Din momentul in care copilul incepe sa iti spuna “NU” incepe cea mai buna etapa pentru el – pentru ca este a autonomiei si autoafirmarii – si cea mai solicitanta pentru tine – pentru ca inveti ce inseamna, de fapt, rabdarea si cat de rapid o pierd chiar si cei mai calmi dintre noi.

Fara sa sustin cu studii, din observatiile de pana acum, etapa lui “NU” incepe mai devreme la fetite (16-18 luni) si putin mai tarziu la baietei (20-24 de luni).  Sa spunem, ca o medie, ca de la 18 luni copilul incepe sa-si exprime propria vointa, isi arata personalitatea mult mai puternic, isi sustine nevoia / dorinta si, cel mai important, se mentine ferm in decizie :)

Oricat de provocatoare este aceasta etapa pentru parinti, ea este necesara si foarte utila dezvoltarii copilului. Pentru ca, de la primul “NU”, copilul intra pe drumul spre independenta.

Iti doresti, nu-i asa, un copil independent, care sa se descurce singur, sa se imbrace singur, sa manance singur si, apoi, sa faca fata singur colectivitatii si tuturor provocarilor complicate ce urmeaza. Pentru a reusi, copilul trebuie sa exerseze cum sa decida, cum sa spuna “NU”, cum sa actioneze, cum sa negocieze.

Nu se termina cu totul perioada receptivitatii totale, cu care te-ai obisnuit pana acum. Bebe nu mai este bebe, ci se dezvolta intr-un copil frumos, cu propria personalitate.

Cum se manifesta asa-zisa etapa a incapatanarii?

  • copilul se transforma intr-un mic rebel.
  • copilul cauta sa-si impuna propria vointa si face totul ca sa-si vada implinita nevoia
  • copilul vrea sa fie ascultat acum! Rezervorul sau de rabdare este doar 0.001% plin. Astfel ca, pana sa aiba rabdare 5 minute va trebuie sa mai astepti.
  • copilul are reactii puternice cand nu se intampla ceea ce doreste, cand doreste, cum doreste: fie plans, ori tipat, aruncat cu jucarii sau alte obiecte. Sau chiar toate acestea la un loc, in crizele de tantrums.

Cum supravietuiesti etapei lui “NU”

De ce asa-zisa etapa a incapatanarii? Oricat de incapatanat crezi ca este copilul, nu uita faptul ca nu este rau, nici un mic tiran, nici capricios. De fapt, nu este nici macar incapatanat. Si nici nu are acest comportament pentru a te enerva (cu toate ca asa pare, deseori). Asa ca, renunta la etichete si descurajeaza-i pe cei care au contact cu copilul tau sa il eticheteze astfel.

Aceasta etapa nu este usoara nici pentru copil. Nu stie ce sunt emotiile pe care le traieste si, mai putin, cum sa le gestioneze. La inceput va fi coplesit de ele si de dorinta de a avea mai mult, de a cunoaste, de a explora. Copilul nu are limite si acesta este momentul cel mai bun pentru a le pune.

Limitele vor fi arma ta secreta.

Iata cele mai bune arme care sa et ajute sa treci cu bine peste aceasta perioada:

1. Anticipeaza si pregateste-te: indiferent cat de scump si de dragalas este copilul, etapa lui “NU” va veni, mai devreme sau mai tarziu!

2. Pregateste optiunile. Daca stii ca va spune “NU” la bluza pe care ai pregatit-o, atunci vino cu doua optiuni. Si, in loc sa ii spui copilului ca trebuie sa imbrace bluza aleasa de tine, lasa copilul sa aleaga bluza pe care o doreste.

3. Diversitate limitata. Nu te lasa in capcana optiunilor numeroase: sa lasi copilul sa aleaga intre 3-4-5 bluze, activitati, feluri cu mancare.

Comunicarea cu copilul. 6 tehnici prin care sa devii parintele caruia copilul ii spune tot
Drumul spre comunicarea adevarata. 4 intrebari pe care sa i le pui zilnic copilului

4. Daca nu vrei sa puna mana, nu lasa la indemana: cheile de la masina, telecomanda, telefonul. Daca nu doresti sa ajunga pe mana copilului, evita situatiile ce pot genera conflicte si ai grija sa le pui intr-un loc in care copilul nu are acces.

5. Fara jocuri pe telefon. Stiu ca pare usor, pe moment, sa ii dai copilului telefonul sa il butoneze, cat timp tu faci altceva. Aceasta solutie de moment este unul dintre cei mai mari dusmani ai linistii casei, pe termen lung. Pentru ca, odata ce ai invata copilul ca are voie cu telefonul si, mai ales, ca telefonul e distractiv (pentru ca are jocuri), iti va fi dificil sa-l dezveti pe copilul mic, ori sa crezi ca poti doar atunci cand ai tu nevoie, iar in restul timpului copilul va intelege ca nu il poate atinge.

Citeste pe pagina 2 alte noua recomandari foarte utile care sa te ajute sa treci cu bine peste etapa lui NU!