Recomandările recente în creșterea copiilor susțin ca părinții să le spună cât mai rar cuvântul “NU” și, în loc să repete și să atragă atenția asupra lucrurilor pe care cei mici le fac, mai bine să arate ceea ce este bine și ceea ce li se permite. Însă, până la alegerea metodei potrivite de parenting, prima întrebare pe care părinții de bebeluși o au este: când înțeleg cei mici atunci când le spui “NU”?.

Mulți părinți care au bebeluși în vârstă de 9 luni povestesc despre faptul că cei mici înțeleg, de cele mai multe ori, când li se spune “NU”, însă, de foarte multe ori, copiii îi ignoră. Astfel, pentru a înțelege mai bine când și cum percep copiii “NU”-ul și, în același timp, motivul pentru care mulți ignoră avertismentul părinților, este necesar să vedem la ce vârstă se înțelege cel mai bine interdicția.

10 alternative eficiente la pedepse

Cele mai bune 5 sfaturi pe care să le urmezi ca părinte

Comunicarea cu copilul: 5 lucruri pe care nu trebuie să le spui

Graficul Haizea – Llevant, realizat pe baza studiilor pe mii de copii, este de mare ajutor pentru a afla când încep copiii să facă, ori să spună anumite lucruri. În același timp, oferă un interval minim și maxim care ne indică momentul în care un copil trebuie să înceapă să facă anumite lucruri și când este deja târziu, iar copilul respectiv are o întârziere în parcurgerea etapelor de creștere.

Ce este graficul Haizea - Llevant?
În sistemul medical din Spania, medicii pediatri folosesc graficul de monitorizare Haizea – Llevant, pentru copii de la 1 lună, până la 60 de luni (5 ani). Tabelul este împărțit în patru coloane, dedicate pentru: socializare, limbaj, abilități de manipulare și abilități motrice. Concluziile acestui grafic provin din studii și observații cu privire la etapele de dezvoltare: când încep să distingă vocea părinților, să prindă obiecte, să coopereze atunci când sunt îmbrăcați etc. Graficul este de mare ajutor în diagnosticarea autismului. Graficul prezintă trei etape de dezvoltare: se delimitează momentul (lunile) în care 50% dintre copii încep să facă lucrul respectiv, apoi se marchează lunile în care 75% dintre copii fac acel lucru, iar ultimul interval marcat arata când acel lucru este realizat de 95% dintre copii. Pentru restul de 5% dintre copii este necesară o observație atentă, pentru a stabili dacă este o întârziere în dezvoltare (mai mare decât media normală) sau este vorba despre autism.

Astfel, conform acestui grafic, un bebeluș începe să înțeleagă cuvântul “NU” de pe la vârsta de 8,3 luni. Interdicția poate fi legată de “Nu duce la guriță”, “Nu pune mâna”. 50% dintre copii încep să înțeleagă atunci când părinții le spun “NU” de la această vârstă.

Majoritatea bebelușilor (75%) înțeleg semnificația cuvântului “NU” la 10,4 luni. Iar 95% dintre copii știu deja ce înseamnă “NU” până la 14,8 luni. Până la 15 luni toți copiii ar trebui să înțeleagă interdicția.

La ce vârstă a început copilul tău să înțeleagă atunci când îi spuneai “NU”?