COPII MICI

Cum prevenim platfusul la copii. 10 exerciții distractive

Platfusul, cunoscut și ca piciorul plat, este o afecțiune ce apare în cazul unor copii, talpa cărora nu se arcuiește nici după vârsta de trei-patru ani, când ar fi normal să se întâmple acest lucru, în condițiile în care majoritatea copiilor se nasc cu picior plat. Și cum este mai bine să previi decât să repari, specialiștii îi sfătuiesc pe părinți să introducă în rutina copiilor câteva tipuri de exerciții și

De ce să nu-ți înveți copilul să împartă cu alții

De câte ori nu am văzut părinți stresați, jenați sau de-a dreptul enervați pentru că odrasla lor mică refuză să dea și altui copil jucăria sa? Poate chiar noi înșine am avut momente de supărare din acest motiv. Pentru noi, adulții, este de bun-simț să oferim un obiect unei alte persoane, dacă aceasta și-l dorește, mai ales când știm că ni-l va returna peste puțin timp. Ceea ce nu este

Ce să faci și ce să nu faci ca să-l ajuți pe copil să-i placă să citească

Dacă un copil nu îndrăgește cărțile de mic, este greu de crezut că le va iubi la maturitate. Iar în această perioadă, când micuții noștri sunt înconjurați de televizoare, telefoane mobile, tablete și jocuri pe calculator, noi, părinții, avem o misiune de-a dreptul provocatoare: să le insuflăm dragostea de carte. Vestea bună este că, deși nu este un lucru ușor, nu este nici imposibil. Pentru aceasta, este esențial să vă

Dezvoltarea copilului între 1 an – 1 an și jumătate

Între 12 și 18 luni, copilul va putea face tot mai multe lucruri de unul singur. În jurul primei sale aniversări, ar trebui să stea singur în picioare și să meargă fără ajutor. Poate să prindă un obiect mic și să-l ofere cuiva, ori să-l transfere într-un alt loc. Are un vocabular al său și 7-10 cuvinte simple, astfel că va începe să facă un lucru nou: să converseze. Atunci când îl

De ce este atât de important jocul în dezvoltarea copilului mic

Ca adulți, subestimăm importanța pe care jocul o are în dezvoltarea copilului, atât mentală, cât și fizică. Jocul este modul prin care copilul interacționează cu lucrurile din jurul său și învață despre tot ceea ce vede. Jocul nu poate fi supraevaluat, iar importanța acestuia trebuie conștientizată de părinți. Plastilina, CEA MAI EFICIENTĂ jucărie de dezvoltare pentru copii. Cum o alegi pe cea potrivită O idee de jucărie educativă ieftină Jocul

10 alternative eficiente la pedepse

În momentele în care suntem depășiți de diferite acțiuni ale copilașilor noștri, poate că ne vine greu să credem că micuții nu urmăresc să ne facă probleme, ci scopul lor este, de fapt, să studieze mediul înconjurător, în încercarea de a-și găsi propriul loc în lume. Practic, ei fac zilnic greșeli, dezordine și alte lucruri care îi enervează pe părinți. De multe ori, se dovedește a fi destul de dificil

8 jocuri amuzante ca să înveți copilul la oliță fără stres

Micuțul nu mai este bebeluș și e timpul deja să învețe să-și facă nevoile la oliță. Pentru ca întregul proces să decurgă mai ușor atât pentru copilaș, cât și pentru părinți, bunici sau bone, specialiștii recomandă să începeți învățarea cu mersul la oliță de la vârsta de un an și jumătate, când copilul începe să aibă capacitatea de a-și controla sfincterele. Trebuie să ne înarmăm cu multă răbdare, căci, evident,

Copilul tușește? Tratamente naturiste, eficiente și rapid de făcut, pentru tuse la copii

Dacă ai un copil cu tuse, dar nu vrei să-i dai siropurile pe care le găsești prin farmacii, poți apela cu încredere la remediile naturiste. Sfatul nostru este de a consulta, de fiecare dată, medicul pediatru, înainte de a-i administra copilului medicamente sau alte remedii naturiste. Și, dacă observi că tratamentul nu este eficient, iar tusea continuă, trebuie repetată vizita la medicul de familie sau la pediatru, pentru un set

Ce simte un copil atunci când părinții divorțează?

Cu toții ne dorim o căsnicie ca în povești, iar la bătrânețe să fim admirați pe stradă, de cupluri mai tinere, în timp ce mergem ținându-ne de mână. Dar nu avem toți acest noroc și, undeva pe drum, ruptura se produce. Iar atunci când șansele de împăcare dispar, soluția este divorțul. Lucrurile se complică și mai mult atunci când, la mijloc, este un copil. Chiar dacă explicați copilului, împreună cu

Când copilul nu mănâncă. Cele mai frecvente greșeli ale părinților

Poți spune că ai această problemă atunci când copilul consumă o cantitate mică de alimente și nu-i plac decât foarte puține mâncăruri. Dacă și tu ai un copil care nu vrea să mănânce, trebuie să știi că foarte multe mămici trec prin aceeași situație. Conform publicației spaniole Guia Infantil, 1 din 3 copii refuză să mănânce, iar majoritatea celor care fac mofturi la mâncare sunt convinși cu greu să consume legume