In articolul precedent am discutat despre ce este o convingere, cum se formeaza, cum functioneaza si cum afecteaza viata unei persoane. Am incheiat articolul cu un mic pas pe care cineva il poate face in ideea de a nu perpetua efectele aduse de o convingere limitativa. In acest articol, vom discuta despre cum actionam, concret, in demontarea acelor convingeri care ne incurca viata. Avand in vedere ca o convingere poate exista doar daca o gandim, credem, simtim si actionam in aliniament cu ea, este de la sine inteles ca tehnicile care ajuta la demontarea ei privesc aceste aspecte in mod central.

De ce este bine pentru un copil sa aiba camera lui

Cele 2 tehnici eficiente de a rezolva orice conflict cu copilul

Iata 3 metode prin care iti poti demonta convingerile limitative:

1. Actioneaza mai intai cognitiv

Primul pas pe care il poti face este sa identifici convingerea, sa identifici cand s-a format ea si cum iti afecteaza viata in prezent. Imediat dupa ce iti sunt clare aceste aspecte, este necesar sa verifici tu cu tine cam cat de adevarata ti se pare aceasta convingere, insa la nivel obiectiv. Desi tu poti sa o simti ca fiind perfect adevarata, este posibil ca mintea rationala sa detecteze faptul ca lucrurile nu sunt suta la suta reale. In peste 90% dintre cazuri, convingerile limitative nu reprezinta un adevar obiectiv si nu sunt adevarate.

Un lucru pe care este necesar sa il faci este sa construiesti usor usor “un caz contra” convingerii tale. Concepe o lista cu lucrurile care ti-au dovedit de-a lungul timpului ca aceasta convingere este reala, din copilarie pana in prezent. Imediat dupa, concepe o lista cu toate dovezile pe care le ai ca aceasta convingere nu este reala, toate fiind obiective. Iar o ultima lista cu metodele pe care le folosesti pentru a ignora dovezile contra convingerii.

Pentru ca o convingere sa poata supravietui in mintea ta, ea are nevoie sa fie hranita si reintarita. Astfel, o sa fii surprins sa vezi prin cate metode reusesti sa te pacalesti pe tine ca un eveniment inseamna ceva ce iti confirma convingerea, cand in realitate el nu are o insusire obiectiva de a insemna acel lucru. Oamenii folosesc atentia selectiva, argumentarea nefondata, ignorarea si tot asa pentru a-si confirma adevaruri doar de ei crezute. Spre exemplu, ai putea sa crezi ca motivul pentru care toti partenerii te abandoneaza este pentru ca nu esti o persoana valoroasa si importanta. Insa, daca te afli in etapa de confirmare a convingerii si nu o pui la indoiala, o sa omiti faptul ca parasirea are loc din cauza modalitatii in care iti alegi partenerii sau poate a comportamentului tau si nicidecum din cauza faptul ca in mod inerent ai fi o persoana fara valoare.

Aceste lucruri au ca scop clatinarea aceste convingeri in mintea ta prin testarea realitatii. Chiar daca schimbarea se produce doar la nivel rational, este inceputul necesar care asigura o schimbare pe termen lung si, fara el, schimbarea nu poate fi posibila.

De multe ori am vazut tentative de a schimba convingeri in cateva cuvinte ale unor experti catre clienti, fara a le explica acestora ce se intampla si sarind peste foarte multe etape. In mod cert, acele incercari sunt sortite esecului si doar creeaza senzatia ca lucrurile s-au schimbat, pentru ca nu poti schimba la nivel emotional ceva ce la nivel rational inca este sustinut cu putere.

Cum functioneaza convingerile cele mai profunde?

Copilul speriat de vant. Cum se formeaza convingerile din perioada intrauterina

2. Rescrierea memoriei emotionale

Desi pentru unii poate suna destul de ciudata aceasta denumire, pentru a face o schimbare la nivel emotional este nevoie sa rescriem lucrurile din punct de vedere emotional. Mai ales momentele in care convingerile au luat nastere. Dupa ce ai reusit sa iti dai seama la nivel rational ca ceea ce sustine convingerea ta limitativa nu este adevarat, a venit momentul sa transmiti asta si creierului tau limbic, adica creierului tau emotional. Spuneam in articolul precedent ca este nevoie sa comunici pe limba lui daca vrei rezultate si sa nu faci greseala de a comunica rational catre emotii, pentru ca nu functioneaza asa.

Imageria este cel mai puternic instrument folosit pentru a lucra cu emotiile si lucrurile functioneaza in felul urmator. Cauti evenimentul pe care ti-l aduci aminte ca fiind printre primele in care convingerea ta s-a format. Nu este necesar sa fie primul si nu este necesar sa fie real. Atata timp cat imaginea respectiva sau scena respectiva este reprezentativa emotional in raport cu convingerea si este din copilarie, este suficient pentru ca imageria sa functioneze. Ceea ce ai nevoie sa faci se numeste reparentare. Adica, te intorci in evenimentul respectiv si o sa fii si tu prezent acolo, ca adult, care ii va oferi copilului ceea ce are nevoie si nu ii este dat de catre parinti. Pentru a face cat mai eficient acest lucru, este nevoie sa te intrebi ce nevoie are copilul in situatia respectiva si apoi este necesar sa ii oferi. Practic, modifici amintirea emotionala. Deoarece cand copilul ranit primeste ceea ce avea nevoie si este aparat in fata unor abuzuri, incepe sa se produca vindecare, deoarece acel copil esti tu.

Pentru o vindecare completa, este nevoie ca aceasta actiune sa fie repetata pana cand rescrierea emotionala devine stabila. Un prim lucru pe care il vei observa dupa un singur exercitiu de imagerie este ca, atunci cand iti vei aminti respectivul moment, iti va veni in minte mai intai imaginea rescrisa si, doar daca vei dori, iti vei aduce aminte evenimentul original. Acesta este un semn ca lucrurile sunt pe drumul cel bun.

Pentru aceasta etapa uneori este necesar sa apelezi la un psihoterapeut, deoarece aceste lucruri sunt dificil de facut in lipsa unei experiente de lucru cu sinele. Si foarte mare atentie la evenimentele traumatice din trecut. Daca simti ca ceea ce ti s-a intamplat este foarte mult si ca iti este greu sa te intorci acolo, NU face acest lucru in absenta unui psihoterapeut!

Un alt motiv pentru care asistarea psihoterapeutica poate fi necesara in aceasta etapa este fix faptul ca, pentru a face o reparentare corecta, trebuie sa stii ca ai invatat sa fii un adult sanatos emotional si stii care ar fi comportamentul acestuia si cum sa il manifesti in imageriile pe care le faci.

Vinovatia, daunatoare pentru sanatate. Cum sa iesi din acest tipar

Nemultumita de tine sau de copil? De ce lupta cu defectele nu ajuta

3. Schimbarea comportamentului

Unul dintre primele lucruri pe care este nevoie sa il faci inca din etapa 1 este sa iti dai seama cum iti afecteaza viata in cel mai concret mod posibil. Daca lucrurile au descurs ok din punct de vedere cognitiv si emotional, urmatorul pas si cel mai important este schimbarea comportamentului. Pentru ca acea convingere limitativa sa existe, este nevoie sa creeze rezultate care sa o confirme, iar acele rezultate sunt create de comportamente concrete ale tale. Foarte important este sa iti dai seama care este comportamentul sau care sunt comportamentele care sustin convingerea si sa le opresti. Motivul pentru ca iti va fi mai usor ca pana in prezent sa opresti aceste comportamente este faptul ca acum, atat la nivel rational, cat si la nivel emotional, nu mai crezi la fel de puternic in convingerea ta si o sa ai puterea de a controla acele comportamente. Astfel, viata ta va arata diferit si vei avea parte de rezultate diferite.

Ceea ce este foarte important sa intelegi este ca o convingere profunda nu va disparea niciodata pentru totdeauna. Ea doar nu va mai fi crezuta de catre tine si nici simtita la aceeasi intensitate si nu vei mai actiona in aliniament cu ea. INSA, tendinta de a o crede si de a o urma va exista acolo, pentru ca este o cale stiuta si batatorita de ani de zile si este fals sa crezi ca ai scapat pentru totdeauna. Vor mai fi momente in care vei cadea, in care vei tinde sa o crezi. Ce este diferit acum este ca stii ca nu este reala, stii ce ai de facut ca o slabesti si cum sa iti controlezi comportamentele, iar acesta este un efort pe care va trebui sa il depui constant.

Nu te speria daca, in momentele in care esti obosit sau afectat de anumite evenimente din viata ta, tinzi sa aluneci “in ghearele” convingerii. Este normal, deoarece este nevoie de efort si de energie investite pentru ca procesul sa functioneze si este un angajament pe termen lung. Daca ai crezut si intarit o convingere 20 de ani, sa spunem, aceasta nu va disparea in 2-3 luni. Este nevoie de o perspectiva realista asupra procesului pentru a avea efectele dorite. Stiu ca poate suna descurajant, insa trebuie sa intelegem o data pentru totdeauna ca este nevoie sa depunem efort si sa ne luam un aganjament in fata noastra pentru a ne fi bine. Propagarea ideii conform careia schimbarea vine usor si lin si repede este una de inducere in eroare. La nivel biologic si psihologic, este dovedit deja ca schimbarea cere timp, cere efort, cere constanta si tot asa.

Un ultim lucru important de mentionat este ca pentru efecte reale si pe termen lung este necesara respectarea etapelor in aceasta ordine, deoarece exista o logica in spate si asigura o “inconjurare” a convingerii din toate colturile.

10 sfaturi de la Laura Markham care iti asigura relatii linistite cu copiii

Copilul NU este obraznic! Iata adevarul despre comportamentul urat al copilului

In incheiere, trebuie sa stii ca aceste tehnici si idei sunt preluate din Terapia centrata pe scheme, iar convingerile descrise aici se regasesc sub denumirea de scheme cognitive. Tehnicile si abordarea integrala sunt cele  promovate si folosite in aceasta forma de psihoterapie care se bucura de o sustinere stiintifica foarte mare si de o serie de dovezi inconstestabile in eficienta sa. Informatiile sunt infinit mai multe decat cele prezentate in acest aticol, iar pentru aprofundare sugeram lectura in domeniu.

Nu recomandam aplicarea acestor tehnici fara asistare psihoterapeutica persoanelor care au tulburari si dereglari de la moderate pana la severe. Este recomandata aplicarea fara asistare doar a celor care vor sa lucreze strict in scopul dezvoltarii personale si tratarii unor aspecte de suprafata comparativ cu cele care provoaca disfunctionalitate, simptome clinice sau orice din aceasta categorie.

carti copii

CARTI DE PARENTING

CARTI copii

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit