut cu jocurile pe consola

Astazi m-am gandit sa iti scriu despre un subiect important in viata noastra ca parinti: cum gestionam cat mai bine un element atat de prezent in realitatea noastra si de care nu putem scapa: accesul copiilor la ecran. Sunt una dintre mamicile care au tinut copilul departe de desene, nu a mancat la televizor sau cu telefonul in fata, iar cand a venit momentul, am ales sa gestionez eu cat mai bine timpul, programele urmarite, iar mai apoi jocurile.

elefant.ro

Te invit sa afli mai multe despre modul in care sa gestionezi corect timpul copilului la ecran si de ce este, totusi, bine sa il aiba. Nu putem scapa de acest lucru, asa ca mai bine sa controlam noi, ca parinti, la ce expunem copilul si cum il expunem.

Mi-a fost greu, dar am acceptat etapele

Oricat de mult ne-am dori, ca parinti, ajungem la un anumit moment in care nu mai putem evita jocurile pe consola. Am fost, inca de la inceput, atenta cu expunerea la ecran, astfel ca in primul an, baietelul meu nu a stiu ce sunt desenele animate. Nu i-am dat telefon, nici tableta, iar de la 11 luni a inceput sa se mai uite la Duck TV. Pe la un an si jumatate, facuse o pasiune pentru piesa „Perfect fara tine” a celor de la Vama, astfel ca o dadeam pe repeat pe laptop si o ascultam impreuna.

Ulterior, timpul la televizor a crescut, dar am gestionat in continuare timpul si programele la care se uita. Odata intrat la gradinita am observat ca era important sa stie despre personajele animate preferate de colegii lui si care se transformau in jocuri pe care le organizau afara, in curtea gradinitei, ori in interior.

In tot acest timp, nu a avut acces la tableta, jocurile pe telefon s-au redus la o aplicatie de invatare prin joc a limbii engleza si Angry Birds. Ca parinte, eram in zona mea de confort cu timpul petrecut la ecran si toata lumea era multumita.

Jocurile pe PlayStation – de ce am acceptat?

Pana acum vreo sase luni, cand colegii au inceput sa se joace tot mai mult pe consola si sa-si povesteasca unul altuia jocurile. Am realizat ca nu pot evita si am ales sa accept aceasta noua etapa si sa o gestionez in favoarea mea. Deseori, cand copilul doreste sa se impuna intr-o anumita situatie, imi reamintesc singura faptul ca eu sunt parintele si oricat s-ar da cu fundul de pamant, nu este o scuza sa cedez. Tocmai de aceea, jocul pe consola sau pe telefon, nu a fost integrat in viata noastra pentru ca asa a vrut copilul, ci a fost o decizie de familie.

answear.ro

Iti recunosc faptul ca mi-a trebuit ceva vreme sa iau aceasta decizie. Cand baietelul meu a inceput sa se joace prima oara pe consola avea 5 ani si ceva. Altii stiu ca au inceput mult mai devreme. Altii vor incepe mai tarziu. Si este OK. Fiecare avem stilul nostru si cu totii ne dorim sa ne crestem cat mai frumos copiii.

De ce l-am lasat se joace pe consola?

Din motive de socializare – aproape toti colegii lui – unii mai mici decat el, altii mai mari – vorbeau la gradinita de jocurile. Faptul ca erau familiari cu personajele si cu subiectele jocurilor reprezenta un liant intre ei, iar jocurile offline – in clasa sau in curtea gradinitei – erau inspirate din acele desene sau jocuri. Prin urmare, pentru a nu se simti exclus si pentru ca optiunile de joc intre baieti sunt si asa limitate, am inceput sa-l familiarizam noi cu jocurile pe PlayStation.

Ce fel de jocuri am ales si cum am gestionat totul

Influenta de la gradinita s-a oprit aici, cel putin pentru inceput. Nu i-am cumparat jocurile pe care ei le jucau in acel moment – dat fiind ca aveau si o experienta mai mare la acest capitol.

  • Arhiva foto personala #familytime si #playstation

    Am ales sa ii luam jocuri care se jucau in doi. El cu un personaj, eu sau tati cu alt personaj.

  • Nu am ales jocuri in competitivitate – eu impotriva lui, ci de echipa (jucam impreuna sa terminam  provocarea unui traseu)
  • Nu am ales jocuri agresive – am mers mult in directia jocurilor inspirate de SuperMario. Astfel, chiar daca nu se jucau in doua personaje, jucam pe rand.
  • Nu am lasat copilul singur pe consola. A fost de la inceput un joc impreuna.
  • Am limitat timpul inca de la inceput, astfel ca in momentul in care se atingea ora sa inchidem aveam grija sa il las sa termine nivelul, iar apoi inchidea el singur. In situatiile in care dorea sa stea mai mult, ii reaminteam ca isi ia din timpul de joaca din a doua zi (jucam doar in weekend), iar duminica ma tineam de promisiune si chiar aveam grija sa fie cu 15 minute mai putin. In timp, aceasta regula a permis sa nu avem scene de plans ca trebuie sa inchida consola – dar au fost numeroase momente in care a stat 15 minute in plus. Pot suporta 15 minute? Da! Pot suporta 1 ora in plus? NU. Am ales o solutie de compromis si sa nu incerc sa castig aceasta lupta cu recurenta foarte mare 🙂
  • Preferam sa se joace pe PlayStation decat pe telefon. In punct de vedere al sanatatii ochilor, este indicat pentru copii sa evite cat mai mult ecranele mici (telefon sau tableta) pentru ca au tendinta sa le aduca foarte aproape de ochi.
  • Gestionam ce poate accesa copilul, prin crearea contului de familie – PlayStation 4 are control parental.
  • Am ales jocuri potrivite varstei sale, iar oferta este suficienta. La PlayStation, jocurile au pe carcasa trecute cifrele 3 – ceea ce inseamna adecvat pentru copii de 3 ani si mai mari, 7 (pentru copii mai mari de 7 ani), 12 (pentru copii mai mari de 12 ani), 16 (pentru copii peste 16 ani) etc. Pentru ca tot suntem in era digitalizarii, am ales sa ne gasim jocurile chiar de pe site-ul PlayStation.com – versiunea in romana. Aici am putut citi mai multe despre jocuri si unele au trailere – sa vedem despre ce este vorba.

Ce schimbari in bine am observat 6 luni si 6 jocuri mai tarziu

Mi-ar fi fost tare greu sa accept ideea ca un joc pe PlayStation poate avea si efecte pozitive asupra unui copil. Aveam alta convingere. Probabil ca si tine, de altfel 🙂

Iata ce am observat eu la comportamentul baietelului, in urma jocurilor pe PlayStation:

  • daca inainte se supara repede si renunta usor cand ceva nu ii reusea, acum nu se mai supara si este determinat sa mai incerce – iar aceasta abilitate, de a nu renunta, se observa si in viata de zi cu zi.
  • puncte bonus la motricitate si atentie distributiva.
  • puncte bonus pentru cresterea nivelului de anticiparedaca acea planta si-a deschis tepii si eu sar acum, atunci ma va intepa.
  • socializare – incredere in sine atunci cand se vorbeste despre anumite jocuri, stie despre ele si care sunt personajele.
  • colaborare – pentru ca jucam multe jocuri ce presupun doua personaje ce lucreaza in echipa, ori jocuri de un personaj in care jucam alternativ, timpul pe PlayStation a contribuit la cresterea gradului de colaborare, acceptarea celuilalt in joc, impartirea sarcinilor etc.
  • incurajeaza creativitatea – scenariile, aventurile, traseele – toate acestea sunt cu atentie realizate, astfel ca ofera o poveste in care el este actorul principal.
  • un altfel de timp in familie – dincolo de jocurile de societate, de colorat, de modelat, de facut lego-uri, de jucat cu masinile sau fotbal in casa, si jocul pe PlayStation este o optiune buna, atata timp cat este gestionata cum trebuie.

 

Merita un PlayStation de Sarbatori?

Nu as fi crezut ca voi spune asta, dar, sincer, merita. Si mai ales iarna, cand este frig afara 🙂 Este un alt mod de a petrece timp de calitate.

Trebuie sa recunosc faptul ca si pe mine m-au prins anumite jocuri si am inteles cu adevarat copilul atunci cand imi spunea „mai vreau 5 minuteeee!”

Este distractiv sa ne jucam impreuna, sa reusim impreuna, el sa treaca de anumite etape pe care eu nu le pot reusi nicicum.

El si tati au un joc pe care il joaca doar ei doi, de fotbal. Si este chiar OK sa aiba acest lucru doar pentru ei. Iar pentru tati am ales un joc legat de fotbal, pe care il joaca cat timp Luca adoarme 🙂

Eu prefer jocurile cu aventuri si auto (personajul meu conduce groaznic si copilul se amuza copios)

De ce un PlayStation acum si nu in orice alta perioada din an. Cine spune ca jocurile pe consola se joaca doar cand e frig afara? Doar ca, in aceasta perioada, poti cumpara un PlayStation si jocurile, la un pret mai mic. Sunt mai multe promotii care se desfasoara acum – poti afla mai multe de pe PlayStation. Pana pe 28 decembrie, consola PS4 Slim 500 GB este la 949 RON, iar jocurile incep de la 49 de lei (cele de pe PlayLink – eu inca nu le-am incercat pentru ca trebuie sa folosesti telefonul pe post de controler. Va fi, poate, o etapa viitoare, ceva mai tarziu).

Am invatat ca nu pot elimina jocurile pe PlayStation din viata noastra, nici nu le pot amana la nesfarsit. Motiv pentru care am decis ca este mai bine sa gestionam noi cat mai mult si sa aducem etapa in avantajul nostru. Traim in era in care Realitatea Virtuala ne bate la usa. Nici nu stim cum va fi peste 10 ani, iar a tine tehnologia departe de copil nu este raspunsul corect, ci gestionarea timpului si a programelor / jocurilor este solutia constructiva.

Pe final, da. Sunt o mamica al carei copil se joaca pe PlayStation. Si noi ne jucam impreuna cu el, nu se izoleaza de noi si nu ramane uitat la ecran cat noi facem altceva. Tehnologia, inclusiv jocurile, pot fi in avantajul nostru, atata timp cat le alegem responsabil, educam copilul si ne respactam regulile atunci cand vine vorba despre timpul efectiv de joc.

Iar daca nu credeti ca este posibil ca un copil sa accepte usor timpul de joc, ma bucur ca l-am surprins pe cel mic, in timp ce faceam un scurt clip cu acest joc nou incercat de el, Rayman, in care spune singur:

#familytime si #playstation

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit

Taguri

Ana Zidarescu

Buna! Sunt Ana Zidarescu, jumatatea Centrului de Parenting :) Mamica din 2012, aduc in fiecare dintre articolele mele toata experienta de peste 10 ani ca jurnalist in presa nationala si informatia noua pe care eu insami am cautat-o despre cresterea frumoasa si plina de iubire a fiului meu. Scriu pentru mine, in primul rand, sa invat sa fiu o mama mai buna. Ma bucur de viata, sunt recunoascatoare pentru tot ceea ce am si imi doresc ca fiul meu sa ajunga sa fie mandru de mine: ca mama, ca om. Iata articolul meu de astazi:

Articole similare

Utilizăm fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care CentruldeParenting.ro prelucreaza datele cu caracte personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele Dumneavoastra pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close