Autodiversificarea este foarte bună pentru bebeluși, iar mama trebuie să aibă încredere în abilitățile celui mic de a mânca singur. Autodiversificarea este mult mai interesantă pentru bebeluș decât forma clasică de diversificare, cu piureuri de fructe sau legume. Piureul nu îi permite bebelușului să se hrănească singur, pentru că nu poate prinde cu mâna. Într-adevăr, explorează cu degețelele textura, dar cantitatea pe care o duce la gură este mult prea mică.

Pe de altă parte, piureul amestecă toate aromele alimentelor, iar consistența lui nu-l încurajează pe copil să învețe să mestece. Nu este, însă, o regulă! În timp ce unii copii acceptă de la început alimentele solide nepasate, alții nu acceptă nici măcar piureuri de o consistență mai groasă. Mama trebuie să aibă răbdare și să încerce diverse abordări. Fiecare copil este diferit, iar un bebeluș de 5-6 luni nu este prea mic pentru a-și expune preferințele.

Diversificarea bebelușului – când, cum și ce trebuie să știi!

Autodiversificarea. Ai încredere să-l lași pe bebeluș să-și aleagă mâncarea?

Bebe nu știe să mestece? Află cum să-l înveți și de ce este important să știe cum să mestece

Dacă bebelușul vostru este curios și acceptă să mănânce alimente care nu sunt pasate, iată 8 idei de alimente pe care bebelușul poate să înceapă să le mănânce și singur, cu mâna. Regula de bază este de a respecta programul de introducere a alimentelor în dieta bebelușului, cu pauzele recomandate de medicii pediatri – 3 sau 4 zile până când începeți să mai introduceți un nou aliment.

1. Legumele

După ce gătiți legumele, în loc să le pasați, tăiați-le în bucățele și oferiți-le bebelușului, să le mănânce singur. Primele legume pe care le poți introduce în programul de diversificare al bebelușului sunt:

De la 5 luni: morcov, pătrunjel (rădăcină), păstârnac

De la 6-7 luni: dovlecel, ardei gras, cartof, spanac

De la 8-9 luni: broccoli, roșie (fără semințe și fără coajă)

2. Fructele

Rămân preferatele copiilor. Fie că i le vei da crude sau coapte la cuptor, ai grijă să respecți indicațiile cu privire la vârsta potrivită a copilului de a consuma diverse alimente. Taie fructele în bucăți potrivite pentru cel mic și lasă-l să descopere noile arome. În momentul în care ai introdus mai multe fructe, îi poți pregăti un mic platou de pe care să aleagă el.

De la 5-6 luni: avocado și măr

De la 6-7 luni: banană, caisă, gutuie, strugure (fără coajă și fără sâmburi)

De la 7-8 luni: nectarine, pară, piersică, mango, pepene roșu

De la 9-11 luni: cireșe, coacăze, pepene galben, prune, smochine, vișine

După 1 an: afine, ananas, căpșune, citrice (pomelo, portocale, grapefruit, mandarine), curmale, fragi, kiwi, mure, zmeură.

3. Pâinea

Dacă bebelușul are, deja, 10 luni, îi poți oferi și alimente cu gluten, printre care și pâine. Se recomandă pâinea graham sau din cereale integrale. Chiar dacă nu are dinți sau abia i-au ieșit, pâinea îl va distra. În plus, îi va ușura durerea din gingii. Întrucât conține gluten, pâinea trebuie introdusă treptat și în bucățele mici. Și nu trebuie exagerat consumul de pâine la copii. De două ori pe săptămână este suficient pentru bebeluș să exploreze singur acest aliment nou.

4. Pastele

De la 9-10 luni, îi poți pregăti bebelușului paste cu brânză proaspătă, ou și iaurt la cuptor. Lasă-l pe copil să încerce să mănânce singur această gustare pe care i-o poți oferi după-amiaza.

5. Gălbenușul

De la vârsta de 7-8 luni poți să-i introduci bebelușului, în noul meniu, și gălbenușul de ou. Albușul este indicat să se introducă abia după vârsta de 1 an. Gălbenușul de ou este mai sigur, însă, chiar și așa, se recomandă ca, pentru început, să-i oferiți bebelușului un sfert de gălbenuș, apoi, jumătate, trei sferturi până când va ajunge să mănânce un gălbenuș de ou întreg (1-2 ori pe săptămână). După ce ați fiert oul (trebuie să fie foarte bine fiert), îndepărtați albușul, iar gălbenușul tăiați-l în bucățele mai mici, pe care copilul să le apuce singur.

6. Brânza

Chiar și brânza proaspătă pregătită în casă poate fi un experiment culinar de care cel mic va fi încântat.

De la 6 luni: brânză de vaci făcută în casă (cu pastile de calciu lactic sau zeamă de lămâie)

De la 7-8 luni: brânza cottage (bulgărași de brânză), din comerț.

7. Peștele

De la vârsta de 8-9 luni puteți începe să introduceți și peștele în alimentația celui mic. Puteți alege dintre păstrăv, șalău, cod.