Nu putem avea pretentia de la copilul nostru sa se comporte ca un adult in minuatura. Comportamentul sau este, de multe ori, derutant si, da, poate chiar agasant. Dar ce se petrece, de fapt, in capusorul lor?

Copiii nu inceteaza sa ne surprinda cu imaginatia si fantezia lor si chiar daca nu intelegem mereu de ce fac anumite lucruri, pentru ei exista un (mic) sens in toate. Psihologul francez Anne Gatecel, specializat in psihologie infantila, a incercat sa ofere cateva raspunsuri pe care toti parintii le au, in revista “Famili”.

Ieri iubea la nebunie o mancare, astazi i se pare dezgustatoare

La copii nu prea merge cu jumatate de masura. Ori le place, ori nu le place. Faptul ca astazi nu le mai place o mancare (sau un lucru) care ieri le facea placere este, de fapt, un lucru bun. Pentru ca asta inseamna ca isi largesc orizonturile, invata gusturi noi.

Apoi, mai este si influenta celor din jur, a prietenilor de la gradinita. Este posibil ca prietenului cel mai bun al copilului tau sa gaseasca o mancare ca fiind dezgustatoare. A doua zi, copilul tau ar putea sa refuze sa manance. Un alt indiciu mai este televizorul.

Reclamele pot influenta poftele culinare. De exemplu, posturile de desene animate au si reclame la produse alimentare: branza, chiar crenvursti. Sa nu te surprinda daca data viitoare cand mergeti la cumparaturi sa iti ceara aceste produse, in locul gustarii lui preferate.

Când copilul nu mănâncă. Cele mai frecvente greșeli ale părinților

O solutie simpla care rezolva pentru totdeauna unele comportamente dificile ale copiilor

 Ii vine sa faca pipi in cele mai nepotrivite locuri

Noi, adultii, prin logica si organizarea de care trebuie sa dam dovada zilnic, suntem pragmatici. Astfel ca stim sa mergem la toaleta cand stim ca urmeaza un drum mai lung cu masina. Copiii, insa, nu sunt asa. Ii intrebam inainte de plecare daca au nevoie la toaleta, chiar le sugeram sa se duca, dar se intampla sa nu poata face, ori sa nu asculte rugamintea.

Si imediat ce ai ajuns pe autostrada, unde toaletele sunt rare, iar locurile de oprire limitate, ii auzi ca vor sa faca pipi. Urgent! Sfatul este sa-i inveti sa anticipeze astfel de situatii si sa se pregateasca singuri. Nu-ti va fi usor de la inceput, dar in timp vor deprinde acest exercitiu. Daca vorbim despre copii mai mici, olita portabila este o solutie ideala.

8 jocuri amuzante ca să înveți copilul la oliță fără stres

Recomandarea specialistului in terapie familiala pentru parintii care vor copii sanatosi si fericiti

Si daca l-ai prins cu mana in sac, tot nu recunoaste

Acesta este un comportament care poate sa dureze mult. Niciun copil nu vrea sa experimenteze sentimentul de vinovatie si, mai ales, urmarile. Astfel ca minte. Iar raspunsul sau este sa dea vina pe altcineva: pe fratele (mai mic sau mai mare), pe catel, pe prietenul de la gradinita. Oricine, mai putin el. Copilul are un singur obiectiv prin comportamentul sau: sa scape de pedeaspa, atunci cand stie ca parintii sai o folosesc deseori.

6 secrete sa-i ajutam pe copii sa fie responsabili fara sa se simta vinovati

„De cate ori sa-ti spun?!” 10 cauze de ce nu ne asculta copiii

In timpul saptamanii tragi de el sa se trezeasca devreme, iar in weekend sare din pat la 7 dimineata

Este aproape dureros sa-l auzi atat de devreme si tu sa-ti doresti atat de mult sa lenevesti, macar odata, pana pe la 9 dimineata in pat. Trebuie sa stii ca daca iti este greu sa-l trezesti dimineata pentru a merge la gradinita sau la scoala nu are legatura mereu cu faptul ca nu a dormit suficient.

Ritmul pe care parintii il impun nu este chiar pe gustul sau. Iar in weekend este sansa lui sa aleaga cand sa se trezeasca. Organismul copilului s-a obisnuit cu o ora de trezire. Si ora se va mentine si in weekend. Doar ca de aceasta data, copilul stie ca nu trebuie sa mearga la scoala si toata ziua este a lui, pentru a face doar lucrurile ce-l incanta. Si atunci nu are de ce sa traga de timp, sa mai leneveasca in pat.

Astfel ca, motivat de timpul liber, copilul va fi foarte greu de convins sa mai stea in pat. Recomandarea este sa-l inveti sa fie cat mai independent. De pe la 4 ani se poate spala si imbraca singur, se poata juca singur pana cand te dezmeticesti si iti faci rapid toaleta de dimineata.

Lectia pe care o invata un copil atunci cand e pedepsit. Ce spune Alfie Kohn, autorul bestsellerului „Parenting neconditionat”

Centrul de Parenting iti recomanda:

psihologia copiluluiPsihologia Copilului, de Robin L. Harwood, Scott A. Miller, Ross Vasta
psihologia desenului la copii

Psihologia desenului la copil, de Philippe Wallon, Anne Cambier, Dominique Engelhart

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit