Putem face ca lumea din jurul nostru sa fie mai buna doar schimbandu-ne pe noi insine. Si, daca nu ma gandisem foarte mult la acest lucru pana sa am copil, acum am convingerea ca tot ceea ce fac si gandesc poate influenta, intr-un fel sau altul, viata si dezvoltarea copilului meu.

Insa, in acest articol mi-am propus sa vorbesc nu despre dezvoltarea lui, ci despre dezvoltarea mea personala.

Pana sa nasc, am citit multe carti de dezvoltare personala. Nu prea vedeam rostul cursurilor in acest domeniu, insa simteam ca este un aspect foarte important al vietii unde avem de lucrat continuu.

Dupa ce am devenit mama, timpul pentru lectura s-a redus drastic, presiunea pentru schimbare a crescut si ea si am inceput sa merg la cursuri de dezvoltare personala, mai ales ca imi doream sa-mi schimb domeniul de activitate si sa nu mai revin la fostul job in care lucram full-time cate 10 ore pe zi. Si am reusit acest lucru, mi-am schimbat domeniul de activitate si am renuntat complet la ce faceam inainte.

Despre ce vorbim cu copiii. 50 de intrebari pentru o discutie de suflet cu cei mici

Cum transformi un timp pierdut in timp de calitate cu copilul. Distractia de pe drum

La cursuri am invatat tehnici si abilitati puternice care pot genera schimbari ireversibile. Acum, pot afirma cu tarie ca este o mare diferenta intre ce obtii urmand cursuri de dezvoltare personala comparativ cu ce obtii din carti. Interactiunea directa, experienta transmisa, exercitiile in care te conectezi cu tine si ai constientizari nu le poti avea citind singura o carte.

Totusi, ce se intampla dupa finalizarea cursului nu mai este treaba trainerilor, ci doar a cursantului. Multi dintre cursanti fie nu aplica, fie aplica doar partial ce au invatat la cursuri din cauza ca nu se simt motivati sa faca o schimbare.

Cand esti mama, insa, motivatia de a face o schimbare este mai mare ca oricand! Fie ca citesti carti sau articole pe internet, fie ca mergi la cursuri de dezvoltare personala sau de parenting, fie ca urmezi un curs online sau intrebi anumiti specialisti, inseamna ca vrei sa te dezvolti ca persoana, ca esti in cautare de solutii pentru a schimba o situatie care nu-i place si care nu este benefica pentru tine.

De aceea, cred ca, dincolo de informatiile pe care le obtinem din carti, dincolo de tehnicile si experienta pe care o primim la cursuri, copilul de langa noi este cel mai puternic stimulent pentru dezvoltarea noastra personala.

Despre tantrum. 6 greseli ale parintilor care prelungesc crizele de furie ale copilului

Iata doar cateva motive pentru care relatia cu copilul tau este cel mai puternic curs de dezvoltare personala:

1. Ai mai multa rabdare decat credeai ca ai. Eu am fost o persoana pentru care rabdarea era punctul slab. Nu reuseam sa am rabdare nici cu mine si nici cu cei din jurul meu. Insa relatia cu copilul in care ma simt responsabila de ce mesaje ii transmit, dar si faptul ca inteleg ca este mic si ca nu are cum sa stie lucrurile pe care le stiu si ca abia descopera lumea m-au facut sa-mi schimb complet perspectiva. Cumva, am reusit sa fiu mai prezenta si sa am mai multa rabdare cu copilul. Cel putin asa sunt vazuta de catre persoanele din jur. Sincer, nu as fi crezut ca se poate.

2. Iti regandesti prioritatile. De regula, oamenii iau decizii radicale in legatura cu vietile lor dupa ce trec prin evenimente cu un impact puternic asupra vietii lor. Ca sa iei o decizie importanta pentru tine, trebuie sa ai timp pentru introspectie, pentru a-ti da seama ce iti doresti in viata si cum poti obtine asta. Pentru prima data dupa multi ani in care am lucrat incontinuu, cu luni de concediu neluat, pentru ca, deh, munca nu se termina niciodata si fiecare moment in care voiam sa-mi iau concediu parea cel mai prost moment posibil, am avut timp sa ma gandesc la mine si la viata mea. Si am decis sa fac tot ce depinde de mine ca sa nu ma mai intorc la fostul job.

3. Iti imbunatatesti abilitatile de comunicare. Ce inseamna cand un bebelus spune „mmm” si „a-a-a” pe o anumita tonalitate, iar tu stii exact ce vrea sa spuna? Maternitatea ne face sa fim foarte atente la nuantele comunicarii inca de la nasterea copilului. Pe masura ce creste, din pacate, ne mai relaxam in aceasta privinta. Dar observ la parintii care urmeaza cursul nostru online Maratonul „Un parinte bun, un copil fericit!” ca, in momentul in care isi schimba modul de comunicare eliminand elementele negative din limbaj, ascultandu-i mai mult pe copii si exprimand lucruri pe care copilul are nevoie sa le auda, relatia cu copilul se imbunatateste vizibil si devine mai frumoasa peste noapte.

Emotiile negative la copii. 5 pasi usori cum sa inveti copilul sa-si gestioneze emotiile neplacute

Doua lucruri esentiale pe care doar tatal le poate oferi copiilor. Toti tatii buni trebuie sa le stie

4. Un management mai bun al timpului. Fara o organizare si o prioritizare a activitatilor tale, ale tale cu copilul si ale familiei, te-ai simti coplesita si depasita de situatie. La inceput, faceam greseala de a renunta la mine si la nevoile mele pentru a acoperi nevoile copilului, ale sotului, ale casei. Am aflat ulterior cat de important este sa ne punem pe noi pe primul lor si sa ne acordam timp pentru bucuriile noastre. Am aflat si de ca putem gasi timp pentru noi dintr-o mai buna organizare. Acum, le ajutam pe mamici sa-si organizeze mai bine timpul astfel incat sa aiba timp si pentru ele, si pentru copil si pentru partener, si sa reuseasca sa faca bine si celelalte lucruri importante. Este vorba de Maratonul online de Time Management pentru Mamici pentru care formam o noua grupa incepand din 21 noiembrie si la care te poti inscrie, daca doresti, in formularul de pe pagina de prezentare a evenimentului.

5. Eficienta maxima. Sincer, inainte sa am copil, nu as fi crezut ca pot fi in stare sa scriu un articol de 2.000 de semne in 15 minute sau sa pregatesc doua feluri de mancare in 30 de minute. Cand suntem puse intr-un context in care trebuie sa facem niste lucruri rapid, le facem. Probabil ca avem niste resurse nebanuite inca.

6. Maternitatea creeaza un context pentru a te autodepasi, pentru a fi mai buna decat ai fost ieri. Vedem cum au decurs lucrurile astazi, seara tragem linie si evaluam ce a fost bine si ce nu. Observam ce putem face diferit data viitoare astfel incat sa evitam greselile si sa fie armonie in familie.

7. Ajungi la starea de mindfulness, de prezenta despre care se scrie atat de mult in cartile de dezvoltare personala. Nici macar nu stiam cat este de importanta inainte sa petrec timp cu copilul. Pana atunci, starea de prezenta, „traieste clipa” erau niste concepte care sunau frumos, dar erau abstracte. Acum, vad cat se poate de clar ca, daca nu sunt prezenta in secunda aceea alaturi de copil, sunt cu gandul in alta parte, iar copilul simte imediat si are reactii in functie de acest lucru. Cand nu sunt prezenta, imi pierd conectarea cu copilul. De aceea, am un mic bagaj de cateva trucuri care ma ajuta sa fiu prezenta atunci cand nu sunt. Le-am prezentat in acest articol:

De ce copilul tau si cainele sunt mai fericiti decat tine. 5 trucuri ca sa fii mai prezenta

Cum să petreci timp de calitate cu copilul tău 

8. Contextul de inevitabilitate. Una diintre tehnicile care ii pun la treaba pe oameni este crearea unui context de inevitabilitate. De exemplu, daca iti este teama de o anumita discutie cu o persoana, poti stabili intalnirea si, vrei sau nu vrei, vei ajunge sa porti acea discutie. Iar un rezultat bun sau un rezultat prost reprezinta un rezultat, spre deosebire de consumul nervos din starea de incertitudine. Odata ce ne-a asumat rolul de mama, ne-am asumat ca vom fi mereu intr-un context de inevitabilitate raportat la copil. El te vede mereu, iar daca nu te vede, te simte. Nu ai o alta optiune decat sa dai cel mai bun din tine si sa devii tot mai buna pentru ca sa-i oferi lucruri si mai bune. Presunea este continua si nu-ti permite sa neglijezi dezvoltarea ta personala. Tu vei fi constransa de situatie sa aplici tehnicile invatate si sa te dezvolti continuu.

9. Dezvoltarea creativitatii. Alaturi de copil, reiei tot procesul de dezvoltare a creativitatii, aspect pe care poate ca l-ai neglijat in ultimii ani. Iar creativitatea te ajuta in orice domeniu al vietii.

10. Jocul. Majoritatea adultilor uita sa se joace. In schmb, copiii fac totul prin joc. Pana si invatatul este mai usor atunci cand ia forma unui joc. Unii parinti mai mult fortati de imprejurari, altii mai putin, reincep sa se joace, isi retraiesc copilaria si se conecteaza cu esenta lor. Si cat de relaxante pot fi momentele in care uiti de probleme si griji si te joci cu copilul, fiind acolo 100%!

Acestea sunt doar cateva dintre aspectele dezvoltarii personale care se imbunatatesc odata cu venirea pe lume a primului copil. Provocarile sunt mari, dar iata ca le putem face fata, deoarece avem in noi toate resursele de care avem nevoie pentru a reusi.

Tu cum simti ca te-a ajutat venirea pe lume a copilului in dezvoltarea ta personala?

Sursa foto: Pexels

Aboneaza-te GRATUIT

si primesti articole exclusive, solutii eficiente si reduceri la toate cursurile si produsele noastre!

Nu iti trimitem SPAM-uri si avem mare grija de adresa ta. Te poti dezabona oricand. Powered by ConvertKit