Joi, 22 septembrie, desi era o zi de toamna, afara era cald si soare, la fel ca intr-o zi de vara. Marea majoritate a copiilor se bucura de zilele de vara, caci asta inseamna ca pot alerga mai mult pe afara, prin parcuri. In acelasi timp, insa, unii copii sunt condamnati sa nu se poata bucura poate niciodata de miscare sau de aceleasi senzatii si trairi pe care le au cei mai multi dintre copii.

Cu toate acestea, si acesti copii, la fel ca oricare altii, au asteptari, dorinte si visuri. Si ei, la fel ca restul copiilor, se bucura nespus atunci cand primesc vizite, cand primesc cadouri, dar mai ales atunci cand oamenii vin catre ei cu inima deschisa. Pentru ca, atunci cand ne deschidem inimile, lasam iubirea sa iasa la suprafata. Iar iubirea este vindecatoare.

Cand am ajuns la Hospice Casa Sperantei si am intrat in sala mare unde la o masa stateau copiii aflati in ingrijire, m-am simtit un fel de Zana Buna care le aduce bucurie copiilor. De data aceasta, aliatul nostru în organizarea acestei surprize pentru copii a fost compania BIC, care le-a adus copiilor cadouri care sa le aduca bucurie: creioane colorate, markere de colorat, creioane grafit pentru desenat, lipici, caiete cu activitati etc.

Nici nu am intrat bine pe usa, ca o adolescenta satena, in scaun cu rotile, m-a strigat, de parca m-ar fi asteptat demult. „Vreau ca tu sa vii langa mine!”, mi-a spus si, in timp ce imi luam un scaun si ma asezam langa ea, m-am bucurat ca vom petrece cateva minute impreuna si ca pot face ceva pentru ea. Am intrebat-o cum o cheama. Mi-a raspuns ca o cheama Ana, iar eu i-am spus ca si pe mine ma cheama la fel.

Cat am stat alaturi de ea, am aflat ca, spre deosebire de multi dintre adulti si chiar si copii, care stiu sa-si gestioneze emotiile, Ana este de o sinceritate dureroasa uneori. Avand o sensibilitate aparte, lucrurile noi si necunoscute pot sa o sperie pana la lacrimi.

Pentru ca Ana isi misca mainile cu dificultate si nu-i place sa se murdareasca de vopsea, am ajutat-o sa coloreze si sa faca un fluture rosu. La toate incercarile mele de a mai schimba culorile, raspunsul ei era unic: „Rosu”. Bine, rosu sa fie!

Apoi, copiii au luat o pauza, iar Ana s-a retras pentru sedinta de kinetoterapie. Dupa ce am facut ordine pe masa plina de fluturi colorati, cei de la BIC le-au oferit copiilor cate un pachet care continea si un caiet de activitati cu animalele de la ferma, care i-a incantat pe copii.

Bucuria se citea pe fetele copiilor. Dupa ce au desenat, au colorat, au decupat si au lipit, ei au facut poze cu mascota BIC. Sunt convinsa ca vizita surpriza le-a adus cel putin o picatura de fericire in stare sa le incalzeasca inimile. Si sunt si eu fericita ca am avut ocazia sa fac parte din aceasta poveste.

Fundatia Hospice Casa Sperantei, infiintata in anul 1992, ofera ingrijire medicala pentru copiii si adultii diagnosticati cu boli incurabile, sprijin social si consiliere psihologica si spirituala pentru acestia si familiile lor. In prezent, Hospice are doua servicii integrate, la Bucuresti si Brasov, avand si doua echipe mobile, la Fagaras si Zarnesti.

In total, saptamana trecuta, compania BIC a donat 250 de pachete cu produse pentru copii in centrul din Bucursti, si 280 de pachete in centrul din Brasov.

La Hospice Casa Sperantei, sprijinul este acordat gratuit si oferit neconditionat bolnavilor si familiilor acestora, indiferent de conditiile materiale, starea sociala si mediul din care provin.

In total, de la infiintare pana in prezent, peste 20.000 de persoane diagnosticate cu boli incurabile au gasit alinare la Hospice.

Hospice Casa Sperantei_BIC2

Hospice Casa Sperantei_BIC4

Hospice Casa Sperantei_BIC5

Hospice Casa Sperantei_BIC6

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit