Rezolvarea conflictelor este o abilitate pe care multi adulti ar trebui sa o aiba. De multe ori, chiar si acestia au dificultati in modul in care aleg sa-si rezolve conflictele. Astfel, ce pretentie sa avem de la copii? Iata, insa, 4 etape in rezolvarea problemelor foarte utile copiilor. Metoda se poate aplica usor de la varsta de 5-6 ani, dar poate fi introdusa si mai devreme.

In timp, parintii care isi vor invata copiii acesti 4 pasi in rezolvarea conflictelor vor observa cum se va schimba reactia acestora si fata de alte situatii de viata.

  1. Ignora problema

Copilul trebuie sa inteleaga faptul ca un conflict nu se rezolva printr-un raspuns la fel de violent. Si ca ai nevoie de mai mult curaj si determinare sa poti sa te retragi, decat sa ramai pe pozitii si sa te bati.

Cum il inveti pe copil sa ignore problema?
a) sa aleaga sa faca altceva – un alt joc sau o alta activitate
b) sa faca o pauza – sa iasa din camera

Ignorarea problemei nu inseamna abandonul complet al acesteia, ci o pauza in linistirea emotiilor si impulsului de moment. Este necesara stapanire de sine, ceea ce poate fi mult mai dificil decat un simplu raspuns spontan, ca reactie la problema. Exersata, aceasta abilitate este foarte valoroasa mai tarziu. Foarte putini adulti se pot lauda ca au stapanire de sine si ca se pot abtine de la a spune sau de la a reactiona, in furia momentului. Ganditi-va ce parinte va fi copilul vostru si ce rabdare va avea cu copiii sai, daca va invata despre stapanirea de sine de timpuriu!

Fricile copilului mic. Solutie in 3 pasi pentru a scapa de ele
Emotiile copiilor. 5 tehnici pe care sa le aplici pentru a-ti ajuta copilul sa-si controleze emotiile

2. Sa vorbeasca, dar pe un ton politicos

Problema este ignorata in pasul 1, insa, nu pentru a fi uitata ci, asa cum spuneam, pentru a lasa spiritele sa se linisteasca. Abia acum vine momentul comunicarii.

Copilul trebuie incurajat sa spuna, pe un ton politicos, ce l-a deranjat, ce nu i-a convenit la situatia respectiva.

Apoi, trebuie invatat sa asculte si punctul de vedere al celuilalt copil implicat in conflict.

Ambii copii trebuie sa invete sa-si asume partea lor de responsabilitate. Astfel, aceasta tehnica are rezultate mult mai rapide daca are cu cine sa fie impartasita. Educatorii si profesorii au un rol determinant, pentru ca in cadrul claselor de la gradinita si de la scoala copiii ajung in situatii conflictuale. Tehnica este ideala si pentru familiile cu mai multi copii.

Atunci cand este un copil in familie, tehnica poate fi ideala si pentru rezolvarea conflictelor intre parinte si copil. Pentru ca, pana la urma, parintele trebuie sa fie un exemplu si sa ghideze copilul.

Invatarea asumarii responsabilitatii este, din nou, o abilitate sensibila si de valoare, pentru ca inseamna si compromis. Nu se urmareste iesirea din conflict ca un invingator, ci rezolvarea conflictului. Iar aceasta perspectiva poate ca nu este atractiva la copii, acestia fiind focusati pe competitii (mai mici sau mai mari) in vederea obtinerii unei victorii.

Ce sa faci ca sa cresti un copil liber si puternic
Cum sa cresti un copil rezistent emotional. 20 de tehnici simple si de efect

3. Copiii cad de acord asupra unei solutii

Tot impreuna, cei doi copii reflecta asupra lucrurilor pe care ar fi putut sa le faca diferit, pentru a evita conflictul. Si acest pas poate fi usor de aplicat in conflictele parinte – copil. Pentru ca nu doar copilul este responsabil pentru modul in care o problema este accentuata, ci si parintele. Iar acesta din urma poate recunoaste faptul ca nu a avut rabdare din cauza oboselii, ori pentru ca in acea seara nu se simtea prea bine si nu a avut aceeasi disponibilitate ca intotdeauna.

Cand fratii se cearta de la o jucarie. Solutia care le aduce intelegerea
Cum percep copiii prietenia in functie de varsta

4. Se cere ajutor atunci cand nu se poate ajunge la o rezolvare a conflictului

Abia in momentul in care nu se poate ajunge la o rezolvare, copiii sunt incurajati sa ceara ajutorul unui adult, al unui prieten.

O metoda foarte buna pentru a-i invata pe copii aceasta tehnica din 4 pasi in rezolvarea conflictelor este de a-i pune sa joace un joc de schimb de roluri. Astfel, ar putea fi pusi in urmatoarele situatii:

Disputa pe locul din carutul de cumparaturi – in cazul in care am avea doi frati care isi insotesc mama la magazin

Copilul nu vrea sa se imbrace dimineata, situatie in care mama sau tata joaca rolul copilului, iar acesta din urma trebuie sa gaseasca o solutie pentru a-l convinge pe “copil”.

Sa intervii sau nu cand fratii se cearta?

Daca esti parinte cu doi copii sau mai multi, incearca sa eviti cat de mult posibil sa te implici in conflictele lor. De multe ori, parintii cred ca, daca nu intervin, conflictele ar putea degenera. Instinctual, parintele are tentatia de a da vina pe fratele cel mare, pentru ca el ar trebui “sa stie mai bine”, “sa fie mai responsabil”, “sa stie sa cedeze”, “sa lase jocul / jucaria” etc. Numai ca, in astfel de situatii, fratele mai mic observa, cu satisfactie, cum parintii ii sar lui in ajutor. Iar satisfactia este cu atat mai mare cu cat el este, de fapt, cel care a generat problema.

“Un parinte adevarat trebuie sa fie autoritar, sa stabileasca limite”. Iata, insa, ADEVARATA reactie a copilului in fata controlului parintelui

In acest context si incurajat de parinti, actele provocatoare ale mezinului vor fi mai numeroase. Din moment ce stie ca vina va fi aruncata pe fratele sau mai mare, ce ar avea de pierdut?

Bineinteles, sunt si situatii in care parintele trebuie sa intervina. Copiii sunt prea mici, ei se pot lovi cu jucariile, se pot imbranci, ori isi pot face rau. De exemplu, un copil de doi ani si jumatate care isi loveste in cap fratele de 6 luni. Parintele ramane in umbra atata vreme cat si copiii sai sunt in siguranta si nu exista pericolul de a se rani.

Daca vorbim despre copii mai mari si parintele trebuie sa intervina, iata doua intrebari pe care acesta le poate adresa copiilor. Chiar si asa, se poate observa ca implicarea parintelui este minima, astfel ca parintele nu are ultimul cuvant, nici nu ia partea niciunuia dintre copii:

  • Puteti sa va separati cateva minute si sa reveniti in camera in momentul in care ati gasit o solutie care sa va multumeasca pe amandoi?
  • Luati amandoi o pauza sau gasiti acum o solutie care sa va convina la amandoi?

 

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit