1. Unu din cinci copii mici (3-5 ani) reusesc sa desfaca flaconul cu medicamente, chiar daca are capacul de siguranta, cu rezistenta speciala.
2. Creierul unui copil de 3 ani este de doua ori mai activ decat cel al unui adult.
3. Un copil de 3 ani si jumatate stie, in medie, 1.000 de cuvinte. De ajutor iti poate fi acest articol, despre Dezvoltarea vorbirii la copii. Indrumar pe varste
4. Intre 2 si 3 ani, copilul doarme aproximativ 13 ore din 24.
5. Copilul nu creste in timpul racelii.
6. Copiii crescuti sau ingrijiti de bunici sunt predispusi la obezitate.
7. Un copil care se uita mai mult de doua ore pe zi la televizor va avea mai multe provocari cu scoala, decat un copil care se uita cel mult 30 de minute/zi la televizor. Daca ai un copil care se uita prea mult la televizor, avem pentru tine si Șase sfaturi utile care te vor ajuta.
8. Daca stii ca trece printr-o perioada stresanta (divort, moartea unei persoane apropiate), lasa copilul sa se joace mai mult. Jocul este o forma ideala de a se relaxa, pentru ca se concentreaza pe altceva. Trebuie sa inveti, insa, Cum sa-l intrerupi pe copil din joc si sa plecati din parc cand vrei, fara plans sau negocieri.
9. Daca ii arati poze cu fructe si legume ai sanse mai mari sa le accepte fara probleme in meniu, mai tarziu.
10. Copiii care au o ora de somn care se respecta zilnic se vor descurca mai bine la scoala.
11. Crizele excesive de plans (tantrums) sunt normale, dar nu in fiecare zi.
12. Nu este neobisnuit un prieten imaginar pentru copilul tau. In SUA, 30% dintre copiii intre 3 si 6 ani au un prieten imaginar.
13. Personalitatea copilului tau se va defini in clasa I. Un studiu recent a aratat ca personalitatea noastra ramane cam aceeasi inca din copilarie.
14. Un copil care invata un instrument muzical se descurca mult mai bine la scoala, pentru ca ii stimuleaza activitatea creierului.
15. Copiii prescolari isi dezvolta limbajul mult mai bine atunci cand inventeaza dialoguri cu prietenii de plus, decat in timpul unei conversatii obisnuite.
16. Un copil este ca un mic savant. Ei folosesc modele probabilistice si experiemente pentru a descoperi cum functioneaza jucaria cea noua.
Sursele articolului: MadeForMums.com, BabyCenter.com, DiscoverMagazine.com.
wow, awesome article.Really looking forward to read more. Cool.
Awesome blog. Keep writing.
Really informative blog post. Want more.
Major thanks for the blog post.Thanks Again. Much obliged.
Really enjoyed this article. Fantastic.
Major thanks for the article. Fantastic.
Very good article.Really thank you! Cool.
Muchos Gracias for your article.Really looking forward to read more. Really Great.
Thanks again for the article.Thanks Again. Great.
Looking forward to reading more. Great blog article.Really looking forward to read more. Will read on…
Major thanks for the blog article.Much thanks again. Really Great.
I truly appreciate this article post.Really looking forward to read more. Really Cool.
Thanks-a-mundo for the article post.Thanks Again. Really Cool.
I think this is a real great blog.Thanks Again. Really Cool.
Thank you for your post. Fantastic.
Im obliged for the blog post.Thanks Again. Really Cool.
wow, awesome post.Thanks Again. Keep writing.
Thank you for your blog.Really thank you! Will read on…
Im grateful for the article.Much thanks again. Want more.
A round of applause for your blog article.
Thanks so much for the blog article.Really looking forward to read more. Keep writing.
Im grateful for the article.Much thanks again. Fantastic.
Thanks so much for the post.Much thanks again. Keep writing.
Fantastic blog post. Cool.
I truly appreciate this article post.Really looking forward to read more. Cool.
Thanks again for the post.Much thanks again. Really Great.
A round of applause for your article. Great.
Thanks again for the post.Really thank you! Really Great.
I cannot thank you enough for the blog.Much thanks again.
I think this is a real great article.Really thank you! Will read on…
Im grateful for the blog post.Much thanks again. Keep writing.
Thanks for sharing, this is a fantastic blog post. Keep writing.
Enjoyed every bit of your article.Really thank you! Keep writing.
I cannot thank you enough for the post. Cool.
Im obliged for the article post.Much thanks again. Cool.
I appreciate you sharing this article post.Much thanks again. Great.
I loved your article post. Will read on…
Thanks again for the blog article. Cool.
Thanks again for the post.Much thanks again. Really Great.
Great, thanks for sharing this article.Thanks Again. Keep writing.