Imediat ce am primit confirmarea ca sunt insarcinata, pe 4 martie 2012, am pornit in cautarea ACELUI medic ginecolog care sa imi monitorizeze sarcina si care sa aduca pe lume, in cea mai deplina siguranta, marea comoara.

Prima intrebare a fost: cum aleg un ginecolog bun? Asa am inceput sa intreb in stanga si in dreapta, sa caut pe forumuri, pe grupuri de Facebook, you name it. Cum niciuna dintre prietenele mele apropiate nu trecusera la acea vreme prin experienta sarcinii, a trebuit sa imi intind atentele mult mai departe. Si asa am ajuns la o doamna doctor cu cabinet privat prin Militari.

Am ajuns acolo cu inima bubuind de emotie. Aproape ca ii simteam basul in urechi: SUNT INSARCINATA! SUNT INSARCINATA! – cam asa batea inima pe sistola si diastola :)

Aceasta incantare m-a tinut pana cand am nascut, dar in prima zi, in micuta sala de asteptare de la parterul acelui bloc am fost pe punctul de a o pierde. Dupa 3 ore de asteptare – pentru ca programul doamnei doctor fusese “dat peste cap pe neasteptate” – am intrat la consult si la prima intalnire. Toate bune si frumoase, eu aeriana din cauza emotiilor, am plecat de acolo destul de incantata. Si, mai ales, linistita ca aveam, in sfarsit un medic care sa urmareasca sarcina. Credeam ca am bifat task-ul legat de cum aleg un ginecolog bun 

Aproape ca nu ma deranja sa fac 45 de minute de la birou pana la ea la cabinet si inca 45 de minute de la ea pana acasa. Si, pe moment, aproape ca nu ma deranja ideea sa stau 3 ore cu fundul pe un scaun incomod, sa astept intrarea in cabinet. Doar ca pe atunci eu nu aveam nici burtica, nici dureri de spate sau de picioare care imi faceau cam imposibila sederea intr-o anumita pozitie pentru mai mult de 30 de minute.

In urmatoarele 9 saptamani am mers la cabinet de mai multe ori. Recoltare de analize, apoi nu stiu ce ecografie. Si am mai mers la un moment dat inainte de un zbor lung cu avionul, peste Ocean, sa vad daca sunt OK pentru o calatorie de 21 de ore. Iar apoi, la intoarcerea din voiaj.

Usor, la fiecare intalnire cu ea, incepea sa imi placa tot mai putin. Iata ce m-a deranjat mult:

  • de fiecare data cand intram in cabinet trebuia sa spun poezia: cine sunt, numarul de saptamani de sarcina, ce a iesit la ultimele rezultate, varsta etc.
  • nu reusea sa ma tina minte nicicum (nu dupa nume, dar macar ca pacient si istoricul meu scurt). Nici macar dupa voiajul peste Ocean, un detaliu ce ar fi putut personaliza destul de mult profilul meu de pacient.
  • iar, informatiile pe care mi le ofera si raspunsurile la intrebarile mele erau superficiale sau, in cel mai bun caz, plictisite.

Insa, ce m-a deranjat enorm a fost comentariul de la ultima vizita pe care i-am si facut-o: Pentru ca sunteti ingusta in solduri va recomand nasterea prin cezariana!

In gand am dat buna ziua si am zburat din cabinet. In realitate, a trebuit sa mai stau pe scaun vreo 10 minute. Am platit si dusa am fost. In acel moment am stiut ca nu am stiut sa aleg un ginecolog bun.

Pe langa faptul ca nu ma stiu ingusta in solduri, nu imi venea sa cred cum, la 13 saptamani de sarcina, un doctor stabilea pe acest criteriu superficial, fara un argument medical, fara un risc asociat sarcinii, faptul ca nasterea recomandata era prin cezariana.

Asa ca am luat-o din nou de la capat. De data aceasta, medicul avea sa fie cel pe inima mea.

Dar hai sa iti spun de ce m-am gasit tocmai astazi, la 5 ani si cateva zile de la nastere, sa iti povestesc despre cum am schimbat eu primul ginecolog. Astazi am fost sa imi fac testul Papanicolau. Daca nu l-ai facut de mult si dai vina pe lipsa timpului, iti spun ca astazi, cu permisiunea doctoritei mele, am facut si un experiment. Am stat cu telefonul in mana si am dat drumul la cronometru imediat ce m-am instalat pe masa de control. Mi-a facut recoltarea pentru Papanicolau si controlul aferent. M-am dat jos si m-am uitat la telefon: 2 minute si 11 secunde.

Doar 2 minute pentru un test care fie iti ofera liniste, ca totul este OK, fie iti trage un semnal de alarma ca, poate, lucrurile nu sunt asa cum trebuie si ar trebui sa faci cateva investigatii suplimentare. Mai ales ca, de obicei, nici alte semne care sa-ti dea de gandit nu sunt.

Astazi, cand am intrat pe usa cabinetului, dupa 1 an si 4 luni de la ultima vizita, m-a recunoscut imediat! Am continuat discutia asa cum o lasasem data trecuta, despre copii si despre lipsa de somn :))

Dupa ce am ales sa renunt la prima doctorita, am ajuns la aceasta. Aveam 17 saptamani de sarcina. M-a intampinat cu cel mai prietenos si relaxat zambet – zambetul omului caruia chiar ii place meseria lui. M-a zis ca, dupa parerea ei port in burtica un baietel (si s-a adeverit 15 minute mai tarziu, la ecografie).

Insa, ce a facut diferenta nu a fost doar modul in care a interactionat cu mine, cum mi-a explicat ea cu calm si relaxare despre tot ce o intrebam. La doua saptamani dupa prima vizita la cabinet am avut o mica alarma si am sunat-o pe numarul ei personal. Invatata de la prima, am dat sa-i turui “CV-ul” meu de gravida, cine sunt, ca am fost pe data de …. Si m-a oprit.

Da, stiu cine sunteti. Aveti baietel, ati venit in saptamana 17 de sarcina etc. 

Stia cine sunt!

In traducere pentru o viitoare mamica asta inseamna: daca mi se intampla ceva si o sun in miez de noapte stie cine sunt, ce tratament / problema / complicatie am (daca am). Si daca nu poate veni ea, macar stie ce sa-i spuna la telefon doctorului de garda.

Abia alaturi de ea m-am simtit in siguranta. Si abia atunci am avut acel sentiment. Pana atunci aveam sentimentul unui pacient.

Si la fel cum am intalnit-o atunci, la 17 saptamani de sarcina, undeva prin iunie – iulie 2012, asa a ramas. Cu o luna inainte sa nasc ne-am vazut cel mai des. In fiecare saptamana ii treceam pragul cabinetului si mereu ma asteptam sa imi dea o veste buna legata de dilatatie, ca nu mai aveam rabdare sa scap de burtica. Si atunci am vorbit cel mai mult despre copii (despre baietelul ei pasionat de inot si care este acum face acest sport la nivel de performanta si fetita ei care atunci inca nu implinise 3 ani si care aseara a castigat o competitie de dans la Sala Polivalenta)

Am simtit ca formez cu ea o echipa. Tot atunci ma tot ruga sa nu nasc peste weekend, cand baietelul ei era pe la competitii, prin jurul Bucurestiului. Si m-am tinut de promisiune :)

Asa ca, intr-o joi, la ora 23.00, m-am internat cu emotii nu prea mari, dar cu contractii suficient de puternice incat sa imi dau seama ca nu e de gluma. In 45 de minute dupa internare ne-am salutat pe holul spitalului. Ea, calma si relaxata. Exact ce aveam si eu nevoie in acel moment.

Astazi, aproape ca nu imi venea sa mai plec. Era obosita, eram ultima ei programare si se pregatea sa plece acasa, sa doarma.

I-am aflat si secretul, anul trecut, la control: ii place la nebunie ce face! Are si cazuri grele, dar vine la serviciu cu mare placere. Mi-a recunoscut ca are colegi care sunt plictisiti cu totul si nu intelege cum pot practica o meserie fara sa le faca placere, sa vina cu entuziasm la spital / cabinet. Si cred ca asta face diferenta nu doar intre medici, ci intre noi toti, ca oameni, ca profesionisti.

Ea face parte din echipa mea speciala: eu – ea – baietelul meu. Iar in noaptea in care am nascut am avut mare incredere in toti trei. Si in ea am avut incredere cand, in acea noapte, tensiunea mea a cazut la 7, iar bataile inimii bebelusului inca in burtica au scazut de la 140 la 90.

Ea a stiut sa ma incurajeze frumos, tonul ei calm mi-a dat si mie calm si putere sa il aduc pe lume.

Cu ea am facut echipa, acum 5 ani, pe 9 noiembrie, sa imi pot aduce baietelul pe lume. Natural. 3970 de grame. Pentru aceasta doctorita nu am mai fost nici ingusta in solduri, nici o anonima. Si poate nu ma stie dupa nume, prenume, CNP si adresa, dar ma stie. 

Daca si tu te intrebi in aceste momente cum alegi un ginecolog bun sper ca experienta mea iti va fi de ajutor :)

Sursa foto: Pixabay.com

Iata si doua carti pe care ti le recomand:

homeopatie sarcina   carti sarcina  carti sarcina

 

produse bebe
carti copii

CARTI DE PARENTING

CARTI copii

Mai citeste si:

Viata sexuala dupa nastere. Sfaturile unui sexolog

Nasterea acasa in Romania. Ce spun mamele care au nascut acasa si ce parere au medicii

Studiu: Nasterea copiilor scade stima de sine a mamelor pentru cel putin 3 ani

Tot ce trebuie sa stii despre dezvoltarea si nevoile copilului de la nastere pana la 6 ani

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit