Toti parintii stiu ca, in functie de cum bebe doarme, si odihna lor va fi pe masura. Proaspata mamica va resimti din plin noptile nedormite, iar daca bebe este alaptat la cerere, atunci lipsa somnului va fi si mai accentuata.

Acele nopti in care bebe doarme fara sa se mai trezeasca sunt o utopie pentru toti parintii. Cu unii copii este mai usor, cu altii este mai dificil. Tocmai pentru ca sunt atat de diferiti, este dificil de marcat o varsta exacta cand bebe va dormi toata noaptea. Putem estima totusi, ca de pe la 4 luni, bebe doarme si 8-9 ori legate.

Pentru a-l ajuta pe copil sa deprinda acest program, iata cele mai eficiente trucuri prin care sa-l faci pe bebe sa doarma intreaga noapte:

Fa diferenta cat mai bine intre zi si noapte. Multi parinti obisnuiesc sa faca intuneric in camera copilului, in timpul reprizelor de somn de peste zi, in ideea de a-l ajuta sa doarma mai bine. Insa, acest obicei trebuie oprit. Copilul trebuie sa invete diferenta intre zi si noapte. Astfel, pe timpul zilei, in camera lui – sau in cea in care se odihneste – va fi lasata lumina naturala, zmogotele din casa vor fi doar mai usor reduse, dar nu de tot.

Ziua, dupa ce bebe doarme, va puteti juca, canta, puteti da drumul la muzica, puteti vorbi pe un ton normal.
Noapte, cand bebe se trezeste, pastrati o lumina difuza in camera, iar atunci cand trebuie sa il schimbati folositi o voce usoara, lasati jocurile pentru dimineata.

Povesti pentru bebelusi. Cum sa citesti povesti unui copil foarte mic

Este amuzant pentru ca este adevarat. Jurnalul ilustrat al unei proaspete mamici | FOTO

lampa de veghe

Lumina de Noapte 2 in 1 cu LED-uri

Noaptea, ocupa-te diferit cu copilul. Cum sa inteleaga bebe ca ora 2 dimineata nu este pentru joaca, daca intreaga casa se trezeste cu el, face galagie, aprinde toate luminile si se joaca cu el?

Chiar daca la inceput se mai trezeste pe timpul noptii, redu cat de mult posibil interactiunea. Iti va fi de ajutor o lampa de veghe cu lumina foarte slaba, pe care sa o tii langa masa de schimbat, ori pe noptiera, cat sa te ajute daca trebuie sa il schimbi, ori sa il alaptezi.

In acest mod, bebe va invata usor sa faca si el diferenta intre programul de zi (dinamic) si cel de noapte.

Stabileste inca din primele zile un ritual de somn. Incearca sa ai, seara de seara, acelasi program inainte de somnul de seara. De exemplu: baita in jurul orei 20.00 – 21.00 – schimbat – alaptat – somn. Rutina te va ajuta si pe tine, dar il va ajuta si pe bebe. Chiar daca are doar cateva zile, vei vedea cum, in timp, va deprinde si el ritualul. Ideea este sa ai aceeasi rutina cu 30 de minute inainte ca bebe sa adoarma, in fiecare seara.

Adevarata provocare a mamicilor: gemenii!

Ritualuri de culcare. Ce sa faci cand copilul nu vrea sa doarma

Cum stabilesti programul zilnic al unui copil mic

Respecta somnul copilului. Aceasta recomandare este utila mai ales pentru parintii care, inainte de nasterea lui bebe, aveau obiceiul ca seara sa se plimbe, sa mearga la cumparaturi, ori sa stea in compania prietenilor. Toate aceste activitati pot afecta rutina bebelusului, chiar daca este vorba doar despre doua – trei zile pe saptamana. Astfel, daca la ora 20.00 faceti baie bebelusului, aveti grija ca la 19.30 sa fiti acasa. Pentru ca un program sa fie eficient si pentru ca bebe sa ajunga sa doarma intreaga noapte trebuie sa ai grija sa-i respecti programul intocmai.

carusel bebe

Carusel muzical Mickey

Patutul, un spatiu in care se simte in siguranta. Daca vrei sa-l ajuti pe bebe sa adoarma la el in patut, atunci acest spatiu trebuie sa-i fie familiar.

Astfel, pe timpul zilei, cand bebe este treaz, lasa-l sa petreaca singur cateva minute in patut, sa exploreze caruselul de deasupra, jucaria de plus de langa el. Iar seara, nu va simti ca este asezat intr-un mediu strain. Iar daca se va trezi peste noapte nu se va speria, pentru ca va recunoaste locul.

Somnul la copii – cate ore ar trebui sa doarma in functie de varsta?

8 metode prin care sa culci copilul seara cu ZERO proteste + o poveste pentru parinti

Ajuta-l sa-si gaseasca un ritm. Pentru a-l ajuta pe bebe sa-si regleze somnul, incearca sa-l culci la aceeasi ora incepand cu varsta de 3-4 luni, atat la siestele de peste zi, cat si la somnul de seara. Iar dimineata incearca sa-l trezesti cam pe la aceeasi ora. Astfel, te asiguri ca si cele 2-3 reprize de somn de peste zi se petrec intr-un interval orar care ii vor permite bebelusului sa adoarma si seara cu usurinta.

De asemenea, cu cat bebe creste, cu atat si perioadele in care este treaz se lungesc. Si, de la trei reprize de somn peste zi va ramane doar cu doua (in jur de 11.00 dimineata si 3 dupa-amiaza). Este important ca ultima repriza de somn de peste zi sa nu se lungeasca mult in seara, pentru ca, astfel, bebe nu va reusi sa adoarma la ora 20.00, asa cum ai dori.

Lampa muzicala cu proiectii Firefly

Lampa muzicala cu proiectii Firefly

Nu sari din pat la primul semn ca bebe nu mai doarme. Somnul unei proaspete mamici este atat de usor, incat aceasta tresare si se trezeste chiar si la un suspin in somn al bebelusului. Astfel, chiar daca te trezesti din prima secunda in care se trezeste si bebe, nu sari din pat imediat.

Bebelusii se trezesc deseori in timpul noptii. Dupa fiecare ciclu de somn, bebe se trezeste. Poate deschide ochii si te poate cauta, ori se poate trezi plangand din prima. Retine-ti impulsul de a te ridica din pat imediat.

Vei vedea ca, de multe ori, bebe adoarme singur la loc – in special in situatiile in care nu se trezeste plangand si ramane linistit. Aici te va ajuta si o lampa muzicala ce proiecteaza pe pereti si pe tavan stelute.

Afla inca un SECRET cum sa adormi un bebelus cat mai repede

Trei solutii pentru mame, cand bebe se trezeste noaptea. Tu din ce categorie faci parte?

Oboseala la mamici: Ce sa faci cand te simti coplesita de cresterea copilului si de serviciu?

Somnul de pranz la copii. 7 beneficii pentru copiii care dorm la pranz

Bebe plange si nu se linisteste decat daca este tinut in brate? Moduri simple prin care il poti linisti

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Powered by ConvertKit