Nu este copil care să nu mintă. Însă, dacă lucrurile au scăpat de sub control, iată ce trebuie să faci pentru a-l încuraja să fie sincer.

Nu-i spune că este mincinos. Chiar dacă l-ai prins că ți-a ascuns adevărul, nu-l face mincinos! Este un cuvânt care-l poate marca, pentru că această etichetă îi va afecta încrederea în sine. Atunci când afli că te-a mințit, spune-i mai bine “tu nu ești așa. De obicei ești sincer cu mine și nu mă minți”.

Fii un model. Chiar și atunci când se joacă și ți se pare că sunt implicați în activitatea lor, copiii sunt atenți la toate conversațiile celor mari. Astfel că dacă te aude că ai mințit, va proceda la fel. Creează un mediu în care adevărul este mereu respectat în familie și se pune valoare pe încredere. Între membrii familiei trebuie să existe încredere, astfel încât oricine să recunoască atunci când a greșit sau a făcut ceva rău. Faptul că ești părinte nu te scutește de la a-ți cere scuze de la copil, de a recunoaște atunci când ai greșit sau ai uitat să faci ceva ce i-ai promis. Atunci când “modifici” adevărul, iar copiii își dau seama, vor proceda la fel ca tine.

Comunicarea cu copilul: 5 lucruri pe care nu trebuie să le spui
La ce vârstă înțeleg copiii “NU” și când este momentul să te îngrijorezi

Nu-i deveni complice. Chiar dacă sunteți o echipă, asta nu înseamnă că trebuie să-i ascunzi greșelile, ori să minți pentru el. Dacă a uitat să facă un proiect sau o temă pentru grădiniță sau pentru școală, nu te lăsa convins să-i scrii un bilet educatoarei sau profesoarei, în care să-l scuze pe copil că s-a stricat calculatorul (ori alt motiv plauzibil).

Copilul trebuie să știe ce te aștepți de la el. Nu trebuie să existe o alternativă la adevăr, iar copilul trebuie să știe că în acea familie sinceritatea este singura cale, indiferent cât de gravă este problema. Atunci când copilul cunoaște valorile sau regulile casei va veni la tine și-ți va spune adevărul. Dar și tu trebuie să-i oferi sprijin și să știe că nu vei reacționa agresiv.

Nu-l face de râs. Dacă a spart o vază, nu-l întreba de față cu toată lumea (alți frați, bunici, unchi, verișori, prieteni, colegi de clasă) și nu te răsti la el, în încercarea de a-l face să recunoască. De rușine, copii au tendința de a minți. Așa că mergeți în altă cameră sau într-un loc mai retras, unde se va simți mult mai confortabil să-ți spună ce s-a întâmplat.

Poveștile cu morală. Încă de mic, folosește poveștile sau povestirile pentru a-l ajuta să învețe mai bine diferite valori. Cea mai cunoscută povestioară este cea a ciobănașului care a mințit că vine lupul la stână. Copilul trebuie să știe că, până la urmă, adevărul învinge și că poți remedia o problemă mult mai repede, dacă nu ești mințit.

Oferă amnistie. Tu ai mai fi încurajat să spui adevărul dacă ai ști că vei fi pus la colț sau chiar bătut cu palma? În mod sigur, nici copiii tăi. Astfel, oferă-i încrederea să vină la tine și să recunoască, fără teama că va fi aspru pedepsit. Copilului nu-i va fi teamă de adevăr și va fi încurajat să recunoască ceea ce a făcut. Cât este mic, greșelile lui nu sunt mari, însă, cu cât crește, cu atât va fi mai important să știe că poate veni la tine cu orice problemă.

Tu cum ai rezolvat problema minciunilor? Care a fost tehnica la care ai apelat?