Nu imi spune ca cel mai frumos rasarit de soare este pe nu stiu ce insula exotica. Si nici ca este imposibil sa ai un rasarit frumos intr-un inceput de noiembrie. Pentru ca cel mai frumos rasarit este acela pe care nu il vei uita niciodata: primul cu bebelusul in brate, primul ca mama.

La 1.23 in aceasta dimineata, Luca a implinit 5 ani. M-am tot gandit daca sa il trezesc sa ii spun La multi ani!, dar am preferat sa il sarut in liniste pe frunte si pe manute, pe unul dintre obrajorii pufosi. Mai astept cativa ani si apoi il trezesc, chiar daca este in miez de noapte :)

Inca mai simt mirosul spitalului si a rezervei in care am stat cu Luca si, de fiecare data cand ajung in acea clinica, ma izbeste de la intrare cea mai mare amintire legata de scurta mea sedere acolo.

Cum am intrat eu calma, aproape de ora 23.00, cu usoare (spun acum, dar erau considerabile) contractii. Iata, partea asta cu durerea incepe sa se estompeze de la an la an. Imi amintesc cum mi-am propus eu sa fiu o lady stapana pe ea, dar cum m-a cuprins o usoara panica dupa ce trei asistente m-au tot felicitat pentru decizia de a naste natural si ma gandeam ca daca ele, care vad atatea in spitalul acela, ma felicita pentru curaj, oare in ce m-am bagat si daca nu ar fi mai bine sa ma razgandesc si sa fac cezariana :)

Si, da, am nascut natural, dar nici atat de curajoasa nu am fost incat sa aleg fara epidurala. Am avut un scurt moment de ratacire cand contractiile erau de 7 pe o scara de la 1 la 7 si am zis ca nu ar fi chiar atat de rau fara epidurala. Abia in momentul in care am simtit una de 10 / 10 am realizat ca, totusi, nu e chiar o joaca povestea asta cu nasterea.

Si nu intru in detalii despre cum a fost travaliul, nasterea, daca a fost sau nu bine cu epidurala. Despre aceste detalii medicale pot rezuma intr-o singura fraza: la trei ore si putin dupa internare imi tineam bebelusul in brate, iar amintirile mele despre nastere sunt dintre cele mai bune – dar, ti-am zis, incep sa se estompeze detalii legate de durere si altele.

Ce nu pot sa uit, insa, este sentimentul pe care l-am avut la cateva ore dupa ce am nascut. Mi s-a parut ireal cum, cu o dimineata inainte eram eu si cele 13 kilograme in plus, grele, nerabdatoare care asteptau sa vina ODATA bebele. Si, iata-ma cum, acest rasarit la numai 24 de ore distanta ma surprinde cu un copil in brate. Al meu! Cum viata toata mi s-a schimbat peste noapte – la propriu :) Cum poti fi un om diferit de la apus pana la urmatorul rasarit.

Cea mai buna versiune a ta incepe din acel moment. Toti anii pe care i-ai trait pana atunci a fost ca un exercitiu. Iar din acest moment incepi sa cresti cu adevarat. Ce am invatat in ultimii cinci ani este ca doar copilul si dragostea neconditionata pe care i-o porti si i-o arati te pot modela atat de frumos, incat nici nu ai fi crezut ca este posibil.

Si, pe buna dreptate, incepi sa te raportezi la viata ta de dinainte de copil si de dupa copil. Stii si tu cata putere sta in acel rasarit si cum schimbarea vietii tale sta intr-un minut. La mine este 9 noiembrie, ora 1.23. La tine care este?

 

 

Sursa foto: Pixabay.com

 


Primeste pe e-mail, o data pe saptamana, un articol exclusiv de parenting

Un mesaj de confirmare s-a trimis in Inbox. Daca esti pe Gmail, verifica si SPAM-ul

produse bebe
carti copii

CARTI DE PARENTING

CARTI copii