Zilele trecute, chiar imediat dupa intalnirea cu invatatoarea lui de la clasa pregatitoare, eram cu baietelul meu, la el in camera, si pictam. La ora aceea ar fi trebuit sa fim, deja, in pat, sa citim. Dar, se intampla uneori / deseori sa ne prinda ora 21.00 in activitati care nu au nicio legatura cu somnul.  Pentru ca atunci ne gaseste pe noi conectarea. Si aseara, am simtit atunci ca este un moment bun sa ne conectam, iar el sa fie suficient de relaxat sa imi spuna mai mult decat ce a invatat la scoala, ori ce litera noua a deprins sa scrie.

Cu doar cateva ore mai devreme, dupa cum iti spuneam, invatatoarea mi l-a descris ca fiind independent, intelegator, atent, empatic. Si l-am recunoscut in 90% din ceea ce mi-a deschis. Restul de 10% m-a surprins placut. Pentru ca, in ciuda a ceea ce eu vad acasa, la scoala nu renunta atunci cand are ceva mai greu de facut, nu se lasa usor distras si se ambitioneaza sa termine.

Am ramas cu acest gand in minte, mai ales pentru ca mie imi cere mereu sprijinul. Mami! in sus, Mami! in jos, Mami! Mami! Mami! Uneori i-l ofer – pentru ca si mie imi place sa fiu ajutata, nu? -, alteori il intreb daca a incercat mai intai singur, inainte sa ma intrebe pe mine. La scoala, insa, este independent si chiar ii place sa se descurce singur, iar la lucrurile complicate nu abandoneaza.

Cu acest gand in minte, iata-ne pe noi in timp ce pictam. Eu incercam sa-i colorez Addictaball-ul, pentru ca mi s-a parut mie mai usor  de facut la ora aceea, iar el, cu pensula cea mai lata – careia eu ii spun bidineaua – incepuse sa traseze linii orizontale, fiecare de o culoare. Si, iata cum, la scurt timp dupa ce eu facusem sfera si cateva trasee, iar el trecuse la indigo, cateva picaturi mari de apa, de pe bidinea, au aterizat direct pe hartia lui. Instant, o cantitate identica de lacrimi s-au adunat in ochisorii lui, s-au scurs rapid pe barbie si au aterizat pe hartie, in completarea petei deja existente.

Mi-a cerut sa ii sterg foaia si sa o fac exact asa cum era inainte. Stiam amandoi, insa, ca nici cel mai absorbant servetel din lume nu ar fi putut usca foaia aceea si sa nu lase urme. O lacrima a aterizat, chiar atunci, undeva in partea de jos a colii de hartie, iar el, cu servetelul a dat sa o stearga. Frecand foaia, evident ca ea s-a rupt. Mi-a cerut lipici, sa lipesc la loc. Incercand sa ii explic faptul ca nici petele de apa, nici bucatica rupta, nu pot fi facute sa dispara, fiind si sub presiunea timpului, i-am sugerat sa ia o alta foaie si sa refaca desenul. Pana la urma, nu trasase decat doua linii. Abia incepuse.

Sansele ca argumentele mele sa ajunga la el s-au inecat in lacrimile lui mari. El nu o voia decat pe aceea, doar acea pagina, fara urme de apa sau altceva. Cum bagheta mea magica era, seara aia, la service-ul de baghete ale mamicilor, nu am putut da nici timpul inapoi, nici sa indrept toate greselile.

Era, de acum, 21.30.

Cine m-a pus sa fiu de acord sa pictam la ora aceea????

Unde era copilul acela independent si care nu da inapoi la greu, despre care imi spunea invatatoarea?

Si de ce este pentru mine atat de scump la vedere si atat de evident invatatoarei? Iar ne prinde ora 22.00 si nu dormim, iar ne chinuim cu trezitul de dimineata.

Evident ca de la oboseala plange asa.

Simteam ca imi pierd si eu rabdarea …

“Chiar asa, trebuie sa plangi din atata lucru?” Iar intrebarea asta nu doar ca am gandit-o, dar i-am si adresat-o. In secunda urmatoare, mi-am inghitit intrebarea si sentimentul de vinovatie fata de lipsa mea de empatie. Si l-am intrebat daca nu este, totusi, un alt motiv pentru care el plange asa.

Si l-am vazut cum se inmoaie si vine instant spre bratele mele care erau deja pregatite sa il primeasca. S-a urcat pe picioarele mele si, inghesuiti amandoi pe scaunul lui micut, s-a eliberat de toate emotiile. Am simtit, la propriu, cum corpul lui devine mai usor la fiecare sughit de plans.

Cateva clipe mai tarziu, si-a ridicat fata din bluza mea uda de la lacrimile sale si mucisorii lui si i-am vazut ochisorii umflati, dar linistiti.

“Iti spun ceva, dar sa stii ca nu de la asta am plans. Da?”

“Sigur, scumpul meu! Spune-mi ce vrei tu!”

“Dar nu de asta am plans”, a accentuat din nou.

Si, atunci, mi-a povestit doua intamplari de peste zi, cu colegi diferiti, mici tachinari intre ei, care i-au incarcat inimioara.

Si starea lui nu era nici de la oboseala, nici de la faptul ca nu este independent. Era un om, ca oricare dintre noi, incarcat cu emotie si frustrare. Iar pata aceea de apa pe hartia lui, faptul ca era acasa la el, ca eram noi doi, au fost contextul in care el a putut arata ce l-a ranit peste zi si nu a putut comunica.

Tinandu-l strans in brate, in timp ce ii simteam lacrimile prin bluza mea uda, i-am spus ca nu este nicio problema ca a plans, ca emotiile sale sunt perfect normale si ca, pana si noi, oamenii mari, ne simtim afectati atunci cand ni se spun comentarii rautacioase, ori suntem respinsi de altii.

I-am mai spus ca bratele mele vor fi mereu deschise pentru el, chiar si atunci cand va fi inalt ca tati. Si ca poate plange pe umarul meu de fiecare daca cand va simti, in deplina siguranta. Iar de nu va dori sa imi spuna motivele supararii sale, nu va fi nicio problema. Imi poate spune doar ca nu este OK si vrea la mine in brate, iar eu voi intelege si voi fi mereu acolo pentru el.

O pata de culoare nu este doar o pata de culoare, el nu a plans “din atata lucru”, nu a fost oboseala. A fost doar o descarcare emotionala in prezenta celui cu care se simte in siguranta: parintele sau. Pana la urma, si noi, cei mari, ne trezim ca izbucnim din te-miri-ce prostioara. Pentru ca atunci ni s-a umplut paharul, ori pentru ca in acel moment suntem in compania celui cu care ne simtim in siguranta si care, in acel moment, ar face bine sa ne intrebe ce s-a intamplat cu adevarat si sa  nu ne faca observatii ca ne enervam dintr-o prostie si ca nu se justifica acea stare.

Cu rezervorul de iubire reincarcat, cu inimioara linistita si emotiile negative eliminate, ma asteptam sa ne inmoaie cu totul si sa se culce imediat. El, insa, a inceput sa faca mici curse de viteza prin casa. Ochii ii erau inca umflati, nasul ii era rosu ca un semafor, dar zambetul pe care il purta pe chip si vocea sa erau dovada starii de bine. Agitatia lui purta ultimele urme ale eliberarii si bucuria sentimentelui ca a fost inteles, acceptat.

Ne-am culcat dupa ora 22.30.  Sigur ca ar fi fost mai rapid ca, la primele lacrimi ale sale, sa terminam cu coloratul, sa ne schimbam si sa ne culcam, sub pretextul ca este obosit. Dar atat de mult m-as fi pacalit! Pentru ca o ora in plus de somn si oprirea plansului sau nu ar fi fost adevarata solutie.

Adevarata rezolvare a venit abia in momentul in care i-am acceptat emotia, i-am oferit cadrul sa o exteriorizeze, i-am acceptat starea fara sa ii diminuez din trairi si i-am repetat, pentru a mia oara, ca bratele mele vor fi mereu deschise pentru el, ca iubirea mea este neconditionata si creste de la o zi la alta si ca poate veni, oricand, sa imi spuna despre orice il supara. Iar de va dori sa fie tinut in brate, fara alte explicatii, bratele mele sunt pregatite sa-l cuprinda, iar bluzele gata sa absoarba orice lacrima.

A terminat si desenul pana la urma, pe aceeasi foaie stropita si rupta. Nu stiu daca este o coincidenta sau nu, dar la inceputul desenului a colorat cu negru, pentru ca, mai apoi, se incheie intr-o culoare pozitiva. Pentru ochi straini, desenul de mai jos nu inseamna nimic. Linii orizontale, de diferite culori, de la un ton inchis la unul deschis. Pentru mine, insa, desenul acesta este povestea emotiilor care, daca sunt tinute inauntru, ajung sa explodeze. Desenul acesta este despre acceptare si despre efortul de a afla ce se ascunde dincolo de o pata si o culoare.

 

Carti pe care ti le recomand:

Lacrimi si crize de furie – Aletha Solter

lacrimi si crizele de furie

Comoara ascunsa: o harta catre sinele copilului – Violet Oaklander

comoara ascunsa. o harta spre sinele copilului

 

100 de activitati pentru intelegerea emotiilor copilului tau – Gilles Diederichs

intelegerea emotiilor copilului

 

Ghid pentru intelegerea mintii copilului – Alistair Cooper, Sheila Redfern

 

 

Foto articol: Pixabay.com
carti copii

CARTI DE PARENTING

CARTI copii

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit